Femeile prinţului Harry, de la vânzătoarea de la aprozar la mama divorţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generos, curajos şi impulsiv este profilul psihologic al tânărului de 28 de ani, după cum scrie o nouă carte biografică. „Harry: The People's Prince“ („Harry: Oamenii din viaţa prinţului“ - n. r.). Volumul discută despre persoanele care l-au influenţat pe fiul Dianei, printre acestea, femeile având un rol principal.

După ce prinţesa de Wales a murit pe 31 august 1997, când Harry avea numai 12 ani, adolescentul a reuşit cu greu să depăşească momentul dificil. În cartea „Harry: The People's Prince“, Chris Hutchins spune că Harry a zâmbit din nou abia atunci când le-a cunoscut pe artistele de la Spice Girls, la un concert în Johannesburg, oraşul sud-african în care s-a refugiat după moartea mamei sale.

Câteva luni mai târziu, interpretele hitului „Wannabe“ l-au vizitat la Highgrove, reşedinţa prinţului Charles, unde au băut ceai şi au discutat. „Aceea a fost a doua cea mai fericită zi din viaţa mea“, i-a spus Harry tatălui său. „Şi care a fost prima?“, l-a întrebat Charles. „Ziua în care le-am întâlnit“, i-a răspuns adolescentul de atunci.

Totuşi, într-o scrisoare adresată unui prieten, el a recunoscut că un eveniment de neuitat a fost turneul oficial în Caraibe, desfăşurat anul trecut, alături de regina Elisabeta a II-a, când s-a sărbătorit Jubileul de Diamant al reginei (60 de ani de domnie în Marea Britanie). 

Însă viaţa lui a fost marcată de prezenţa mai multor femei. Ultima sa parteneră, Cressida Bonas, coincide cu modelul lui feminin: tânăra are 24 de ani, este blondă, înaltă şi inteligentă. „Au o relaţie stabilă, iar Cressida i-ar putea deveni soţie. Din punct de vedere intelectual, ei se potrivesc“, au spus apropiaţii prinţului. Într-un interviu acordat anul trecut, el a explicat că apreciază faptul că iubita lui nu-l priveşte ca pe un prinţ, ci ca pe un bărbat obişnuit.

image

Cressida Bonas. FOTO Wenn

Marea lui iubire, însă, a fost Laura Gerard Leigh, o tânără ce nu i-a împărtăşit dragostea cu aceeaşi intensitate, motiv pentru care prinţul a suferit mult, după cum au recunoscut apropiaţii săi. „A început să consume cantităţi mari de vodkă din pricina ei. Pe Laura nu au interesat-o titlurile şi posibilităţile materiale, ci marea iubire, iubirea adevărată. Tatăl ei a fost un multi-milionar, deci nu o interesau banii. Din păcate, însă, nu s-a îndrăgostit de Harry“, a recunoscut un apropiat pentru „Daily Mail“.

După această experienţă nefericită, a urmat Margaret, o tânără menţionată pentru prima oară în această carte. Spre deosebire de tinerele din înalta societate cu care el a avut diverse relaţii, Margaret a fost o fată simplă, săracă, vânzătoare la aprozar. Harry a cunoscut-o pe ea în perioada în care încă îşi urma studiile. „Nici nu l-am recunoscut. A fost foarte drăguţ şi politicos, iar după ce am discutat puţin, m-a invitat să bem ceva“, a spus Margaret, citată în lucrarea biografică. „I-am spus că am prieten, dar a insistat şi m-a convis să mergem într-un pub. Când o prietenă mi-a şoptit că este prinţul Harry, am înmărmurit“, a mai zis vânzătoarea. 

Relaţia lor a fost confirmată şi de un reprezentant de la Casa Regală, dar femeia modestă a preferat discreţia. „N-am vrut să mă afişez cu Harry în anturajul meu sau de faţă cu cineva care i-ar fi putut spune iubitului meu că l-am întâlnit. A fost foarte drăgăstos, deşi nu cred că el era obişnuit cu persoanele de altă categorie socială. Am vorbit o oră, m-a întrebat despre muncă şi hobby-uri, iar când i-am spus că trebuie să mă retrag, mi-a cerut numărul de telefon“, a dezvăluit vânzătoarea de la aprozar.

Cei doi au continuat să se întâlnească pe ascuns, tânăra afirmând că prinţul i-a declarat şi dragostea. „Harry m-a mai invitat în oraş de câteva ori, dar l-am refuzat, ştiind că nu era bine ceea ce făceam. Nu puteam face parte din lumea lui, iar astăzi sunt căsătorită şi am doi copii. Mă mai gândesc la Harry. Este un bărbat gentil, un adevărat cavaler“, a mai spus vânzătoarea.

Apoi, pentru o scurtă perioadă, Harry a avut şi o iubită celebră, prezentatoarea TV Natalie Pinkham, prietenă cu verişoara lui, Zara Phillips.

image

Natalie Pinkham. FOTO Getty 

În perioada studenţiei, a mai avut o relaţie cu Chelsy Davy, iubirea vieţii lui, după cum i-a scris prinţul într-o scrisoare. Când a împlinit 21 de ani, Harry a anunţat oficial relaţia, spunând că ea este o persoană extraordinară. Însă nici această relaţie nu a durat, iar, ulterior, Harry a întâlnit-o pe Catherine Davies, o mamă de 34 de ani, recent divorţată şi mai mare cu 13 ani decât prinţul. Potrivit cărţii, cei doi s-au întâlnit în apartamentul ei din Chelsea, unde au mâncat sandwich-uri cu bacon şi s-au fotografiat în baie.

Câţiva ani mai târziu, prezentatoarea Caroline Flack i-a atras atenţia, cu „o atitudine sălbatică şi stilul ei rock-chic“, însă nici această relaţie nu a durat prea mult, pentru că tânăra a spus că o relaţie cu o celebritate nu i se potriveşte.

image

Caroline Flack. FOTO Wenn

În vara anului trecut, prinţul Harry a fost implicat într-un scandal sexual, când revista „The Sun“ a publicat fotografii nud cu el şi cu o tânără blondă. Femeia a oferit detalii cu privire la comportamentul în intimitate al lui Harry, spunând că, deşi a fost beat, s-a comportat ca un cavaler. Carrie Reichert a declarat că a petrecut 20 de minute cu Harry în camera sa de hotel, după ce a jucat biliard pe dezbrăcate cu el. „Ne-am sărutat, a stat dezbrăcat tot timpul şi a fost destul de deschis. A fost o tatonare la beţie, n-a fost romantic, doar distractiv“, a mărturisit tânăra pentru presa britanică. 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite