Foto Accident teribil suferit de Matthias Jabs, chitaristul legendarei trupe Scorpions. Formația, nevoită să încheie mai devreme turneul mondial
0Matthias Jabs, chitaristul faimoase trupe rock germane Scorpions, a suferit două operații la mâna stângă și la piciorul stâng în această lună după ce a căzut pe scări în casa de vară pe care o are în Germania. Drept urmare, trupa Scorpions a fost nevoită să anuleze cinci concerte.
Matthias Jabs a căzut pe scara din casă ce are 16 trepte, rupându-și mâna și piciorul stâng.
”Am fost operat atât la mână, cât și la picior, de către cei mai buni specialiști din Hamburg. Acum trebuie să încep procesul de vindecare și recuperarea fizică pentru o revenire cât mai rapidă. Voi face tot posibilul ca să pot cânta din nou la chitară pe scenă cât mai repede posibil. Sunt foarte optimist că voi concerta din nou în curând alături de colegii mei”, spune Matthias Jabs.
Cunoscutul chitarist s-a alăturat trupei Scorpions din 1978. Trupa Scorpions a susținut până acum nouă concerte în România, cel mai recent show fiind în 2023 la Romexpo, în București.
Ca urmare a accidentului lui Matthias Jabs, au fost anulate concertele pe care Scorpions urma să le susțină la Nurnber, Hamburg, Leipzig, Koln și Frankfurt. Toate concertele făceau parte din turneul mondial ”Love at First Sting”. Trupa Scorpions a fost astfel nevoită să încheie mai devreme turneul.
Înfiinţată în 1965, la Hanovra, în Germania, Scorpions este una dintre cele mai cunoscute şi longevive trupe rock de pe planetă, cu zeci de hituri şi peste 115 milioane de albume vândute pe tot globul. Klaus Meine (născut pe 25 mai 1948) şi chitaristul Rudolf Schenker sunt singurii membri ai trupei ce apar pe toate albumele Scorpions, chiar dacă Klaus Meine s-a alăturat Scorpions în 1969, la patru ani de la înfiinţarea trupei.
În 1989, la Moscow Music Peace Festival, cei de la Scorpions i-au cucerit pe cei 260.000 de fani sovietici cu muzica lor, iar Moscova l-a inspirat pe Klaus Meine să scrie memorabila „Wind of Change“, o melodie ce avea să devină imnul emblematic al căderii Cortinei de Fier şi a comunismului. „Wind of Change“ este cea mai cunoscută şi consacrată melodie a trupei Scorpions şi, cu vânzări în lumea întreagă estimate la 14 milioane de exemplare, este unul din cele mai bine vândute single-uri din toate timpurile.
Tot Scorpions a fost şi prima mare trupă rock din Vest ce a susţinut concerte în China şi Asia de Sud-Est, deschizând astfel drumul şi pentru alte formaţii ce au concertat ulterior în acele zone. În 1991, trupa Scorpions a fost invitată de către preşedintele Mihail Gorbaciov la Kremlin.