Mîndruţă, criticat după un text în care îi „ceartă“ pe tinerii care nu vor să meargă la război: „Am auzit că nu vrei să-ţi aperi ţara. Că e scârbos să pui mâna pe puşcă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Lucian Mîndruţă a stârnit numeroase polemici după ce a publicat pe blog o scrisoare deschisă adresată tinerilor, în care îi „ceartă“ pentru că nu sunt dispuşi să-şi apere ţara, după ce în reţelele sociale apăruseră reacţii negative la zvonurile potrivit cărora încorporarea în armată ar deveni obligatorie pentru bărbaţii între 20 şi 35 de ani.

„Am auzit că nu vrei la oaste. Că n-ai chef să-ţi aperi ţara. Că e scârbos să pui mâna pe puşcă, că nu e eco. Că e imoral să mergi la război pentru ăştia care ne conduc. Nu mai zic pentru America şi multinaţionalele care ne bagă hamburgerul pe gât şi vaccinul pe venă“, şi-a început Lucian Mîndruţă textul intitulat „Dragă tinere între 20 şi 35 de ani“, care a ajuns în scurt timp viral, cu mii de aprecieri, distribuiri, dar şi comentarii negative.

De asemenea, Mîndruţă a subliniat şi faptul că noua generaţie este mult prea preocupată de tehnologie şi distracţie şi mai puţin de un potenţial război: „În anumite zone nu ai coverage 4G. S-ar putea ca Facebook-ul să meargă prost. Mai ales dacă trece un glonte prin smartphone, în drum spre inima ta. Mai ales. (...)Care e problema? N-o să mai fie bere? Se închid cluburile? Îi opreşte cineva pe laşi să se distreze?“

„Deci, ce ziceai? Că nu merită să aperi România? Tot ce se poate. Dar te previn că nu despre România e vorba în acest conflict dintre două feluri de a vedea lumea, între Orient şi Occident. E vorba de tine, deşteptule! Pe tine trebuie să te aperi, şi după aia pe noi!“, a mai scris jurnalistul. Întreaga scrisoare o puteţi citi aici.

Comentariile critice nu au întârziat să apară, mulţi tineri transmiţându-i că se vor înrola în momentul în care îl vor vedea pe el în prima linie, cu arma în mână. Drept urmare, Mîndruţă a revenit cu asigurarea că „la nevoie“ s-ar duce la război. „Normal! Credeţi că mă bazez pe voi? Am doi copii, cum să-i las pe alţii să-i apere?“, a precizat acesta.

De asemenea, au existat şi tineri care au scris materiale mai ample în răspuns la scrisoarea semnată de Lucian Mîndruţă. Într-unul dintre acestea, publicat pe site-ul vice.com, Gheorghe Olaru se declară enervat şi înduioşat deopotrivă de textul lui Mîndruţă: „M-ai scos din pepeni pentru că te crezi atât de deştept... tocmai tu, ultimul internaut care descoperă cum se postează pe net cârlige aducătoare de comment-uri. Dar parcă mai mult m-a înduioşat revolta ta faţă de o generaţie care evident te bântuie; o generaţie pe care te căzneşti să o pricepi. Asudat în ritmul tot mai alert în care trebuie să alergi pentru a rămâne vizibil în spaţiul public, exasperat că trebuie să te raportezi la nişte oameni care au deja aptitudini la care tu doar ai visat, măcinat că imaginea de june-prim s-a şters, clachezi şi pui pecete după pecete cu setea aia insaţiabilă, specifică ignorantului.“

„Profeţiile tale despre viitor aproape că m-au pus pe gânduri. Îţi spun de pe-acum, înainte de orice altceva, că nu pot concepe un război fără selfie în tranşee, că, dacă puşca nu e eco, nu mă ating de ea (yuck!) şi că fără coverage 4G habar n-am cum să pun un picior în faţa celuilalt. Omule, noi nu fugim, aşa cum sugerezi tu. Şi nici nu obosim uşor, din moment ce putem foarte bine să ne spargem noaptea prin cluburi şi apoi să susţinem cu miile un protest civic. Noi, spre deosebire de tine, ştim să ne alegem luptele!“, se mai arată în articolul publicat de Vice. 

În final, Mîndruţă este asigurat că va fi protejat: „În uzinele noastre hi-tech plămădim arme pe care oştirile profesioniste, plătite tot din banii noştri, nu le vor putea anihila. Şi dormi liniştit, Luciane, te vom apăra şi pe tine.“ Întreagul material poate fi citit aici, iar un altul aici


Despre Lucian Mîndruţă mai puteţi citi şi: 

Lucian Mîndruţă, mesaj către homosexualii din România: „Vreau doar să vă spun că războiul a ajuns la voi“

Lucian Mîndruţă: Scrisoare deschisă către creatorii de artă

INTERVIU Lucian Mîndruţă: „Pleşu a spus că-i place cum scriu. I-am dat motive să regrete“

 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite