VIDEO Cele mai aşteptate filme în 2013
0Anul 2013 se anunţă spectaculos la cinema, cu destule francize pe cale să se întoarcă, de la „Iron Man”, Superman şi „The Hunger Games” la „The Hobbit”, dar şi cu filme de autor pe care cinefilii ar da orice să le vadă mâine.
Începutul anului e marcat de filmele aflate în cărţi la Oscar, nominalizate la Globul de Aur şi premiate deja de asociaţiile de critici din Statele Unite. În ianuarie şi februarie intră în cinematografele din România „Django Unchained” / „Django dezlănţuit” al lui Quentin Tarantino (18 ianuarie) , o istorie violentă despre sudul american dinaintea Războiului Civil ai cărei protagonişti sunt un vânător de recompense (Christoph Waltz) şi un sclav fugit de pe plantaţie (Jamie Foxx) care se răzbună pe un mare proprietar de sclavi (Leonardo DiCaprio).
În acelaşi weekend va avea premiera şi „Hyde Park on Hudson”/ „Vizita regelui la Hyde Park on Hudson”, un film despre prima vizită a unui monarh britanic în Statele Unite, petrecută în 1939, când preşedinte era Franklin Roosevelt (Bill Murray).
Pe 25 ianuarie, vine pe ecranele româneşti şi unul dintre cele mai premiate filme ale lui 2012, musicalul „Mizerabilii”, noua adaptare după romanul lui Victor Hugo lăudată pentru scenografie, costume, machiaj şi interpretarea actorilor Anne Hathaway, Hugh Jackman, Russell Crowe şi Amanda Seyfried. Luna februarie începe în forţă, cu „Lincoln”, un portret al ultimelor luni din viaţa lui Abraham Lincoln (Daniel Day Lewis) pentru care Steven Spielberg a primit şapte nominalizări la Globul de Aur.
Vine „Amour” pe ecrane
Tot pe 1 februarie, românii pot vedea şi unul dintre cele mai bune filme ale anului, distins cu Palme d’Or, „Amour”, în regia lui Michael Haneke, o dramă despre un cuplu în vârstă a cărui dragoste e pusă la încercare de o boală necruţătoare cu Jean-Louis Trintignant şi Emmanuelle Riva.
O altă producţie care stă bine în predicţiile la Oscar şi are deja patru nominalizări la Globul de Aur intră pe ecrane pe 1 februarie - „Silver Linings Playbook”, o dramedie semnată de David O. Russell în care Bradley Cooper joacă rolul unui fost profesor care se întoarce la părinţi după câţiva ani într-o clinică de boli psihice, iar Jennifer Lawrence este văduva unui poliţist şi încearcă să-şi refacă viaţa.
Aşteptat este şi „Hitchcock”, în regia lui Sacha Gervasi, o încercare de a reconstitui ficţional un episod din viaţa celebrului cineast Alfred Hitchcock (jucat de Anthony Hopkins), aceea a poveştii de dragoste dintre el şi soţia sa, Alma Reville (Helen Mirren). Acţiunea e plasată în timpul filmărilor la „Psycho”, iar în distribuţie apar Scarlett Johansson şi Jessica Biel. Premiera e programată pe 8 februarie.
Denzel Washington în „The Flight”
Câteva premii a cules în sezonul Oscarurilor şi „Promised Land”/ „Tărâmul făgăduinţei”, filmul lui Gus Van Sant despre puterea corporaţiilor, în care Matt Damon şi Frances McDormand au rolul unor reprezentanţi ai unei companii de gaz care vin într-un orăşel cu misiunea de a convinge proprietarii să accepte forajul pe pământurile lor, însă întâmpină mai multă rezistenţă decât şi-ar fi imaginat. Luna februarie se încheie cu „Flight”/ „Zborul”, primul film live-action al lui Robert Zemeckis de la „Cast Away”, o dramă în care Denzel Washington este un pilot devenit erou naţional după ce aterizează cu bine cu o navă foarte avariată. Ancheta care urmează scoate însă la iveală lucruri neaşteptate.
Blockbusterele anului
Dincolo de restanţele din 2012 – filme care au rulat deja în Statele Unite şi în alte teritorii, dar ajung mai târziu în cinematografele noastre – 2013 le rezervă destule surprize iubitorilor de filme. Francizele revin în forţă, „Iron Man”, Superman, „Thor” , „Fast and Furious”, „Scary Movie 5”, „The Wolverine” şi „The Hangover”/ „Marea mahmureală” având audienţa asigurată deja.
„Iron Man 3” (premiera pe 26 mai)
Între primul „The Avengers/ Răzbunătorii” şi următorul (care vine în 2015), supereroii Omul de oţel (Robert Downey Jr.) şi Thor (Chris Hemsworth) pornesc din nou în aventuri pe cont propriu. Downey Jr se reuneşte cu regizorul Shane Black („Kiss Kiss Bang Bang”) pentru „Iron Man 3”, în care miliardarul supererou Tony Stark se confruntă cu „Mandarinul” (Ben Kingsley). Din distribuţie mai fac parte Guy Pearce, Gwyneth Paltrow şi Don Cheadle.
„Marea mahmureală 3” (mai)
De data asta, nu e nici o nuntă, nici o petrecere de burlaci. Şi, totuşi, când gaşca pleacă la drum, se întâmplă lucruri. Aşa sună sinopsisul scurt al comediei regizate de Todd Philips cu Bradley Cooper, Ed Helms şi Zack Galifianakis. Succesul primei părţi şi semi-succesul celei de-a doua îi garantează suficiente încasări, însă o patra continuare e puţin probabilă.
