Katy Perry, mesaj pentru fani după ce a părut dezorientată la ceremonia de încoronare a regelui Charles
0Cântăreaţa americană Katy Perry şi-a liniştit fanii după ce părut că şi-a pierdut locul şi a fost zărită plimbându-se dezorientată pe culoar sâmbătă în Westminster Abbey din Londra, în timpul ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea, relatează dpa.
Un videoclip distribuit pe reţelele sociale o arată pe vedeta pop americană, care a purtat un costum cu fustă de culoare liliachie realizat de Vivienne Westwood, plimbându-se dezorientată în timp ce încerca să-şi găsească locul, scrie Agerpres.
Ea s-a oprit apoi la unul dintre culoare, arătând spre un scaun şi cerând ajutorul invitaţilor.
Cântăreaţa, în vârstă de 38 de ani, a postat un mesaj pe Twitter pentru a le răspunde fanilor, după ce zeci de mii de internauţi au apreciat şi au distribuit înregistrarea video.
„Nu vă faceţi griji, mi-am găsit locul", a scris cântăreaţa, care va cânta la concertul de duminică de la Castelul Windsor.
Mesajul i-a făcut pe unii fani să glumească pe seama lui Perry, care este un ambasador pentru The British Asian Trust, o organizaţie de caritate fondată de regele Charles pe când era prinţ de Wales.
Un utilizator a glumit spunând că locul pe care nu-l găsea cântăreaţa „ar fi trebuit să fie tronul, dar nu ştie ce s-a întâmplat".
Acesta nu este singurul incident observat de public după ce Perry a fost văzută în timp ce părea că s-a împiedicat în momentul în care a plecat de la ceremonia de încoronare.
Vedeta pop a fost susţinută de alţi invitaţi după ce aproape era să se prăbuşească la plecarea de la ceremonia organizată la Westminster Abbey.