Mălina Olinescu, o moarte învăluită în mister. Se împlinesc 12 ani de la sinuciderea frumoasei artiste VIDEO

0
Publicat:

Mălina Olinescu și-a luat viața pe 12 decembrie 2011, la doar 37 de ani, Gestul disperat a fost pus de unii pe sema despărțirii de iubitul său, în timp ce alte voci au susținut că se simțea inutilă. La 12 ani de la tragedie, moartea sa continuă să fie învăluită în mister.

„La un moment dat, am primit de la Procuratură dosarul anchetei. Știți, atunci la moartea sa, procurorii au venit acasă și au ridicat probe. Au luat telefonul și calculatorul ei și au verificat activitatea sa din acea noapte. Acolo, din convorbirile ei cu Sebi, acel băiat cu care ea era de vreo trei ani, s-a văzut că ei aveau unele discuții.

Mălina Olinescu s-a sinucis la 37 de ani FOTO Adevărul
Mălina Olinescu s-a sinucis la 37 de ani FOTO Adevărul

În raportul de la Procuratură scrie clar că totul s-a întâmplat între 12,30-12,45. Ei bine, în urmă cu cinci minute, ea îi telefonase lui și apoi îi trimisese un mesaj. În sâmbăta aceea, în ziua de dinainte, Mălina avusese o criză puternică și el, iubitul, nu i-a răspuns, așteptând să îi treacă. Este clar că fata mea a trimis acel mesaj, nu încape îndoiala, dar este posibil să-l fi trimis pe fondul medicamentelor", a declarat Doina Spataru, mama artistei, în urmă cu câțiva ani, conform click.ro.

Un alt lucru important care m-a pus pe gânduri mi-a fost spus de procurorul de caz. Mi-a zis că s-au găsit urme pe balustradă. Nu alte urme, urmele ei, dar urme dinamice. S-au folosit substanțe speciale și așa le-au văzut. Așa că, eu nu pot să zic nici așa, nici așa.

Uneori, înclin să cred ce mi-a spus procurorul, alteori pendulez gândindu-mă că totul se poate să se fi întâmplat pe fondul medicației", a spus Doina Spataru.

Pe de altă parte, alții au fost convinși că nu a fost vorba de o sinucidere din motive sentimentale, pentru că artista mai trecuse printr-o despărțire și nu  și-a luat viața. Motivul real ar fi fost legat de faptul că nu mai era căutată și se simțea inutilă, viața ei fiind muzica, au spus surse din cercul artistei. 

Fiica unor artiști celebri

Mălina Olinescu s-a născut la 29 ianuarie 1974, la București. Solista de muzică ușoară a murit la 37 de ani, după ce s-a aruncat de la etajul șase al blocului în care locuia. 

Născută într-o famile de artiști (mama, Doina Spătaru, cântăreață consacrată, iar tatăl, Boris Olinescu, actor), Mălina Olinescu a început să cânte încă de la vârsta de cinci ani.

S-a făcut remarcată în 1996, anul în care Mălina a început să facă parte din echipa de tineri talentaţi „Şcoala Vedetelor”, alături de Călin Goia, Adrian Despot, Lili Sandu, Nadine, Călin Geambasu, Kitty Cepraga, Alice Bursuc, Diana Munteanu şi mulţi alţii.

A apărut în show-ul de televiziune realizat de Titus Munteanu, iar prin multele concerte la care a participat alături de „Şcoala vedetelor”, a devenit una dintre cele mai iubite și apreciate interprete ale tinerei generații.

Apogeul carierei

După ce a câştigat numeroase premii, printre care premiul I la secţiunea „Şlagăre”, cu melodia „Mi-e dor de tine” la Festivalul de muzică uşoară de la Mamaia şi premiul I la secţiunea „Interpretare” a prestigiosului festival „Cerbul de Aur”, Mălina a atins apogeul carierei sale în 1998.

Era anul în care, alături de compozitorul Adrian Romcescu, a câştigat Selecţia Națională Eurovision şi a reprezentat România la Birmingham, Anglia, cu melodia „Eu cred”.

În 2000, când s-a căsătorit cu Dan Stesco, Mălina Olinescu credea că şi-a găsit iubirea adevărată. După şapte ani de relaţie, cei doi au pus punct mariajului.

Nici cariera ei nu a mai fost la fel. Într-un interviu din 2008, Mălina a explicat că nu a fost decizia ei să dispară din peisajul muzical.

În plin succes, brusc, toate uşile s-au închis”, spunea artista. 

Pe 12 decembrie 2011, vestea morții fiicei Doinei Spătaru şi a actorului Boris Olinescu cutremura o țară întreagă. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite