Kim Novak şi cruzimea Hollywoodului faţă de operaţiile estetice şi îmbătrânire
0Cultura hollywoodiană tinde tot mai multe să aprecieze noul val de actori tineri, însă, la fel de repede, exclude vechea generaţie de actori şi actriţe care nu mai intră în standardele industriei. Acest lucru a fost vizibil la cea de-a 86-a gală a premiilor Oscar, în urma căreia, după apariţia neobişnuită a celebrei Kim Novak, criteriile de apreciere au fost puse sub semnul întrebării.
Actriţa Kim Novak a jucat, fără doar şi poate, în cel mai bun film din toate timpurile, „Vertigo“, regizat de Alfred Hitchcock, însă prestaţia de pe scena premiilor Oscar 2014 a fost, de asemenea, una care să intre în istorie, însă într-o notă nu tocmai favorabilă. Prezentă pe scena din Los Angeles pentru a prezenta alături de iar faţa acesteia avea un aspect nefiresc de rigit, lucru speculat atât de cârcotaşi, cât şi de oameni de valoare, scrie BBC.
„Kim Novak a fost dojenită pe Twitter“, a scris „USA Today“ după gala Oscar, cu referire la avalanşa de remarce la adresa actriţei în care i se atrăgea atenţia asupra aspectului său fizic. „Egal în ceea ce priveşte un premiu al Academiei pentru cea mai nereuşită operaţie estetică: Kim Novak sau Goldie Hawn“ sau „Kim Novak tocmai a fost transportată în condiţii de sigurnaţă la muzeul de ceară de la Hollywood“, au fost doar două dintre „aprecierile“, de pe Twitter, ale celor care au privit-o pe aceasta. Până şi magnatul Donald Trump a spus că „Novak ar trebui să-şi dea chirurgul plastician în judecată“. Pe lângă toate acestea, Robert Rorke, de la „New York Post“ a catalogat aspectul lui Kim Novak drept „unul dintre cele mai ciudate momente de la Oscar“.
„Având aspectul lui Cesar Romero (n.r. - actorul care a dat viaţă personajului Joker, în serialul «Batman», din anii 1960) şi cu vocea lui Jimmy Durante (n.r. - cunoscut muzician american din anii 1920-1970, cu un ton vocal grav), răguşita Novak a reuşit să prezinte premiul, dar ne-a făcut să ne întrebăm dacă chirurgia plastică ar trebui să fie ilegală pentru vedetele de la Hollywood“, a mai spus Robert Rorke.
Actriţa Kim Novak, comparată cu Cesar Romero, cel care l-a jucat pe Joker, în seria televizată Batman, din anii 1960
Retragerea din viaţa publică
Cumulul de sarcasm la adresa actriţei în vârstă de 81 de ani a promovat un subiect de discuţie nu doar în mediul online, ci o întreagă dezbatere cu privire la cultura celebrităţii hollywoodiene care respinge actriţele trecute de o anumită vârstă. De altfel, Kim Novak a intrat, recent, într-un con de umbră după ce a suferit un accident de călărie şi a urmat un tratament contra cancerului la sân.
Pe lângă acestea, după mai bine de un deceniu petrecut în industria de divertisment, Novak s-a retras din viaţa publică în anul 1965 şi a apărut sporadic în diverse filme până în 1991, după ce s-a retras prematur din actorie. Cu toate acestea, actriţa americană a avut o carieră remarcabilă, iar la numai 22 de ani a primit rolul principal în filmul „Picnic“ (1955). Printre altele, ea a mai jucat în „Pal Joey“ (1957), opera maestrului Alfred Hitchcok, „Vertigo“ (1858), catalogat de Institutul Britanic de Film drept cel mai bun film al tuturor timpurilor, devansând „Citizen Kane“, sau în „Middle of the Night“ (1959), „The Notorious Landlady“ (1962) şi „Of Human Bondage“ (1964).
Kim Novak, alături de Matthew McConaughey FOTO Reuters
Modelarea fizică încă din tinereţe
„Nu este un secret faptul că societatea încurajează şi stigmatizează operaţiile estetice pentru femei. Oamenii au păreri diferite pe această temă, poate că nu ar trebui să mai încurajăm astfel de practici sau să le dispreţuim. În orice caz, amuzamentul pe seama lui Novak a fost unul groaznic“, a scris Spencer Kornhaber pentru publicaţia „The Atlantic“.
Poate că Hollywoodul pune preţ pe tinereţe mai presus de toate, dar, aşa cum am învăţat din apariţia lui Kim Novak, nimic nu este mai rău decât o femeie în vârstă care încearcă să pară tânără. Amanda Hess, „Slate“
Pe de altă parte, urmele din prezent ale actriţei au un substrat specific perioadei anilor 1950, în care industria filmului încerca să promoveze o viziune ideală asupra celor care jucau în diverse pelicule. Bloggerul de film Farran Nehme a pătruns adânc în trecutul lui Kim Novak şi a subliniat rolul hotărâtor pe care producătorul de film Harry Cohn l-a avut asupra actriţei. Pe principiul „eu te-am făcut, eu te pot distruge“, Cohn a fost cel care a descoperit-o pe actriţă, dar şi cel care a transformat-o în ceea ce este astăzi. „Cohn a supus-o pe Novak unei diete stricte, după ce colegii o numeau, pe la spate, «descendentă poloneză grasă» (n.r. - originile sale fiind legate de Cehia). De asemenea a urmat o serie de exerciţii fizice. Un make-up artist s-a ocupat de ea, dinţii i-au fost îndreptaţi, iar părul i-a fost vopsit blond“, a aflat Farran Nehme.
Kim Novak, în filmul „Pal Joey“
O cerinţă dublă a Hollywoodului, îndeplinită de doar o parte dintre actriţe
Actriţele în vârstă de la Hollywood sunt prinse într-o „enigmă“, după cum descrie Justine Musk, autoarea cărţii „BloodAngel“, acest proces de transformare. „Actriţe precum Catherine Zeta Jones s-au folosit de Botox pentru a-şi păstra aspectul tânăr, chiar dacă au fost criticate. Însă, atunci când o femeie nu face investiţii în a-şi regăsi tinereţea, atunci ea este acuzată că se neglijează“, spune Justine Musk.
„Poate că Hollywoodul pune preţ pe tinereţe mai presus de toate, dar, aşa cum am învăţat din apariţia lui Kim Novak, nimic nu este mai rău decât o femeie în vârstă care încearcă să pară tânără. Hollywoodul a făcut-o pe Novak o vedetă, dar a abandonat-o cu decenii în urmă“, este de părere şi Amanda Hess, de la „Slate“.
Hess dă exemplul celebrei Meryl Streep care a reuşit să îmbătrânească în mod „graţios“. „Nu ştim cum Streep a reuşit să-şi menţină aspectul, tot ceea ce ştim este că a reuşit cu succes să facă faţă dublei cerinţe de la Hollywood, să arate uimitor la o vârstă de peste 60 de ani, în timp ce nu a demonstrat cum a făcut-o. Asta poate să însemne că a evitat chirurgia plastică, dar poate că a investit în obiceiuri, diete, creme şi tratamente care să adauge o notă «naturală» la bătrâneţe“, mai spune ea.
Pe principiul „nu distrugeţi jucătorii, ci schimbaţi jocul“, aceasta încheie prin a spune că Jennifer Lawrence este cea mai în vogă femeie de la Hollywood atâta timp cât va reuşi să-şi menţină aspectul tineresc.