Americanii chiar s-au îndrăgostit de „soccer“. Ce record a stabilit amicalul Real – Manchester United, scor 1-3
0„International Champions Cup“ este o competiţie amicală care se dispută pe tărâm nord-american şi la care participă nume grele ale fotbalului european. Iar când e programat un meci direct între Real Madrid şi Manchester United, recordurile pot să fie doborâte.
UPDATE
Manchester United a câştigat cu 3-1 amicalul cu Real Madrid, în faţa a 109.318 spectatori, audienţa oficială, cea mai mare din istoria unui meci jucat în SUA.
United va disputa, luni, finala competiţiei, cu rivala engleză Liverpool, pe arena SunLife, din Miami.
„Galacticii“ şi noua echipă a lui Van Gaal, fostul selecţioner al Olandei, au jucat sâmbătă seara, într-o partidă directă în faza grupelor competiţiei, la Michigan.
Partidele anterioare, precum derbyul între echipele care şi-au disputat titlul în sezonul trecut din Anglia, Manchester City şi Liverpool, au atras în jur de 46.000 de fani la stadion, dar meciul Real-Manchester United stabileşte o nouă bornă.
Potrivit celor de la „Marca“, au fost vândute 108.000 de bilete (!), un record în ceea ce priveşte audienţa la un meci de fotbal (european) pe tărâmul american.
Precedenta ştachetă fusese înălţată de un amical al Barcelonei de vârf a lui Guardiola, în 2009, cu LA Galaxy, partidă la care au asistat 93.000 de fani, pe „Rose Bowl“, din Pasadena.
Sunt cifre care vin şi în contextul în care naţionala SUA, antrenată de Jurgen Klinsmann, a reuşit o prestaţie bună la Mondialul din Brazilia, unde a fost eliminată în optimi de Belgia, după prelungiri (meci în care a fost doborât recordul de audienţă la TV la o partidă de „soccer“, în SUA).
Arena din Michigan are o capacitate de 110.000 de locuri şi este cea de-a treia cea mai mare din lume, după un stadion din Coreea de Nord şi unul din India.