Durerea unui actor genial. Victor Rebengiuc, o copilărie cumplită: „Ne-a părăsit, evident că m-a marcat!”
0O viață fabuloasă pe scenă, dar o durere pe care a purtat-o în suflet tot timpul. Genialul Victor Rebengiuc împlinește astăzi 90 de ani. Cea mai mare dramă a marelui actor a fost lipsa tatălui, care i-a părăsit în copilărie.
Copilăria sa, cu neajunsuri și mai ales lipsită de prezența tatălui, a fost o perioadă grea pe care și-a amintește cu emoție. Actorul a povestit în urmă cu câțiva ani că a fost crescut de bunici. El a dezvăluit că mânca mai mult fasole, varză și cartofi. Carnea era un lux, de sărbători. Actorul a evocat și figura mamei, o femeie frumoasă și tânără, dar lipsită de „noroc”, care se temea să vină să-l vadă jucând pe scenă, la teatru.
Despre copilăria lipsită de prezența unui părinte, Victor Rebengiuc spunea că nu a fost bine deloc. „Am crescut fără tată, care ne-a părăsit pe mine și pe fratele meu când eram foarte mici, eu cred că aveam 2 ani și el 1 an. Am fost crescut de bunici, din fericire, pentru că am avut niște bunici materni foarte buni. Cealaltă parte a familiei, familia din partea lui taică-meu, n-am cunoscut-o. Era de pe undeva de prin Moldova și n-am avut ocazia să-i cunosc. N-am știut că avem rude. Am aflat târziu, când eram actor deja, lumea mă cunoștea: Auzi, să știi că eu sunt unchiul tău! Să fii sănătos, i-am spus, târziu mi-atragi atenția asupra acestui lucru. Am simțit întotdeauna lipsa unui tată. E altceva când ai un tată, mi-nchipui, când ai cum să te sfătuiești cu el în legătură cu fel de fel de lucruri care ți se întâmplă copil fiind. Evident că m-a marcat”, povestea actorul.
N-am putut să mă aporpii de el!
Totodată, Rebengiuc a spus că mama sa s-a recăsătorit la mulți ani după acest moment. El era deja în liceu când ea s-a recăsătorit cu un al doilea soț.
„Dar eu n-am simțit apropiere, n-am putut să mă apropii de el așa cum mi-aș fi dorit: să ai un tată, să-l iubești, să te mângâie... Și el era destul de rezervat cu noi, eram deja destul de mari, nu mai eram copii de un an, doi, trei și a fost o relație oarecum oficială, nu era o relație familială între noi. A murit și el, din păcate, săracul, s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. Ăsta a fost 'norocul' maică-mii, n-a izbutit și ea să aibă o familie, să aibă un soț”, spunea actorul.
Singură, aceasta s-a luptat, a muncit și și-a crescut cei doi băieți, cu ajutorul bunicilor.
“Ei mai ales ne-au ajutat, au fost tot timpul cu noi, dar am avut o viață foarte modestă, am fost oameni săraci, foarte săraci familia mea. Exista un singur salariu, al maică-mii, care ne ținea în viață. În copilărie am mâncat rareori carne. Fasole, cartofi, varză, ăsta era meniul nostru obișnuit. De sărbători mai prindeam câte o bucată de carne. Trăind aici, în București. Eu sunt născut și crescut și încă în viață în București. Mama nu ne-a părăsit, tata ne-a părăsit. Și el s-a prăpădit, a murit în război, în 1942, la Stalingrad. Se pare că de la tata, pe care-l chema Gheorghe, moştenesc talentul. Pe mine mă cheamă Victor-George, al doilea nume fiind dat după cel al lui tata”, spune el.
Am avut, ca urmare a morții lui, o pensie de orfan de război, fratele meu și cu mine, și așa am putut să trăim și cu banii ăștia pe care îi primeam, habar n-aveam cât era pensia, dar oricum era un ban care venea în casă, acolo, și ne mai ajuta până am terminat școala, pe urmă am intrat la facultate. Ca adult, n-am mai simțit lipsa tatei”, a mărturisit actorul.
Generația de aur a scenei românești
În perioada studiilor, cariera care se profila părea a fi cu totul alta: mai întâi Liceul militar din Predeal apoi, după reforma învăţământului din 1948, Şcoala electrotehnică din Bucureşti. În ultimul an de liceu a jucat în diferite spectacole de teatru ca amator, pentru plăcerea sa, fără a se gândi pe atunci că ar putea deveni actor – după propria mărturisire. Totuşi, încă de pe atunci, directorul liceului l-a încurajat pe talentatul elev să dea examen la Institutul de Teatru. A încercat şi a reuşit. Comisia de examinare a fost formată din mari personalităţi ale teatrului românesc: Ion Manolescu, Aura Buzescu, Nicolae Bălţăţeanu, Ion Finteşteanu, Costache Antoniu, Gheorghe Timică. Victor Rebengiuc a devenit student şi a fost repartizat în clasa profesoarelor Aura Buzescu şi Beate Fredanov.
Student la clasa Aurei Buzescu, Rebengiuc a făcut parte dintr-o generaţie de aur şi a absolvit în 1956, alături de Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Dumitru Rucăreanu, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma şi Eliza Plopeanu. A plecat cu Vlad Mugur, în 1956, la Craiova şi s-a întors după şase luni la Bucureşti şi a debutat, la Bulandra, în 1957, în „Omul care aduce ploaia“, primul text montat de Liviu Ciulei pe scena acestui teatru. Când Radu Penciulescu a devenit director al Teatrului Mic, Victor Rebengiuc a jucat aici, paralel cu Bulandra, în spectacole memorabile: „Richard al II-lea“, „Doi pe un balansor“, „Tango“, „Vicarul“.
A jucat în spectacolele de referinţă de-a lungul a decenii de carieră: „Un tramvai numit dorinţă“, „Play Strindberg“, „Visul unei nopţi de vară“, „Lungul drum al zilei către noapte“, „Furtuna“, „O scrisoare pierdută“, „Iulius Cezar“, până la „Unchiul Vania“, „Căsătoria“ etc.
De asemenea, regizorii Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Stere Gulea, Dan Piţa vorbesc despre filmele antologice realizate împreună, de la „Pădurea spânzuraţilor“ (unde l-a interpretat pe Apostol Bologa, foto), „De ce trag clopotele, Mitică?“, „Moromeţii“ până la „Tănase Scatiu“, „Pădureanca“ ş.a.
Se încarcă comentariile...
