Manu Chao revine în România, la Festivalul Blaj aLive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cântăreţul de origine franceză Manu Chao va concerta în cadrul Festivalului Blaj aLive, ce se va dfesfăşura în perioada 5-6 iunie pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

Manu Chao este capul de afiş al zilei de sâmbătă, 6 iunie, pe Freedom Stage la Blaj aLive, alăturându-se unor artişti precum Matisyahu, Subcarpaţi, Sunrise Avenue şi Unkle Sounds.

„Un luptător cultural, renumit pentru dedicare socială şi cosmopolitism creativ chiar şi în cele mai cunoscute cântece, Manu Chao a devenit unul dintre cei mai influenţi muzicieni din istoria recentă, cu prestaţii live aclamate pe cinci continente. Manu Chao se inspiră din cultura de stradă şi din momentele trăite în diverse ţări sau de diverse naţionalităţi. În piese ca Me gustas tu, Welcome to Tijuana, Je ne t’aime plus, Bongo bong, muzica sa multiculturală şi multilingvistică este un cocktail de rock, reggae, punk, ska, cu sunete şi ritmuri adunate de pe tot globul, cântând în engleză, spaniolă, franceză, italiană sau altele, mixându-le uneori în acelaşi cântec“, se precizează în comunicatul organizatorilor.

  

Manu Chao a fost un binecunoscut membru al scenei pariziene de muzică alternativă, cântând în trupe ca Hot Pants şi Los Carayos. Chao şi-a lansat primul album solo, „Clandestino“, în 1998, cu un succes internaţional răsunător. Al doilea album al său, „Próxima Estación: Esperanza“, în colaborare cu Radio Bemba Sound System, a fost lansat în 2001 şi a fost de asemenea un mare hit. Au urmat „Sibérie m'était Contéee“, primul album în întregime în limba franceză, şi „La Radiolina“.

Abonamentele pentru Blaj aLive costă 70 lei, iar abonamentele de festival cu acces inclusiv în camping vor costa 120 lei, până la sfârşitul lunii aprilie. În zilele festivalului, abonamentele vor avea preţul de 90 de lei pentru festival şi 140 de lei pentru acces în festival şi camping. Biletele sunt disponibile pe blajalive.ro/bilete şi în reţelele Eventim şi Myticket, inclusiv în magazinele Diverta şi Germanos.

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite