Program TV azi. Cele mai interesante filme de acţiune din seara aceasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care vor să vadă filme de acţiune în seara aceasta pe micul ecran au în program TV azi câteva pelicule care merită urmărite.

Program TV azi. Filme de acţiune. Totul până la bani. HBO Comedy. 21:45. Doi escroci de duzină fac echipă în încercarea de-a da lovitura şi a-şi schimba viaţa. Ice Cube şi Mike Epps sunt starurile acestei comedii de acţiune, adică aceaşi echipă din spatele lui „Next Friday”. Cube e Bucum, un nefericit vânător de recompense şi Epps e Reggie Wright, un pungaş mărunt care speră să devină boss pe stradă.

Există în film un aer omniprezent de exuberanţă căruia îi rezişti cu greu. Ice Cube şi Mike Epps sunt team comic rodat. Umorul e deseori straniu. O scenă, de exemplu, combină râsul cu tortura. Ţi-e greu, însă, să iei violenţa în serios, pentru că are un iz de desen animat.

Program TV azi. Filme de acţiune. 80 de minute. FilmBox. 22:00. Ziua de naştere a lui Alex North. Bărbatul ar dori s-o petreacă numai cu prietena lui, Mona. Dar se trezeşte deodată cu Walter la uşă, un prieten vechi care îi cere lui Alex să-i dea bani înapoi. Ca să fie mai convingător, îi dă lui Alex o otravă care îl va omorî în 80 de minute. Alex poate să primească antidotul numai plătindu-şi datoriile.

Program TV azi. Filme de acţiune. Furios şi iute 4, pe Digi Film

Program TV azi. Filme de acţiune. Fălci 3. TNT. 19:10. Bruce, rechinul indestructibil, a ajuns acum în laguna Floridei, Sea World. Teroarea începe când Mike şi Sean, fiii lui Brody, fostul şef al poliţiei, se duc în Sea World, ca turişti, şi când tot aici apare noul „locatar”, un pui de rechin din specia Marele Alb, pe care iubita lui Mike, bioloaga Kathryn, e fericită să-l studieze. Iată însă că mama micuţului nu e prea încântată că odrasla sa trebuie să devină noua atracţie a zonei turistice.

Program TV azi. Filme de acţiune. Furios şi iute 4. Digi Film. 20:00. Vin Diesel (The Pacifier, xXx) şi Paul Walker (Flags for Our Fathers, Below) refac echipa pentru această cea mai recentă aventură din franciza pe bază de adrenalină Fast & Furious. Din nou pe străzile din Los Angeles, se reîntâlnesc cu Michelle Rodriguez (Lost, Resident Evil) şi Jordana Brewster (Chuck, The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning) pentru a-şi încorda muşchii şi a-şi etala maşinile exotice tunate pe străduţele întortocheate sau autostrăzile ce se contopesc cu orizontul într-u thriller cu cifră octanică mare. 

Program TV azi. Băieţi răi. Digi Film. 18:05. Într-o noapte fierbinte de vară, sunt furate droguri în valoare de 100 milioane de dolari din departamentul de poliţie din Miami, chiar din încăperea cu dovezi. Ancheta ce urmează e un prilej cum nu se poate mai potrivit pentru avansarea detectivilor Marcus Burnett (Martin Lawrence) şi Mike Lowrey (Will Smith). Chiar dacă familistul Burnett e invidios pe succesul lui Lowrey la femei, iar Lowrey e nul la capitolul familie, ei nu au lăsat ca stilurile lor diferite de viaţă să interfereze cu meseria. 

TV

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite