Cine sunt finaliştii „Chefi la cuţite“ şi la ce probe vor fi supuşi în marea finală din această seară FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În această seară, de la 20.00, Antena 1 va difuza ultima ediţie a sezonului 5 „Chefi la cuţite“, în care telespectatorii vor afla numele bucătarilor ce se califică în proba finală, cât şi numele marelui câştigător.

Luni, în urma celor două probe din semifinală, doar şase bucătari au rămas în cursa celui mai iubit show culinar, calificându-se în ultimul test al serii. Doar trei dintre ei vor merge mai departe, luptându-se cot la cot pentru premiul de 30.000 de euro şi titlul de învingător.

Ediţia din această seară începe de la ora 20.00 cu şanse egale pentru fiecare chef, căci fiecare are acum în competiţie câte doi reprezentanţi. 

Marlena Botezatu şi Cristina Pavel din echipa verde a lui chef Bontea sunt două bucătărese cu experienţă, iar atuul lor în această competiţie este gustul special pe care îl pot da oricărui preparat. 

Imagine indisponibilă

FOTO Antena 1 

Bogdan Vandici şi Gabriel Mocanu din echipa albastră a lui chef Dumitrescu sunt singurii ştrumfi jedi care au rezistat unui parcurs cu foarte multe piedici. Sunt cei mai tineri concurenţi din sezon, dar pasiunea lor pentru bucătărie şi pentru reţete sofisticate este dublată de foarte multă muncă şi experienţă în restaurante de renume. Diseară, cei doi sunt hotărâţi să demonstreze că deşi au pierdut multe bătălii, au talentul necesar pentru a câştiga războiul final. 

Imagine indisponibilă

FOTO Antena 1 

Mihai Chelaru şi Amedeo Drosu din echipa galbenă a lui chef Scărlătescu sunt cei doi concurenţi pasionaţi de gastronomie care au câştigat cele mai multe confruntări pe echipe în acest sezon. Amândoi lucrează în domeniu şi cred cu tărie că menirea lor este să facă bucătărie la cel mai înalt nivel, motiv pentru care vor să îşi adauge în palmares titlul acestui sezon. 

Imagine indisponibilă

FOTO Antena 1 

Provocarea finalei va avea ca temă fine dining-ul, iar fiecare dintre cei calificaţi îşi va alege o echipă cu care va lucra la foc continuu, pentru a pune pe bandă reţete impecabile: starter, main course şi desert.

Alături de foştii câştigători „Chefi la cuţite“, Gianny Bănuţă şi Andrei Olteanu, cei mai mari şi cunoscuţi bucătari ai ţării vin să jurizeze ultimele farfurii din concurs, iar experienţa lor impresionantă din domeniu şi studiile vaste îi recomandă pentru a da verdicul final. 

Imagine indisponibilă

FOTO Antena 1

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite