Romina Gingașu a cumpărat haina de vulpe argintie a Elenei Ceaușescu. Cum a negociat partenera lui Piero Ferrari
0Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a achiziționat un obiect vestimentar purtat cândva de Elena Ceaușescu, soția „celui mai iubit fiu al poporului”.
Românca a intrat recent în posesia blănii de vulpe argintie, care, în trecut, a aparținut soției lui Nicolae Ceaușescu, potrivit cancan.ro, care scrie că, pentru a cumpăra haina, Romina Gingașu a venit cu private jet-ul din Italia în România.
Piesa vestimentară a fost scoasă la licitație în urmă cu zece ani, în București, la un preț de pornire de 1000 de euro, potrivit sursei citate. Soția lui Piero Ferrari l-a cunoscut recent pe cel care a achiziționat-o în 2014 în urma amintitei licitații și s-a arătat interesată să o cumpere.
„Am considerat că este bine ca acest obiect să aparţină unei persoane de cetățenie română şi am negociat cu proprietarul care este de origine israeliană, cu condiţia ca eu sa nu o înstrăinez niciodată”, a dezvăluit Romina Gingașu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Blana din care a fost realizată piesa vestimentară provine de la o fermă din județul Mureș, deschisă în 1950, iar haina a fost creată și cusută special pentru soția președintelui Republicii Socialiste România.
Amintim că Romina Gingașu (31 de ani) și soțul său, Piero Ferrari (78 de ani), care are o avere estimată la peste 6 miliarde de dolari, au venit în București la începutul acestui an, pentru a lua parte la premiera filmului Ferrari, despre viața lui Enzo Ferrari.
Înainte de eveniment, românca a apărut în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, unde a oferit o lecție de modestie, mărturisind că pantofii și rochia gri purtată în platou și nu costă mai mult de 500 de lei.