Robin Williams va trăi în „World of Warcraft“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorul Robin Williams va deveni un personaj cu care jucătorii pot interacţiona în „World of Warcraft“ FOTO Arhiva Adevărul
Actorul Robin Williams va deveni un personaj cu care jucătorii pot interacţiona în „World of Warcraft“ FOTO Arhiva Adevărul

În urma unei petiţii online, semnate de peste 10.000 de persoane, creatorii jocului „World of Warcraft“ vor elabora un personaj în memoria actorului Robin Williams, care „să aducă zâmbetul pe buze şi după ce a trecut în nefiinţă“, relatează „The Hollywood Reporter“.

Conform cererii, lansate luni, pe site-ul change.org, de Jacob Holgate, Robin Williams era un fan înrăit al jocului „World of Warcraft“. „Datorită prezenţei sale (Robin Williams -  n.r.) în comunitatea noastră, noi, jucătorii «World of Warcraft», îi rugăm pe cei de la Blizzard să creeze un personaj cu care poţi interacţiona (non-playing character), în memoria fostului actor şi comediant“, se afirmă în petiţia care, în mai puţin de o săptămână, a strâns peste 10.000 de semnături.

Răspunsul companiei americane Blizzard Entertainment, producătoarea jocului „World of Warcraft“, nu a întârziat să apară. Astfel, marţi, la doar o zi după lansarea petiţiei, unul dintre designerii jocului a asigurat un fan de pe Twitter că „se vor ocupa de acest lucru“. Confirmarea a venit, miercuri, printr-un mesaj postat pe contul oficial de Twitter „World of Warcraft“: „Robin Williams, îţi mulţumim. Ne-ai adus atât de multă fericire în viaţă şi sperăm că te-ai bucurat de timpul pe care l-ai petrecut în această lume. Te vom vedea în joc“, se specifică în comentariul companiei.

Deşi încă nu este clar ce rol va avea personajul Robin Williams în acţiunea jocului, ţinând cont de faptul că este un caracter cu poţi doar interacţiona, nu şi juca, iniţiatorul petiţiei, Jacob Holgate a propus ca versiunea virtuală a fostului actor să fie un fel de comendiant, care „să spună cele mai bune glume făcute de Robin Williams, astfel încât artistul să continuă să aducă lumii zâmbetul pe buze şi după ce a trecut în nefiinţă“.

Actorul şi comediantul american Robin Williams a fost găsit spânzurat în locuinţa sa din California luni, pe 11 august, la vârsta de 63 de ani. Acesta va fi înmormântat în San Francisco, în cadrul unei ceremonii private, la care vor participa membrii familiei sale. Data la care Williams va fi înmormântat nu a fost anunţată încă.

Pe 14 august, văduva actorului a anunţat, într-un comunicat, că Robin Williams suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate şi depresie, în momentul în care a decis să se sinucidă. Actorul nu era pregătit să „facă publică“ lupta sa contra maladiei Parkinson, a declarat Susan Schneider, văduva actorului Robin Williams.

Robin Williams a devenit cunoscut datorită rolului din serialul de televiziune „Mork and Mindy“ şi a câştigat un premiu Oscar pentru prestaţia din filmul „Good Will Hunting“. Actorul a mai fost nominalizat de trei ori la premiile Academiei de film americane, pentru rolurile din „Bună dimineaţa, Vietnam“, „Cercul poeţilor dispăruţi“ şi „Regele pescar“. Recent, Robin Williams a jucat în sitcomul „The Crazy Ones“, de pe postul CBS, rolul lui Simon Roberts, excentricul director al unei agenţii de publicitate, dar serialul a fost anulat de producători după numai un sezon.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite