Primele rezultate ale testelor efectuate pe trupul neînsufleţit al lui Philip Seymour Hoffman sunt „neconcludente”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Philip Seymour Hoffman, actor american premiat cu Oscar. FOTO Getty Images
Philip Seymour Hoffman, actor american premiat cu Oscar. FOTO Getty Images

Testele efectuate de medicii legişti pe trupul neînsufleţit al lui Philip Seymour Hoffman s-au dovedit a fi neconcludente. Actorul american premiat cu Oscar a murit la sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile suspectând o posibilă supradoză cu droguri, însă au insistat că este nevoie de analize suplimentare.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din New York, Julie Bolcer, a declarat că specialiştii vor efectua noi teste pentru a determina cauza morţii lui Hoffman, în vârstă de 46 de ani, care a fost găsit fără suflare duminică, în casa sa din New York.

Deşi nu se ştie exact dacă decesul actorului de la Hollywood are legătură cu o supradoză de droguri, autorităţile au făcut patru arestări până în prezent, relatează BBC.

Poliţiştii au ridicat de la locuinţa lui Hoffman 70 de pungi despre care se crede că prezentau urme de heroină, răspândite în jurul trupului său nemişcat.  În prezent, experţii încearcă să obţină informaţii din calculatoarele actorului şi să analizeze mai multe înregistrări video.

Citeşte şi:

Philip Seymour Hoffman a murit. Actorul avea 46 de ani

Actorul american Philip Seymour Hoffman a murit duminică, acesta fiind găsit în apartamentul său din Manhattan. Hoffman avea 46 de ani.

VIDEO Cele mai importante roluri ale actorului Philip Seymour Hoffman

Câştigătorul Premiului Oscar pentru cel mai bun actor în 2005, Philip Seymour Hoffman, a fost găsit mort apartamentul său din New York. Acesta avea 46 de ani, iar cea mai probabilă cauză a morţii este o supradoză de droguri.

FOTO Primele declaraţii ale actorilor de la Hollywood în urma anunţului morţii lui Philip Seymour Hoffman

Anunţul morţii lui Philip Seymour Hoffman a fost o ştire care i-a şocat pe majoritatea artiştilor care l-au cunoscut pe actorul în vârsta de 46 de ani, numeroase celebrităţi postând mesaje prin care îşi exprimă regretul faţă de dispariţia actorului, fie pe conturile personal de Twitter sau declaraţii în presă.

Când celebritatea pierde lupta cu drogurile: artişti care au murit de supradoze

Folosite pentru a stimula creaţia, ori pentru a evada din realitatea cotidiană, drogurile consumate fără măsură au dus la dependeţe ucigătoare. Moartea recentă a lui Philip Seymour Hoffman a fost cauzată, cel mai probabil, de un abuz de substanţe periculoase, iar Whitney Houston, Amy Winehouse şi Jimi Hendrix completează lista marilor pierderi.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite