Bate CFR? Manchester, fără cinci jucători! Paszkany a anunţat o primă colosală!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana României va avea, diseară (21.45 / TVR 1, Digi Sport, Dolce Sport) o şansă uriaşă în partida cu United. Englezii nu pot folosi cinci piese de bază, care nici n-au făcut deplasarea la Cluj! Simţind că echipa sa poate profita, patronul ardelenilor a ţinut să-şi motiveze suplimentar jucătorii.

Din lotul deplasat de Sir Alex Ferguson la Cluj lipsesc Giggs, Scholes, Valencia, Vidici şi Carrick.

În aceste condiţii, tehnicianul „diavolilor" va fi nevoit să folosească o formulă din care vor face parte nume precum Fletcher şi Evans, ultimul fiind autorul unor gafe uriaşe, mai ales în sezonul trecut.

Iată ce echipe pot alinia, diseară, CFR Cluj şi Manchester United:

CFR Cluj: Felgueiras - Ivo Pinto, I. Rada, Cadu, Sepsi - Mureşan, Luis Alberto - Sougou, Bastos, Camora - Kapetanos

Manchester United: De Gea - Rafael, Ferdinand, Evans, Evra - Nani, Fletcher, Anderson, Kagawa - Van Persie - Rooney

Obiectiv minim: egal cu United, victorie cu Steaua

După ce echipa sa a învins Braga în prima partidă din grupele Ligii Campionilor, acum, patronul Arpad Paszkany s-ar mulţumi şi cu un egal, acasă, cu vicecampioana Angliei.

Asta deoarece, în ciuda absenţelor din lot, „diavolii" au în primul „11" nume precum Van Persie, Rooney şi Kagawa.

Finanţatorul ardelenilor a anunţat că fiecare fotbalist al CFR-ului va fi premiat cu 10.000 de euro, în cazul în care Cadu şi compania vor remiza cu United şi vor învinge Steaua, duminică (20.30 / Dolce Sport), în derby-ul etapei a 11-a a Ligii I.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite