Acuze halucinante: „Şumudică i-a abuzat sexual pe jucători!“. Reacţia antrenorului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sumudica

Plecarea lui Marius Şumudică (50 de ani) de la Yeni Malatyaspor se lasă cu un scandal uriaş care, cu siguranţă, va fi tranşat în instanţă.

Marius Şumudică a fost demis de la Yeni Malatyaspor, după un parcurs groaznic, cifrele prezentate de „Adevărul“ aici fiind elocvente, în acest sens.

Până aici, nimic neobişnuit. Un tehnician fără rezultate a fost dat afară. Cu precizarea că, într-o intervenţie la Digi Sport, Şumi a reclamat şi faptul că a fost neplătit timp de patru luni la echipa pe care a lăsat-o pe ultimul loc în Superliga turcă. 

Adevărata lovitură a venit însă, la scurt timp, după oficializarea plecării lui Şumudică de la Yeni Malatyaspor. Pentru că, potrivit „Hurriyet“, fostul translator al românului, Oğuzhan Erdoğmuş, i-a acuzat pe acesta de nişte lucruri extrem de grave. De precizat că Oğuzhan Erdoğmuş a lucrat cu Şumi nu la Yeni Malatyaspor, ci, în trecut, la Kayserispor, Gaziantep şi Rizespor. După care, în mod evident, relaţia s-a stricat. Pentru că şi când românul a sosit la Yeni Malatyaspor, Oğuzhan Erdoğmuş a lansat un atac asupra sa, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Ce a spus acum fostul translator al lui Şumudică?

*Când Marius Şumudică a venit la Yeni Malatyaspor, eu nu am vorbit, din respect pentru comunitatea din Malatya. Mai mulţi oameni au intervenit. Acum pot să vorbesc liber. Marius Şumudică a abuzat sexual şi verbal jucătorii. Dacă vreţi, pot să dovedesc.

„Am apelat deja la avocat“

Auzind ce a declarat turcul, Marius Şumudică a oferit o replică scurtă, într-o intervenţie la Digi Sport.

„Vă rog să mă credeţi că am rămas blocat, când am aflat ce poate debita acest om! Este acelaşi pesonaj care m-a atacat, când m-am dus la Malatyaspor şi nu l-am luat in staff. Cât am stat la echipă a tăcut. Acum, că am plecat, iar a început. Apoi, m-a pufnit râsul! Poţi spune multe despre Şumudică, dar nu aşa ceva! Niciodată! Eu sunt un familist convins, nu am nicio treabă cu partea cealaltă. Mai multe nu are sens să spun pentru că, după aşa ceva, am apelat deja la avocat. Nu se poate altfel!“, a comentat tehnicianul de 50 de ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite