Tom Cruise şi Olga Kurylenko, un nou cuplu la Hollywood?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olga Kurylenko (37), fata Bond din filmul „007: Partea lui de consolare“ („Quantum of Solace“ – n.r.),  este noua favorită a lui Tom Cruise (51). Cei doi s-au cunoscut pe platoul de filmare a peliculei „Oblivion. Planeta uitată“ ce va avea premiera în România pe 12 aprilie, iar de atunci actorul a rămas fermecat de talentata Kurylenko.

Potrivit unei surse anonime, Cruise a pregătit un întreg arsenal pentru a o cuceri pe frumoasa actriţă de origine ucraineană. „Tom este fascinat de Olga. Ea vorbeşte mai multe limbi străine, este amuzantă şi pe deasupra mai e şi superbă. Ea locuieşte în Londra iar cei doi au ieşit de câteva ori la cină, în timp ce Tom se afla acolo pentru a filma pelicula  „All You Need is Kill“.

Dar el are un întreg arsenal de trucuri pentru a o curta acum că vor porni într-un turneu de presă pentru filmul „Oblivion. Planeta uitată“, călătorind în New York, Dublin şi Japonia. Tom o va lua în avionul său privat şi va comanda sushi la înălţime. Nu a fost atât de serios de când a întâlnit-o pentru prima oară pe Katie Holmes, şi, din ceea ce se zvoneşte, şi ea pare interesată de el.“, a mărturisit sursa pentru publicaţia „The Sun“.

Cei doi actori vor porni într-un turneu de promovare al ultimului lor film, în care Cruise joacă rolul unui soldat veteran ce trebuie să distrugă rămăşiţele unei specii de extratereştri, iar Kurylenko este femeia misterioasă pe care acesta o salvează dintr-o navă spaţială pe cale de a se prăbuşi.

Actriţa a şocat Hollywoodul în septembrie anul trecut, când a fost fotografiată în timp ce îl săruta pe Cruise. La data respectivă, ea a negat orice zvon al unei posibile relaţii. „Doar jucam. Acele poze sunt în mod clar de pe platoul de filmare!“, a declarat Kurylenko ziarelor.

Cu toate acestea, ucraineanca are numai cuvinte de laudă la adresa lui Cruise. „L-aş putea privi o zi întreagă. Am învăţat atâtea de la el. Este unul dintre cei mai generoşi actori cu care am lucrat până acum şi are mai multă energie decât oricine“, a mărturisit aceasta pentru „V Magazine“.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite