Discovery Channel comemorează, prin patru programe speciale, 50 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte John F. Kennedy, în mijlocul familiei FOTO Reuters
Fostul preşedinte John F. Kennedy, în mijlocul familiei FOTO Reuters

Discovery Channel comemorează 50 de ani de la asasinarea preşedintelui Statele Unite ale Americii John F. Kennedy, difuzând patru programe speciale despre culisele incidentului petrecut în 1963, persoanele implicate şi analizele criminalistice ale uneia dintre cele mai şocante tragedii ale lumii.

Pe 23 noiembrie, de la 11.00, va fi difuzat programul „Capturarea lui Lee Harvey Oswald“, care prezintă asasinarea preşedintelui John F. Kennedy dintr-o perspectivă originală, văzută prin ochii ofiţerilor de poliţie din Dallas, dar şi ai familiei şi prietenilor care îl cunoşteau cel mai bine pe Lee Harvey Oswald.

La aproximativ 90 de minute după ce preşedintele fusese împuşcat, poliţiştii din Dallas l-au arestat pe cel bănuit că ar fi fost asasinul. Mulţi acuză însă Departamentul de Poliţie din Dallas că ar fi tratat necorespunzător acest caz. În decurs de numai 48 de ore, preşedintele, un ofiţer de poliţie şi principalul suspect erau morţi.

În aceeaşi zi, de la ora 12.00, Discovery va difuza programul „JFK şi casetele audio oficiale“, care prezintă detalii din culisele asasinării preşedintelui, prezentând eforturile poliţiei care îl căuta pe asasin, dar şi rolul vital jucat de presa locală în informarea întregii lumi. După ce preşedintele Kennedy a fost asasinat, în 1963, casetele oficiale ale aeronavei prezidenţiale Air Force One au înregistrat pas cu pas derularea acestei situaţii de criză.

Aceste materiale alcătuiesc cel mai complet inventar de informaţii referitoare la mesajele private schimbate între aeronava prezidenţială şi oficialităţi guvernamentale de cel mai înalt rang. În combinaţie cu înregistrări audio ale Poliţiei din Dallas, mărturii ale martorilor şi înregistrări ale reporterilor de radio care au fost de faţă în acea zi, casetele oferă o imagine unică asupra unuia dintre cele mai întunecate momente din istoria preşedinţiei Statelor Unite.

Totodată, programul „Toţi oamenii preşedintelui“ va fi difuzat pe 23 noiembrie, de la ora 13.00. Programul readuce la viaţă afacerea Watergate, folosind secvenţe de arhivă, înregistrări din Biroul Oval şi noi interviuri cu cei care au comis infracţiunile, cei care le-au investigat şi cei care le-au prezentat. Filmul dezvăluie povestea care a început cu „o tentativă de jaf de mâna a treia“, dar a căpătat ulterior proporţii uriaşe, încheindu-se cu prima şi singura demisie a unui preşedinte din istoria Americii. Distribuţia programului care relatează această poveste include nume de marcă precum Robert Redford, Bob Woodward, Carl Bernstein, Dustin Hoffman, Jon Stewart şi Rachel Maddow.

În plus, în aceeaşi zi, de la ora 15.00, Discovery Channel va difuza programul „JFK: arma crimei“ (2 episoade). Comemorând 50 de ani de la data asasinării preşedintelui Kennedy, programul prezintă o analiză criminalistică detaliată a acestui caz. „Documentarul dezvăluie ce s-a întâmplat cu adevărat în acea zi, şi anume că a existat acolo un al doilea om care a apăsat pe trăgaci în mod accidental, devenind astfel autorul focului de armă fatal care i-a pus capăt vieţii preşedintelui. Ceea ce a urmat a fost una dintre cele mai masive operaţiuni de muşamalizare a unui caz din istoria Americii“, se mai spune în comunicatul Discovery.

Apelând la reconstituiri dramatizate, interviuri, segmente de grafică generate pe computer şi imagini de arhivă, documentarul relatează în detaliu eforturile lui Howard Donahue, un armurier din Baltimore, trăgător de elită şi expert în arme de foc, care şi-a petrecut 25 de ani din viaţă făcând propriile investigaţii asupra morţii preşedintelui Kennedy. Donahue a examinat dovezile balistice şi criminalistice, inclusiv traiectoriile şi consecinţele gloanţelor trase, şi a ajuns la concluzia că glonţul care l-a lovit pe Kennedy în cap nu provenea de la Lee Harvey Oswald, ci de la un al doilea ţintaş.

Colin McLaren, detectiv veteran al anchetelor mai multor cazuri de crimă din Australia, a derulat la rândul lui o anchetă criminalistică de 4 ani şi jumătate asupra acestui caz deja vechi. Investigaţiile lui reprezintă prima şi singura dată când un detectiv calificat în anchetarea cazurilor de crimă a analizat minuţios catalogul complet al dovezilor şi mărturiilor din cazul asasinării lui JFK.

Potrivit Discovery, McLaren s-a concentrat strict asupra dovezilor disponibile la locul crimei şi asupra mărturiilor complete depuse de martorii aflaţi la faţa locului, în momentul focurilor de armă. I-au fost puse la dispoziţie mărturiile martorilor şi rapoartele autopsiei, care fuseseră păstrate secrete de Guvernul SUA, dar au fost desecretizate în timpul mandatului preşedintului Bill Clinton, sub incidenţa JFK Records Act din 1992.

„JFK: arma crimei“ face publice dovezile care arată că Oswald a tras cu arma şi i-a lovit pe preşedintele Kennedy şi pe guvernatorul John Connally, însă glonţul care l-a lovit pe Kennedy în cap - deci focul de armă fatal - a provenit dintr-o puşcă AR-15 declanşată accidental de George Hickey, agent al Serviciilor Secrete care însoţea limuzina prezidenţială imediat în spatele acesteia, stând pe spătarul banchetei din spate a maşinii de escortă.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite