Australian Open a durat 110 minute pentru ea: Prima româncă a fost eliminată după un meci dezamăgitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Niculescu
Monica Niculescu

Dacă turneul a început cu o victorie fantastică obţinută de Irina Begu, din păcate, continuarea n-a fost la fel de fericită pentru o altă româncă intrată pe teren.

Dintre cele şase românce aflate pe tabloul principal, una a şi fost eliminată deja, chiar dacă a întâlnit o adversară care până astăzi nu învinsese pe nimeni în 2018.

Monica Niculescu (99 WTA), cea care abandonase la ultimul ei turneu, la Hobart, acuzând o accidentare, a făcut un meci slab cu Mona Barthel (53 WTA), pierzând cu 4-6, 5-7. Primul set a fost echilibrat şi fără vreun break până la scorul de 5-4 pentru nemţoaica de 27 de ani. Apoi, Niculescu şi-a pierdut serviciul, dar şi setul. Barthel s-a dus la 5-2 în setul doi şi părea că totul e încheiat, înainte ca Niculescu să aibă o revenire pentru 5-5! Apoi însă, sportiva de 30 de ani a pierdut, din nou, două game-uri la rând, părăsind Australian Open.

Până astăzi, Barthel nu avusese nicio victorie la simplu în 2018, pierzând de două ori cu Lepchenko (64 WTA) în turul I, atât la Auckland, cât şi la Hobart. De fiecare dată, nemţoaica de 27 de ani a cedat, fără să ia vreun set.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite