CNA cere televiziunilor să nu difuzeze imagini de la înmormântarea mamei premierului Florin Cîţu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CNA logo foto CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis public o solicitare posturilor de televiziune privind respectarea prevederilor Codului de reglementare al conţinutului audiovizual care arată că acestea nu pot difuza imagini de la înmormântări, dacă acestea nu sunt funeralii de stat. Solicitarea a fost transmisă în contextul decesului mamei premierului Florin Cîţu.

În contextul momentelor dificile prin care trec Prim-ministrul României şi familia acestuia, Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis, printr-un comunicat de presă, posturilor de televiziune să respecte prevederile Codului de reglementare al conţinutului audiovizual, care prevăd pe de o parte să furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza: imagini de la înmormântări, cu excepţia ştirilor şi/sau reportajelor din programele informative, emisiunilor sau filmelor documentare, excepţie făcând funeraliile de stat, iar pe de altă parte că  „orice persoană are dreptul la respectarea intimităţii în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire”. 

„Deşi acest moment este în directă legătură cu o persoană publică, Consiliul solicită posturilor de televiziune să îl trateze cu decenţă şi responsabilitate şi subliniază faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi dreptul la viaţă privată, inclusiv pentru familia aflată în suferinţă, sunt prioritare”, menţionează sursa citată.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis condoleanţe premeirului şi familiei acestuia.

O solicitare similară a fost adresată şi de Executiv, care a cerut ca viaţa privată a premierului Florin Cîţu să fie respectată.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite