Cătălin Striblea a plecat de la B1 TV: „Îmi trebuie o pauză de televiziune“
0
Cătălin Striblea a plecat de la postul B1 TV, după ce prezentatorul şi-a încheiat contractul de comun acord cu conducerea televiziunii.
„Am stabilit de comun acord că Cătălin Striblea că întrerupem contractul“, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Oancea, proprietarul B1 TV. În ceea ce priveşte o revenire a acestuia la B1 TV, Oancea a declarat: „Deocamdată am hotărât asta de comun acord. Vom vedea anul viitor“.
Cătălin Striblea a confirmat, la rândul lui, întreruperea contractului cu B1 TV şi a precizat că face „o pauză de televiziune“, în contextul în care acesta a participat la concursul CNA pentru obţinerea unei licenţe radio în Bucureşti, pentru „Adevărul“.
„Dacă iese proiectul cu radioul o să mă ocup doar de el. Dacă nu, nu am niciun angajament. Nu am contract, nu am negociat nimic cu «Adevărul», nici pentru viitorul apropiat, nici îndelungat. Noi colabărăm pentru radio, alte discuţii nu avem. Nu mai vreau acum la TV. Îmi trebuie o pauză de televiziune“, a spus el pentru paginademedia.ro.
Cătălin Striblea a prezentat la CNA, alături Teodor Tiţă, un proiect de radio denumit Adevărul Live, un radio de news. La concursul de la CNA a participat, tot pentru o licenţă de Bucureşti (două sunt scoase la concurs), şi B1 TV, care vrea tot un radio de ştiri, prin care să retransmită programele TV.