Adidas, în delir: Noile tricouri ale Argentinei s-au dat ca pâinea caldă. Cât costă FOTO
0Argentina e campioană mondială, însă și înainte de a câștiga trofeul în Qatar, pentru a treia oară în istorie după victoriile din 1978 și 1986, selecționata sud-americană era printre cele mai populare din lume! Ceea ce s-a văzut și pe durata CM 2022, când în tribune s-au aflat suporteri de alte naționalități, îmbrăcați în tricourile „pumelor“.
Mai mult, s-a spus că în ziua finalei cu Franța, la Doha, nu s-a mai găsit niciun tricou cu numele lui Messi! Inclusiv cele contrafăcute, disponibile de obicei la Souq Waqif, au fost vândute până la ultima bucată. Așadar, ne putem imagina doar ce interes a generat noul tricou al Argentinei, cu a treia stea adăugată pe emblemă, în cinstea victoriei din Qatar!
Aceste tricouri, cu a treia stea adăugată, au fost puse în vânzare, cu prețul de 80 de lire sterline bucata. Doar că s-au dat toate, în decurs de câteva ore, pe site-ul oficial al celor de la Adidas! În acest moment, după ce stocul a fost epuizat, fanii pot activa doar un reminder pentru ca, în cazul în care vor fi și alte tricouri puse în vânzare, ei să fie notificați imediat.
Adidas aduce noroc pentru Argentina
Firma Adidas sponsorizează naționala Argentinei din 2001, după ce, în trecut, a mai avut două colaborări cu această selecționată sud-americană: între 1974 și 1979 și între 1990 și 1998. Întâmplarea face că și prima dată când Argentina a luat titlul mondial, în 1978, tricourile au fost marca Adidas. La al doilea triumf însă, în 1986, sud-americanii aveau contract cu Le Coq Sportif.