Mariah Carey a intentat divorţ, după şase ani de căsnicie. Nick Cannon vrea „o a doua şansă“
0Mariah Carey a intentat divorţ cântăreţului Nick Cannon, după o relaţie de şase ani, în timp ce acesta a mărturisit că o iubeşte, iar surse apropiate cuplului au dezvăluit, pentru „E! News“, că artistul „îşi doreşte o a doua şansă“.
Cântăreţii americani Nick Cannon (33 de ani) şi Mariah Carey (44 de ani) sunt căsătoriţi de şase ani şi au împreună doi copii în vârstă de trei ani, gemenii Moroccan şi Monroe.
La jumătatea lunii august, Nick Cannon a confirmat despărţirea de Mariah Carey, iar acum surse apropiate cuplului au dezvăluit, pentru „E! News“, că artista a început demersurile pentru divorţ.
Potrivit surselor „E! News“, „Nick i-a cerut recent să apeleze la ajutorul unui consilier marital“, dar Carey este încă supărată din cauza comentariilor făcute de Cannon cu privire la problemele căsniciei lor. „Ea nu doreşte să fie prinsă din nou cu garda jos. A fost devastată atunci când el a vorbit despre problemele lor. A început procedura de divorţ pentru a se asigura că mingea este în terenul ei“, a declarat aceeaşi sursă.
Luna trecută, Nick Cannon a fost citat spunând că sunt „probleme în Paradis“, atunci când a fost întrebat despre căsnicia cu Mariah Carey, dar acum artistul pretinde că acea declaraţie a fost inventată, iar apropiaţii lui spun că, de fapt, artistul „îşi doreşte o a doua şansă“. „«Probleme în Paradis» este cea mai idioată frază pe care am auzit-o vreodată! Nu aş spune niciodată aşa ceva“, a scris Cannon pe Twitter.
„Ceea ce mă înfurie şi mai tare este să aud oameni care o învinovăţesc pe Mariah Carey. Îi voi fi întotdeauna recunoscător pentru că m-a binecuvântat dăruindu-mi copii. O voi iubi întotdeauna necondiţionat pentru acest lucru şi pentru multe altele. Mariah Carey este o mamă extraordinară şi am încredere în ea din tot sufletul. O iubesc pe Mariah Carey şi acest lucru nu se va schimba niciodată! Dacă mass-media vrea să mă prezinte pe mine drept băiatul rău, nu am nicio problemă, dar este nedrept să tragă oameni nevionavaţi în această ecuaţie. Alţii au vieţi, familii şi cariere, iar calomniile din presă sunt răutăcioase şi ilegale. Cer scuze oricui a fost prins în această dramă nejustificată“, a mai scris Nick Cannon pe Twitter.
Mariah Carey şi Nick Cannon s-au căsătorit în 2008, acest mariaj fiind primul pentru cântăreţul R&B. Artista americană, însă, a mai fost căsătorită cu producătorul muzical Tommy Motola, în perioada 1993 – 1998.