CRBL, răzbunare „muzicală“ după ce Oase a acceptat oferta de co-prezentator la Asia Express: „Ca Iuda m-ai trădat“
0CRBL i-a dat o lecţie „muzicală“ lui Oase, alături de care anul trecut a câştigat concursul „Asia Express“, de la Antena 1. Pozele cu ei, din marea aventură, sunt aruncate la groapa de gunoi şi arse în noul videoclip al cântăreţului.
Cei mai buni prieteni, CRBL şi Oase, câştigătorii ediţiei „Asia Express“ de anul trecut, au rupt o prietenie de mai bine de 15 ani, totul din cauza competiţiei de la Antena 1.
Motivul disputei dintre cei doi ar fi oferta venită din partea producătorilor emisiunii „Asia Express“ ca Oase şi CRBL să fie co-prezentatorii ediţiei difuzate în prezent pe micul ecran. Ei au decis, de comun acord, să nu semneze actele.
Între timp, Ionuţ Dongo (Oase) s-a răzgândit şi a dat cu subsemnatul, decizie ce l-a înfuriat pe CRBL, Eduard Mihail Andreianu (41 de ani), scrie click.ro.
Din această trădare avea să se nască şi piesa „Cine mi-s“, în care CRBL îşi face praf fostul prieten. „E foame de bani, bani/Şi se crede, cine mi-s/, În lupta contra cronometru/, Pentru o condiţie/, Eşti doar o panaramă/Ce se visează miss/, Că e foame de bani/“, sunt câteva dintre versurile piesei.
CRBL a filmat şi un videoclip, cu un scenariu pe măsură. A îngropat toate fotografiile cu Oase, dar şi obiectele care îi aminteau de colaborarea de anul trecut, apoi le-a dat foc. Apare în cadru şi o piatră funerară, semn că prietenia lor a murit, şansele de împăcare fiind nule, notează sursa citată.
„Nu aveam nici o şansă să ne întoarcem certaţi din India. Au trecut atâţia ani de când ne ştim şi nu ne-am certat. Suntem prieteni cam de 15 ani, de foarte mult timp. A fost fan Simplu, a fost fan CRBL, breakdance-ul ne-a unit. După care, vinovaţi pentru tot fenomenul Kendama România suntem tot noi doi. Este cel mai bun prieten al meu şi prietenii se numără pe degetele de la o mână. El este degetul mijlociu“, declara anul trecut CRBL.
Versurile piesei:
Te-am desenat frumos
Te-am animat cu cap
O ţară-ntreagă a văzut
Din praf de cartier
De mână te-am luat
Şi la nevoie, ai văzut
În spate te-am cărat
Nu te-ai putut abţine
Ca Iuda m-ai trădat
Şi m-ai vândut perfect cu bloaga
De mână m-ai muşcat
Când te-am hrănit cu suflet
Erai înfometat
Acum eşţi o vedetă
Şi trecutul l-ai uitat
Cine este Oase
Oase, câştigătorul sezonului doi „Asia Express“, este noul coprezentator al Ginei Pistol în show-ul ce va duce vedetele pe Drumul Comorilor.
Dacă pe CRBL îl ştie mai toată lumea, Oase a stat departe de lumina reflectoarelor până acum. Pe numele real Ionuţ Dongo, el este de profesie dansator şi are o mare pasiune pentru kendama, jocul japonez de îndemânare care a cucerit tinerii din toată lumea.
CRBL a dezvăluit şi că a ajuns să meargă cu Oase în India după ce, iniţial, producătorii i-au cerut să participe la concurs cu soţia lui, Elena.
„Ia-mă pe mine, te fac de râs“, i-a spus Oase lui CRBL după ce a auzit că acesta a refuzat să participe la Asia Express alături de soţia lui.
„Eu nu i-am propus să vină cu mine. Eu am zis că nu merg cu Elena şi când m-a sunat producătorul eram la studio, montam un clip şi el a zis «ia-mă pe mine!». El s-a autoinvitat. A fost o idee extraordinară pentru că dacă era vorba să merg cu Elena, nu mergeam. Nu aş merge niciodată cu soţia mea în astfel de competiţii pentru că inevitabil o să fiu alt om, nu o să fiu cel pe care l-aţi cunoscut, o să bat multă lume în jurul meu, ceea ce nu este un exemplu pentru cei de acasă. Aşa, dacă merg cu Oase, eu nu sar la bătaie, aştept să-şi ia el primul bătaie“, a glumit CRBL la Capatos în emisiune când prezentatorul a întrebat cum s-a format echipa celor doi.
Despre cum i-a schimbat viaţa apariţia în show-ul „Asia Express“, Oase, care nu era cunoscut înainte de publicul larg, a povestit: „Eram într-un mall şi, când am vrut să ieşim, mi-a zis cineva: «Hai să facem o poză». După două minute nu ştiam cum să fug mai repede de acolo“. „Trei clase de copii erau la intrare în mall şi în momentul ăla au sărit toţi pe el şi eu eram gen «Na mă, acum înţelegi?». Când spuneai acum 10 ani «stai, mă, şi tu la poze cu toată lumea». Acum i-am zis şi eu: «Bă, hai, stai cu toată lumea!». Era panicat, era alb la faţă şi zicea «acum înţeleg, acum înţeleg»“, a completat şi CRBL.
Întrebat dacă a început să îi placă la TV şi dacă ar mai vrea astfel de experienţe, Oase a mărturisit: „Să zicem, da, cum să nu îţi placă? Aş merge peste tot acum, nu mă pricep eu bine aşa, mă pierd, dar aş merge peste tot cu CRBL“.