Remember Freddie Mercury: artistul ar fi împlinit astăzi 66 de ani
0Una dintre cele mai mari voci ale muzicii rock, Freddie Mercury, vocalistul formaţiei Queen, ar fi împlinit astăzi 66 de ani. Pentru a celebra evenimentul, compania Rovio a lansat un clip animat în care artistul a devenit personaj animat în celebrul joc „Angry Birds“.
„Este o modalitate extraordinară de a onora spiritul înflăcărat şi comic al lui Freddie şi de a transmite un mesaj important. Suntem încântaţi să promovăm asta prin stilul Angry Birds“, a declarat Peter Vesterbacka, directorul de marketing de la Rovio. „Succesul muzicii Queen se datorează creativităţii şi spiritului captivant pentru toate vârstele şi suntem fericiţi că menţinem memoria şi muzica lui Freddie şi pentru noile generaţii de fani“ – a adăugat acesta.
„A devorat viaţa“
Pe numele său adevărat Farrokh Bulsara, muzicianul s-a născut pe 5 septembrie 1946, într-o familie de indieni din insula Zanzibar din Tanzania. În 1964 s-a mutat cu familia în Londra, iar şapte ani mai târziu a înfiinţat formaţia Queen alături de Brian May (chitară), John Deacon (chitară bas) şi Roger Taylor (tobe). Trupa a vândut peste 500 de milioane de albume, a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame şi a susţinut un concert istoric în 1985 în cadrul Live Aid.
Mercury şi-a pus semnătura pe multe dintre hiturile Queen, printre care şi „Bohemian Rhapsody“, „Killer Queen“, „Sombody To Love“ şi „Don't Stop Me Now“. „We Will Rock You“ a fost piesa iconică ce a răsunat mai bine de zece ani în întreaga lume.
În 2006 „Time Asia“ l-a numit unul dintre cei mai influenţi eroi ai ultimilor 60 de ani, iar trei ani mai târziu „Classic Rock“ l-a onorat cu distincţia de cel mai mare solist din istorie.
Queen a depăşit succesul înregistrat de Beatles şi a devenit liderul topurilor britanice, cu peste 300 de milioane de albume vândute la nivel global. „We are the Champions“ a fost cea mai difuzată melodie din toate timpurile, asociată cu suporterii sporturilor de pretutindeni.
Artistul a încetat din viaţă pe 24 noiembrie 1991, la o zi după ce a recunoscut public că a fost diagnosticat cu SIDA.
„A devorat viaţa. A celebrat fiecare minut. Şi, asemenea unei comete, a lăsat în urmă o lumină care va străluci pentru multe generaţii“, îl descrie Brian May, chitaristul de la Queen.



