„Survivor România“. Ionuț Iftimoaie: „Nu am venit să mă murdăresc în mocirlă“
0Chiar dacă Doc, cel care provoca cele mai multe conflicte în tabăra Faimoșilor, a fost eliminat, lucrurile nu sunt deloc roz în această echipă.
O nouă săptămână cu noi provocări începe la „Survivor România“, după ce săptămâna trecută Faimoșii au pierdut un om, pe Doc. Unii dintre ei s-au bucurat că a plecat, alții, în schimb, cred că eliminarea lui reprezintă o problemă.
Faimoșii vor analiza în această seară decizia luată de telespectatori, aceea de a-l elimina pe Doc. Cum era de așteptat, fetele vor admite că se simt mai liniștite, iar Carmen va spune și ce o bucură: „Sunt fericită că lumea vede realitatea“. Totuși, Kamara va trage un semnal de alarmă: „Benefic pentru noi era să plece un Războinic“. Nici Ionuț Iftimoaie nu este deloc încântat de starea actuală din trib și va recunoaște că preferă să stea departe de toate discuțiile. „Nu am venit să mă murdăresc în mocirlă“, spune fostul kickboxer.
Chiar dacă tribul lor a rămas în formulă completă, Războinicii nu sunt nici ei prea liniștiți la acest început de săptămână. Alin Chirilă simte că a fost trădat de colegi, care l-au nominalizat pentru eliminare săptămâna trecută, și recunoaște că preferă să stea departe de unele activități din trib pentru a nu se mai implica în certuri. "Nu mai gătesc", spune acesta, dar colega lui, Alexandra Porkolab, crede că totul face parte din noua strategie a concurentului.
Când se vor întoarce pe terenul de joc, concurenții vor afla că îi așteaptă un nou Joc de Captivitate, dar și primul Joc de Imunitate al săptămânii. Cine va câștiga și va începe săptămâna cu dreptul, dar mai ales cine va face iar nominalizări, telespectatorii pot afla de la 20.30, la Pro TV, dintr-o nouă ediție a reality-show-ului „Survivor România“. Emisiunea poate fi urmărită, cu o zi în avans, pe Voyo.