Video Coșmarul trăit de Paris Hilton într-un centru de tratament pentru tineri: „Am fost îndopată forțat cu medicamente și abuzată sexual” VIDEO

0
Publicat:

Actrița Paris Hilton a vorbit miercuri, 26 iunie, despre coșmarul pe care l-a trăit într-un centru de tratament pentru tineri și a calificat experiența drept „traumatizantă”. Mărturisirile au fost făcute în fața unei comisii a Congresului SUA. Vedeta a făcut apel la îmbunătățirea acestor centre, conform BBC.

Femeia de afaceri a dezvăluit, totodată, că a fost „îndopată forțat cu medicamente și abuzată sexual de către personal" pe vremea când se afla într-un centru privat pentru tineri din Utah. La acea vreme, Paris Hilton era adolescentă. 

Declarațiile sale scot la lumină așa-zisa „industrie a adolescenților cu probleme". 

Paris Hilton în timp ce ține o carte în mână
Paris Hilton a trăit un coșmar într-un centru de tratament pentru tineri din Utah. Foto: Arhivă

În vreme ce unii copii sunt încredințați rudelor sau familiilor adoptive, alții ajung în centre de tratament care sunt în esență case pentru copii - dintre care unii prezintă probleme medicale sau de comportament complexe. 

Vedeta de 43 de ani a acuzat această „industrie” că este mai preocupată să facă bani decât să aibă grijă și să se ocupe de copiii vulnerabili. 

De asemenea, Hilton a mai vorbit despre ce a trăit în centrul de tratament într-o carte, un documentar, dar și în interviuri. 

Pe când avea 16 ani, actrița a fost luată, în toiul nopții, de străini din patul ei, conform mărturisirilor sale. Situația a devenit din ce în ce mai rea, având în vedere faptul că notele ei la școală erau din ce în ce mai mici, iar părinții erau preocupați de comportamentul său. 

Experiența trăită în centrul de tratament pentru tineri o va afecta toată viața

Părinții „nu aveau nicio idee" despre cum era cu adevărat instituția și erau „mințiți continuu și manipulați de personal", a spus Hilton în fața comisiei. 

„Au crezut că va fi un internat normal", a adăugat ea. „Și când am ajuns acolo, nu a existat nicio terapie. Eram în mod constant dărâmate, abuzate și țipau la noi.

Orice contact al ei cu lumea exterioară era supravegheat și mereu era cineva acolo când vorbea cu părinții ei la telefon, conform mărturisirilor sale. 

Așa că, dacă aș fi spus măcar un lucru negativ despre instituție, mi-ar fi închis imediat telefonul și apoi aș fi fost pedepsită și fie bătută, fie trimisă la izolare", a mai spus ea. 

În aceeași ordine de idei, actrița a declarat că tratamentul „inuman” pe care l-a îndurat o va afecta toată viața. 

Ea cere autorităților americane să adopte un proiect de lege, numit „Stop Institutional Child Abuse Act”. 

Astfel, industria adolescenților cu probleme ar fi gestionată la nivel federal, astfel încât procedurile de raportare a abuzurilor să fie mai transparente și mai eficiente. Ar exista, de asemenea, o serie de recomandări la nivel național privind cele mai bune practici în centre, astfel încât nevoile variate ale copiilor să poată fi identificate și respectate. 

Un raport nou al Departamentului de Sănătate și Servicii Umane a arătat că multe state americane nu țin evidența în mod corespunzător a felului în care sunt tratați copiii din aceste instituții și nici nu raportează cazurile de abuz. 

Vedete

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite