Cesonia Postelnicu, Geta din „Liceenii“: „Am avut un succes nebun. Se spărgeau geamuri la cinema, cozile erau întinse pe tot Magheru“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cesonia Postelnicu, Geta din îndrăgitul film „Liceenii“, împlinește la 10 martie vârsta de 56 de ani. Actrița a mărturisit cum a ajuns să joace acest rol.

Cesonia Postelnicu s-a născut la 10 martie 1968, la Bacău. „Am rămas la bunicii mei din Bacău până la vârsta de 13 ani. Am fost dată la balet de la 3 ani până la 13 ani. Îmi doream să ajung balerină când voi fi mare. În clasa a IV-a, bunicii mei au hotărât, împreună cu mine, care eram înnebunită să fac balet, să mă trimită la Școala de Coregrafie din Cluj. Am dat examen și am intrat, apoi am stat acolo doar un an, din cauza condițiilor foarte, foarte grele de la cămin.

Cesonia Postelnicu în Liceenii Colecție Studiourile Buftea
Cesonia Postelnicu în Liceenii Colecție Studiourile Buftea

Dacă îmi amintesc bine, eram 40 de copii în camera în care dormeam. La internat eram și băieți și fete, ceea ce nu era o problemă pentru că eram foarte mici, însă programul era cumplit. Ne trezeam la 5-6 dimineața, ne spălam, ne îmbrăcam în uniformă, mergeam să luăm micul dejun, dar, fiind foarte mulți, trebuia să stăm la coadă în afara sălii de mese până ne venea rândul“, a povestit ea într-un interviu acordat cotidianului „Adevărul“.

Cesonia Postelnicu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1987, la clasa profesorului Dem Rădulescu.

„Trăind într-o casă artistică din toate punctele de vedere și mergând la filmările părinților mei, mi-am dat seama că acesta este singurul drum pe care l-aș urma și care mi-ar face plăcere o viață întreagă“, a povestit ea.

În 1986, când încă era studentă, a jucat în filmele din seria „Liceenilor“.

Imagini din timpul filmărilor Colecție Studiourile Buftea
Imagini din timpul filmărilor Colecție Studiourile Buftea

„Eram la liceu în ultimul an, deci încă minoră. Am fost contactată de regizorul Nicolae Corjos, care mi-a dat scenariul filmului și mi-a spus să îmi aleg ce personaj feminin doresc. Am intrat în casă pe ascuns cu scenariul, deși nu mai puteam de nerăbdare, am așteptat să vină seara pentru că dacă mă duceam la culcare și spuneam „noapte bună“ știam că mama nu mai intră la mine în cameră, am citit scenariul cu o lanternă sub pătură. A doua zi m-a rugat să mă duc la el și să-i spun ce am ales. Am ales-o pe Geta pentru că era personajul în care m-am regăsit. Eram toți atât de copii și copiii pe vremea aia erau atât de puerili! Niciunul dintre noi nu a știut ce i se întâmplă de fapt. A fost ca un vis. Am făcut cu atâta credință totul și cu atâta bucurie și lejeritate... A fost extraordinar. Primul film a fost minunea lumii“, retrăiește ea acei ani.

Cu toții au devenit vedete. „Ne recunoștea lumea pe stradă, în magazine, eram pupați, eram atinși... După film am făcut un spectacol cu care am mers peste tot prin țară, iar la Constanța, la Sala Sporturilor, am avut 5.000 de marinari în public. Am avut un succes nebun cu acest spectacol. Se spărgeau geamuri la cinema, cozile erau întinse pe tot Magheru... A fost nebunie! A fost un film adorat de public“.

Cesonia Postelnicu a mai jucat în spectacole de teatru pentru televiziune ca „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu, filmul pentru televiziune „Aştept provincia” în 1993, a fost moderatoarea emisiunii „Curier de ambe sexe” în 1990.

În prezent, Cesonia Postelnicu este angajată la Teatrul Național București.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite