Detalii şi imagini din culisele „Bravo, România!“, noua emisiune de la Antena 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filmările pentru  „Bravo, România!“, noua emisiune de divertisment de la Antena 1, sunt în toi, motiv pentru care postul a dezvăluit detalii de culise, dar şi imagini din timpul repetiţiilor cu prezentatorii Diana Munteanu şi Liviu Vârciu.

Diana Munteanu şi Liviu Vârciu petrec chiar şi câte 12 ore pe zi împreună, timp în care glumele se ţin lanţ, tanti Jeni îi aprovizionează cu cafea, Diana e răsfăţată cu flori, iar ea are mereu grijă ca Liviu să arate impecabil.

Înainte de premiera emisiunii, vă oferim câteva amănunte inedite despre prezentatorii show-ului. 

  • Diana este întotdeauna prima dintre cei doi care ajunge la filmare. Asta nu înseamnă că Liviu întârzie, ci doar că Diana este din cale-afară de punctuală.
  • Cafeaua nu lipseşte de la nicio filmare, iar responsabilă de acest lucru este tanti Jeni, cea care are grijă ca ceştile să fie mereu pline. „Fără cafea nu pot“, spune Diana. 
  • Orice dialog cu Liviu este un schimb continuu de glume. Prezentatorul show-ului nu e niciodată trist, chiar dacă uneori se emoţionează când sunt prezentate cazurile din concurs.
bravo romania
bravo romania
  • Diana are un tic verbal, pe care îl recunoaşte, de-altfel. Spune mai mereu „Ferească Dumnezeu!“
  • Liviu o întâmpină mereu pe scenă pe Diana într-un mod foarte galant: îi sărută mâna. 
bravo romania
bravo romania
  • Diana e răsfăţată uneori de colegul ei de prezentare cu flori: „Liviu este într-adevăr un tip galant şi atent cu tot ce este în jur. Ne amuzăm foarte mult pentru că în preajma lui este foarte greu să nu râzi, simţul umorului este la el acasă.“
bravo romania
bravo romania
  • Diana este cea organizată dintre ei doi, astfel că are grijă ca niciunul dintre ei să nu sară peste repetarea textelor. „Când vine vorba de repetiţii şi tot ce ţine de emisiune, ne pregătim temeinic şi Liviu este un foarte bun profesionist“, adaugă Diana. 
image
  • „Bravo, România!” este primul show la care Diana nu a apucat încă să gătească pentru colegi. Recunoscută ca fiind o pasionată a mâncării gătite în casă, Diana are mereu pachete pregătite pentru colegi, fie cu gogoşi calde, fie cu pate de ficat sau fursecuri. „Ei, uite ca m-aţi prins! Până acum n-am apucat să gătesc pentru «Bravo, România!», dar la următoarea zi de filmare voi face tradiţionalul pate de ficat de pui cu care i-am obişnuit pe toţi“, promite Diana. 
bravo romania
bravo romania

Show-ul „Bravo, România!“, care va debuta la Antena 1 pe 5 aprilie, pune în joc un premiu în valoare de 20.000 de euro, banii urmând să fie donaţi pentru o cauză nobilă. Astfel, oameni care activează în diverse domenii, de la corporatişti la taximetrişti sau IT-işti, vor arăta cât de talentaţi sunt şi cât de bine se descurcă atunci când au de pus în scenă un musical. În fiecare ediţie a show-ului „Bravo, România!“ trei echipe vor concura pentru a ajuta un coleg, un prieten sau o persoană cu a cărei poveste se identifică. Fiecare echipă se va pregăti intens cu specialişti în domeniu şi vor pune în scenă musicaluri spectaculoase, care îi vor scoate din sfera lor de activitate zilnică. Fiecare ediţie va avea un număr câştigător, care va primi 5.000 de euro şi paşaportul către marea finală. 

Emisiunea va fi jurizată de Mirabela Dauer, Mihai Petre, Răzvan Simion şi Dani Oţil.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite