FOTO Tori Amos a alungat ploaia la Bucureşti. După şapte ani, artista a revenit în România, la Arenele Romane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revenită la Bucureşti după şapte ani, Tori Amos a reuşit să anime publicul prezent joi seara la Arenele Romane şi a susţinut un concert impecabil în pofida vremii neprietenoase. Chiar dacă arena nu a fost plină, cei prezenţi s-au bucurat de show-ul artistei americane, care a sedus spectatorii doar cu pianul şi cu vocea sa.

Arenele Romane şi-au deschis porţile în jurul orelor 19.00, iar tot atunci şi-au făcut apariţia şi primii spectatori. Echipaţi cu pelerine de ploaie, cizme, pălării şi geci de piele, însoţiti de persoana iubită, prieteni sau singuri, fanii artistei au aşteptat cuminţi începerea concertului, cu ochii lipiţi de scena neobişnuit de goală.

Puţin după orele 20.30, Tori Amos şi-a făcut apariţia, într-un decor minimalist, iar pianul, clapa şi vocea puternică a cântăreţei au fost suficiente pentru a  crea, încă de la primele momente, o atmosferă „perfectă“, aşa cum au descries cei prezenţi la Arenele Romane revenirea artistei în România.

image

Tori Amos a spus, într-un interviu, că simte o legătură foarte specială între ea şi pianul ei, de care nu se desparte niciodată FOTO Dorin Constanda

Cu aceeaşi voce caldă şi foarte familiară ce te face să tresari la fiecare schimbare de registru, Tori Amos a demonstrat că este una dintre puţinele artiste care, la 50 ani, poate susţine singură un recital live, absolut impecabil, pentru mai bine de două ore.

Mi s-a spus în culise că nu aţi mai avut o asemnea vreme în luna iunie de 20 de ani. Sunt mai mult decât onorată să mă aflu alături de voi în această seară.

Conştientă de talentul său, cântăreaţa a renunţat, de această dată, la orchestră, iar vocea sa unică, acompaniată doar de pianul şi clapa la care a cântat simultan, a străpuns Arenele Romane, încă de la primele acorduri. Concertul a început, în mod ironic - ţinând cont de vremea figuroasă şi cerul înnorat - cu piesa „Parasol“ (umbrelă de soare – n.r.), o melodie de pe cel de-al optulea album al său, „The Beekeeper“.

image

Într-un decor minimalist, Tori Amos a făcut publicul român să uite, pentru câteva ore, de vremea urâtă de afară FOTO Dorin Constanda


Printre melodiile pe care artista le-a interpretat pe scena de la Bucureşti s-au numărat „Here In My Head“, „Sugar“, „Carbon“, „Cloud On MY Tongue“, „Mary“, „Father Lucifer“, „Weatherman“, dar şi două coveruri după piesele „Here Comes The Rain Again“, de la Eurhythmics, şi, respectiv, „I Ran“, a celor de la A Flock of Seagulls.

O arenă pe jumătate goală

„Mi s-a spus în culise că nu aţi mai avut o asemnea vreme în luna iunie de 20 de ani. Sunt mai mult decât onorată să mă aflu alături de voi în această seară“. Acestea au fost primele cuvinte pe care Tori le-a adresat publicului, înainte de celebra  melodie „Crucify“, de pe albumul său de debut, „Little Earthquakes“.

Chiar dacă Tori Amos a ajuns din nou la Bucureşti cu ocazia promovării ultimului său album, „Unrepentant Geraldines“, pubilcul român s-a bucurat mai mult de hiturile vechi, decât de melodiile noi. Astfel, fanii au dansat şi au cântat alături de idolul lor piese precum „Silent All These Years“, „Precious Things“, „Cornflake Girl“, şi „Bouncing Off Clouds“.

Artista „a jonglat“ când cu pianul, când cu clapa, când cu vocea, iar cei care s-au lăsat învinşi de frigul de afară şi au plecat după primele cinci piese, au ratat momentul excepţional al serii. Piesa „Blood Roses“, de pe albumul „Boys for Pele“ a fost încheiată cu un strigăt răguşit, plin de emoţie, care, probabil, răsună încă şi acum în urechile multor spectatori.

image

Cântăreaţa are o poziţie specifică atunci când cântă la pian, în concerte FOTO Dorin Constanda

După „Precious Things“, Tori a părăsit pentru câteva momente scena, însă a revenit, la scurt timp cu încă patru melodii, ce au ţinut publicul în picioare până când artista şi-a luat la revedere.

Cu doar câteva minute înainte de orele 23.00,  piesa „1000 Oceans“, de pe albumul „To Venus and Back“, a încheiat un recital perfect, în care singurele elemente de recuzită au fost faimosul pian, de care artista nu se desparte niciodată, şi o clapă.

În ciuda temperaturilor scăzute, Tori a încălzit inimile fanilor cu fiecare melodie. Mai mult decât atât, vocea cântăreţei a reuşit să alunge, măcar pentru câteva ore, ploaia, ce ne dă bătăi de cap chiar şi în luna lui „cireşar“. Şi chiar dacă Arenele Romane au fost pe jumătate goale, artista a dat pe scenă tot ce avut mai bun în ea, iar publicul a simţit din plin acest lucru.

image

Tori Amos la Arenele Romane, 19 iunie 2014 FOTO Dorin Constanda

Muzică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite