Eurovision 2015. Mihai Trăistariu comentează prima semifinală: „Show-ul României nu m-a dat pe spate.“ Ce spune artistul despre eşecul Moldovei

0
0
Mihai Trăistariu a reprezentat România la Eurovision 2006, obţinând una dintre cele mai bune clasări FOTO Adevărul
Mihai Trăistariu a reprezentat România la Eurovision 2006, obţinând una dintre cele mai bune clasări FOTO Adevărul

Eurovision 2015. Mihai Trăistariu, reprezentant al României la Eurovision 2006, a comentat prestaţia trupei Voltaj, care a reuşit să-şi asigure un loc în finala Eurovision 2015, fiind de părere că a cântat „fără greşeală“, dar show-ul a fost banal.  De asemenea, artistul a considerat nedreaptă eliminarea Moldovei din competiţie.

Trupa Voltaj a trecut cu bine de prima semifinală Eurovision 2015 şi urmează să evolueze în a doua jumătate a finalei concursului cântecului european, ce se va desfăşura sâmbătă, 23 mai, la Viena. În marea finală Eurovision 2015 s-au mai calificat reprezentanţii din Albania, Armenia, Rusia, Ungaria, Grecia, Estonia, Georgia, Serbia şi Belgia. 

Imediat după show, Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a mărturisit că este încântat că a reuşit să-i facă mândri pe români, dar mai ales că mesajul piesei „De la capăt“ a sensibilizat foarte mulţi oameni. Mesajul integral transmis de trupa Voltaj poate fi citit aici

De asemenea, atât străinii, cât şi românii s-au arătat încântaţi de momentul oferit de reprezentanţii României în prima semifinală Eurovision 2015 şi, în mod special, de vocea puternică a solistului, dar şi de alegerea de a cânta în limba natală. 

Eurovision 2015. Mihai Trăistariu: „Voltaj a cântat fără greşeală“

Pe de altă parte, Mihai Trăistariu, care a obţinut una dintre cele mai bune clasări ale României la Eurovision (locul 4, în 2006, cu piesa „Tornero“), a comentat, pe melodiile din prima semifinală Eurovision 2015.

Cântăreţul a apreciat interpretarea băieţilor de la Voltaj, nu însă şi spectacolul, despre care a mărturisit că „nu l-a dat pe spate“, precizând că este fericit pentru reuşita României: „Voltaj a cântat fără greşeală. Nu pot spune că show-ul m-a dat pe spate, însă totul a fost curat. Evident, trebuie să mulţumim şi românilor din diaspora, care-şi fac datoria în fiecare an. M-am bucurat că au trecut mai departe!“

   

Eurovision 2015: Piesa Moldovei, mult mai interesantă decât altele

Trăistariu a comentat şi eliminarea Moldovei, reprezentată de ucraineanul Eduard Romanyuta, fiind de părere că piesa „I want your love“ a fost „mult mai interesantă decât multe altele“ şi că votul geo-politic şi-a spus din nou cuvântul. „Plus că moldovenii nu-s cu milioanele împrăştiaţi în lume...aşa cum sunt românii“, a mai adăugat artistul în mesajul postat pe Facebook. 

   

Eurovision 2015: Rusia, un pachet complet

Acesta a precizat că nu ar fi acordat niciun punct Armeniei, calificată în finala Eurovision 2015, prestaţia Belgiei, la rândul ei calificată, i s-a părut „super interesantă“, iar despre reprezentanţii Finlandei, trupa punk PKN, formată din patru muzicieni cu handicap mintal, a spus că a fost o „combinaţie inedită care, însă, nu a prins“, aceştia nereuşind să obţină un punctaj suficient de mare pentru a trece de semifinala Eurovision 2015.

Piesa Greciei i s-a părut „pe tipar vechi, dar cântată foarte bine de o voce puternică“, în timp ce despre Serbia a afirmat că merge în finala Eurovision 2015 datorită voturilor vecinilor. „Estonia: deşi el n-are voce deloc, iar ea are voce super, refrenul mi s-a părut, de departe, cel mai de radio în seara asta. Nu m-ar mira deloc să câştige marea finală. E, totuşi, un concurs de creaţie“, a mai scris Trăistariu pe Facebook. 

Despre Rusia, considerată una dintre marile favorite, acesta a scris că refrenul, vocea şi decorul sunt „super“, iar reprezentanta Albaniei, Elhaida Dani, „a demonstrat a mia oară că are o super voce.“ Totodată, calificarea Ungariei a descris-o drept „un noroc“, despre reprezentantul Macedoniei a afirmat că „a început bine, are o voce trăznet, dar a falsat.“ De asemenea, Trăistariu a dezvăluit că ţările sale favorite sunt, în ordine, Suedia, Spania, Australia, Italia şi Rusia. 

   

Mai multe - Muzică

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite