VIDEO Ennio Morricone şi Bjork, câştigătători la Polar Music 2010 | adevarul.ro

VIDEO Ennio Morricone şi Bjork, câştigătători la Polar Music 2010

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Compozitorul italian Ennio Morricone şi cântăreaţa islandeză Bjork au câştigat Premiul Polar Music 2010, a anunţat luni comisia de premiere, citată de Associated Press.

Cei doi câştigători vor fi invitaţi să accepte premiul la o ceremonie ce se va desfăşura la Stockholm în acest an. Premiul este însoţit de aproximativ 130.000 de dolari.

Potrivit preşedintelui comisiei, Bjork, de 44 de ani, personifică atributele de depăşire a graniţelor căutate de comisie, "în mod curajos şi fără compromisuri".

Bjork a cântat în diverse trupe islandeze în anii '80 şi a devenit un star recunoscut plan mondial cu albumul său solo "Debut" în 1993.

Pe de altă parte, Ennio Morricone, 71 de ani, a compus coloana sonoră a peste 400 de filme.

Premiul Polar Music este cea mai importantă distincţie suedeză din domeniul muzical şi este împărţită de regulă între un artist pop şi un reprezentant al muzicii clasice. Premiul a fost creat de Stig Anderson, managerul formaţiei suedeze pop ABBA, în 1989, relatează Agerpres.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite