Andreescu a primit diagnosticul după accidentarea de la Miami: Reacția Biancăi la aflarea veștii

0
Publicat:

Jucătoarea canadiană de origine română, Bianca Andreescu, a anunţat că a suferit o ruptură de ligamente la glezna stângă, marţi, în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Miami (Statele Unite), informează Reuters.

Andreescu

"Rezultatele arată că am două ligamente rupte la glezna stângă. Este greu de precizat exact când va dura (recuperarea), dar haideţi să spun doar că putea fi mult mai rău", a scris Andreescu pe contul său de Twitter.

Bianca Andreescu, campioană la US Open în 2019, s-a prăbuşit pe teren ţipând de durere, ţinându-se cu mâinile de gleznă, în timpul setului al doilea al meciului cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, înainte de a părăsi arena într-un scaun cu rotile.

Canadianca, în vârstă de 22 de ani, aflată pe locul 31 în clasamentul WTA, s-a confruntat cu o serie de accidentări în ultimele sezoane, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finala US Open 2019.

La Miami, Banca Andreescu, finalista ediţiei 2021 a acestui turneu, le-a învins pe Emma Răducanu, Maria Sakkari, favorita numărul 7, şi Sofia Kenin, pentru a ajunge în optimile de finală. Ea conducea cu 2-0 în setul secund cu Alexandrova înainte de a abandona, după ce rusoaica se impusese la tiebreak în primul set.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite