Sharon şi Ozzy Osbourne şi-au reînnoit jurămintele de căsătorie, după scandalul infidelităţii artistului: prima fotografie cu cuplul de la reconciliere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sharon şi Ozzy Osbourn sunt împreună de 36 de ani şi de 34 de ani formează o familie FOTO Reuters
Sharon şi Ozzy Osbourn sunt împreună de 36 de ani şi de 34 de ani formează o familie FOTO Reuters

Au fost căsătoriţi vreme de 34 de ani, însă totul părea să se destrame în urma ultimei lui infidelităţi, intens mediatizate. Cu toate acestea, Sharon şi Ozzy Osbourne par mai uniţi şi mai puternici ca niciodată după ce şi-au reîndoit jurămintele în cadrul unei ceremonii restrânse în Las Vegas.

Ozzy Osbourne (68 de ani), celebrul solist al trupei heavy metal Black Sabbath, a precizat că ideea reînndoiri jurămintelor, care a avut loc într-un hotel din Las Vegas, luna aceasta, a fost ideea lui. În noul număr al revistei „Hello Magazine“, cuplul a făcut publice şi câteva poze de la ceremonie.

„Este un nou început. Cred că toată lumea ar trebui să-şi reafirme căsătoria. Am plecat de la ceremonie simţindu-mă împrospătat. Ştiu că soţia mea mă iubeşte şi ştie cât de mult o iubesc. Sunt încântat de ceea ce ne rezervă viitorul“, a declarat Ozzy, arată Daily Mail.

image

Mariajul celebrului cuplu părea să se destrame anul trecut, după ce rockerul a fost implicat într-un scandal de infidelitate.

Sharon, în vârstă de 64 de ani, spus anterior că-şi doreşte să-şi reînnoiască jurămintele după dezvăluirile relaţiei extraconjugale ale soţului ei cu coafeza Michelle Pugh. Ea a mărturisit: „M-am simţit ca o fraieră. Era ca şi cum oricine altcineva ştia şi toată lumea rândea de mine“.

Dar Sharon şi-a găsit puterea să-şi ierte soţul, spunând: „Ozzy şi cu mine suntem strâns legaţi unul de altul“.

Cei doi s-au despărţit pentru o scurtă perioadă în mai 2016, dar au decis să-i mai dea o şansă căsniciei, în ciuda infidelităţii lui. Sharon şi-a apărat decizia de a rămâne lângă soţul ei, insistând că este „prea multă iubire“ între ei pentru a fi lăsată în urmă.

„Ne-am creat micul nostrum imperiu împreună şi am făcut lucruri fantastice împreună. El îmi datorează multe lucruri şi eu îi datorez lui“.

Se pare că Ozzy se confruntă cu o dependenţă de sex, iar Sharon a fost determinată să nu-i întoarcă spatele, spunând: „Dacă cineva are o problemă, îl ajuţi să o depăşească“.

image

Sharon şi Ozzy Osbourne, în ziua nunţii, în 1982 FOTO Daily Mail

Sharon a recunoscut recent că a trebuit să se reîndrăgostească de soţul ei, în urma greşelii lui care i-a zguduit încrederea, iar Ozzy a încercat din răsputeri din acel moment să se schimbe.

„Cred că mi-am pierdut iubirea faţă de soţul meu şi apoi am regăsit-o. Am iertat. Va dura mult timp pentru până voi ajunge să am din nou încredere, dar am fost împreună 36 de ani, din care 34 de căsnicie. Pur şi simplu nu-mi pot imagina viaţa fără el“, a spus ea.

„Probabil m-am îndrăgostit din nou de el cu câteva luni în urmă, pentru că a încercat din răsputeri, cu disperare, să devină o persoană mai bună, mergând la terapeut în fiecare zi.“

Fiica lor, cântăreaţa Kelly Osbourne, a declarat luna trecută pentru Entertainment Tonight cât de îndrăgostită este Sharon de Ozzy: „Niciodată nu am văzut doi oameni care să se iubească mai mult decât ei, care să fie mai făcuţi unul pentru altul ca părinţii mei“.

Sharon l-a întâlnit pe Ozzy pe când avea 18 ani, iar tatăl ei era managerul trupei Black Sabbath. Ozzy a fost ulterior înlăturat din trupa heavy metal în 1979, moment în care Sharon a început să-i managerieze cariera solo, iar între ei s-a legat o relaţie. S-au căsătorit doi ani mai târziu, în Hawaii, şi au împreună trei copii: Aimee (33 de ani), Kelly (32 de ani) şi Jack (31 de ani)

ozzy si kelly osbourne foto reuters

Ozzy Osbourne, alături de fiica lui Kelly FOTO Reuters

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite