Ce cheltuieli are Anca Serea cu cei 6 copii când începe școala: „Ne afectează și pe noi”
0Mai sunt câteva zile până când elevii revin în sălile de curs, iar părinții aleargă în magazine după rechizite, ghiozdane și haine. Anca Serea a decis să-și răsplătească una dintre fiice pentru rezultatele foarte bune la școală cu un birou nou.
Fiul cel mare al Ancăi Serea și al lui Adrian Sînă, David, a decis să își continue studiile la Universitatea din București, urmând inițial cursurile unei facultăți din Olanda. Anca Serea a decis să-și ducă fetița cea mică, Leah, la o grădiniță privată.
Ceilalți patru copii frecventează cursurile unei unități de învățământ private din Capitală.
Soția artistului Adrian Sînă a dezvăluit că cei șase copii ai săi au decis să-și păstreze ghiozdanele de anul trecut și astfel „se mai reduc niște costuri”.
„Ne-am organizat din timp, ne-am gândit din timp la tot ce va urma. Acum amenajez Avei o nouă cameră, căci vrea să aibă camera ei, să nu mai fie cu Moise în aceeași cameră. Fiecare copil, în parte, are necesitățile lui. Legat de costuri, de buget, ne afectează și pe noi. Noi încercăm să facem și economii, pe cât timp, dar ne-am asumat asta când am decis să avem șase copii.
Nu am făcut un calcul despre cât de mult au crescut costurile față de anul de trecut, dar, uite, de pildă ei și-au păstrat ghiozdanele de anul trecut și se mai reduc niște costuri. Sunt cheltuieli imense, îți dai seama, și nu aș vrea să dau un calcul din respect față de alți părinți. Oricum, noi muncim din greu, avem un program extrem de riguros. Adi e mai mereu plecat, iar eu jonglez cu mai multe joburi”, a spus Anca Serea pentru Fanatik.
Cu toate că Ava era de acord să utilizeze biroul fratelui său, soția artistului a decis că merită unul nou, având în vedere „rezultate foarte bune la școală”.
„Ava nu mai vrea să împartă camera cu Moise, așa că de aici am început reorganizarea de toamnă. M-am apucat și de curățenie, de tot. Uite, mobilierul de birou a costat 3.000 de lei și nu e din lemn, dar nu contează. Erau și cu 6.000 de lei. Doar că o astfel de investiție nu o faci în fiecare an.
Ava mi-a zis că vrea biroul lui Noah. Eu am refuzat, pentru că ea chiar merita biroul ăsta nou, căci are rezultate foarte bune la școală. Ghiozdanele, de exemplu, Ava, fiind pasionată de baschet. Le-a primit de la un brand destul de cunoscut, nu are importanță numele, așa că nu a trebuit să cumpărăm unele noi, le folosește pe acelea”, a mai spus Anca Serea.