„Man of Steel: Eroul” (21 iunie)
După eşecul cu „Superman Revine”, regizat de Bryan Singer, Warner Bros mai încearcă o dată să îl aducă pe supererou pe marile ecrane. De data aceasta, producător este Christopher Nolan, care a reuşit să resusciteze franciza Batman. Nolan însuşi l-a ales pe Zack Snyder („Watchmen”, „300”) ca regizor. Britanicul Henry Cavill îl interpretează pe supererou, în timp ce părinţii săi adoptivi sunt jucaţi de Kevin Costner şi Diane Lane, iar tatăl biologic de pe planeta Krypton, Jor-El, de Russell Crowe.
„The Wolverine” (26 iulie)
Hugh Jackman revine în iulie în costumul lui Wolverine, de data asta în Japonia, în patria samurailor. Regizor e James Mangold, deşi fanii l-ar fi dorit tot pe Darren Aronofsky, cel care a resuscitat seria adaptată după benzi desenate cu „X-Men Origins: Wolverine”.
„Thor: The Dark World” (8 noiembrie)
În schimb, zeul Thor (Hemsworth) revine pe Pământ în „Thor: the Dark World”, pentru a se reuni cu iubita lui (Natalie Portman) şi a învinge din nou Raul. Din distribuţie mai fac parte Tom Hiddleston şi Anthony Hopkins. Regizorul filmului este Alan Taylor, responsabil pentru unele dintre cele mai reuşite episoade ale serialului HBO „Urzeala tronurilor”.
„The Hunger Games: Catching Fire” (22 noiembrie)
„Jocurile foamei” a fost unul dintre hiturile de box-office ale anului 2012. În cea de-a doua parte a seriei, ecranizare după romanele lui Suzanne Collins, Jennifer Lawrence revine în rolul lui Katniss Everdeen, care a reuşit să supravieţuiască unei arene letale. De această dată, Katniss trebuie să revină în arenă pentru ediţia jubiliară. Va fi însoţită de Peeta (Josh Hutcherson) şi de alţi câştigători ai Jocului. Pe lângă Woody Harrelson, Elizabeth Banks şi Donald Sutherland, în distribuţie a fost inclus şi Phillip Seymour Hoffman.
„The Hobbit: The Desolation of Smaug”, cea de-a doua parte a trilogiei care a debutat la sfârşitul acestui an, va încheia 2013, probabil tot în fruntea box office-ului.
În ce priveşte animaţiile, vor încânta publicul în 2013 sequel-ul „Despicable Me 2” şi „Monsters University”. Din lumea basmelor vine şi „Oz: The Great And Powerful”, care se va lansa în martie în România. James Franco, Mila Kunis, Rachel Weisz şi Michelle Williams se vor bate în vrăji în această nouă ecranizare după cartea lui L. Frank Baum. Acţiunea se petrece înainte ca Dorothy să ajungă pe tărâmul fermecat şi îl are în centru pe magicianul de circ care va deveni ulterios Vrăjitorul din Oz (Franco).
Potenţial uriaş în box office are şi „300: Rise of an Empire”, o nouă bătălie în CGI (computer generated image) după cea de la Termopile, programată pentru luna august. De o continuare va avea parte şi stilizatul film pulp al lui Robert Rodriguez „Sin City: A Dame to Kill For”,cu Clive Owen şi Jessica Alba şi Mickey Rourke.
Science-fiction: „Star Trek” şi Guillermo del Toro
„Star Trek: Into Darkness” (17 mai)
Un capital uriaş în box office are şi noua tentativă a lui J.J. Abrams de a redefini seria cu nava Enterprise pentru noua generaţie după „Star Trek: Un nou început” (2009). Informaţiile despre subiectul filmului au fost dezvăluite cu zgârcenie pentru multă vreme – parte a campaniei de marketing a lui Abrams, menită să sporească şi mai mult curiozitatea – intriga sunând astfel: o forţă de neoprit a instituit teroarea în Flota Stelară, nava Enterprise fiind chemată înapoi la bază. În această criză planetară, echipajul încearcă să afle cine stă în spatele acestui act. Distribuţia este cât se poate de interesantă: Benedict Cumberbatch în rol negativ, Chris Pine, Zachary Quinto, Karl Urban, Alice Eve, Zoe Saldana, Simon Pegg.
„Oblivion” (12 aprilie)
Omul din spatele „Tron: Moştenirea”, Joseph Kosinski, a creat o lume SF proprie, într-un scenariu original semnat împreună cu Michael Arndt, scenaristul de la „Star Wars: Episode VII”. Apetenţa lui Kosinski pentru scenografii şi efecte vizuale sofisticate e recunoscută, de aici şi nerăbdarea fanilor SF, mai ales când acţiunea se petrece pe un pământ post-apocaliptic în care „totul arată altfel”. La asta se adaugă starurile de pe afiş: Tom Cruise, Morgan Freeman, Olga Kurylenko.
„Pacific Rim”/ „Cercul de foc” (12 iulie)
Pentru Guillermo de l Toro („Labirintul lui Pan”) nu mai este nevoie de prezentare. Şi când se presupune că a imaginat mii de creaturi monstruoase, roboţi gigantici şi alte gadget-uri fanteziste, spectacolul e de neratat. Va fi un thriller SF în care rasa umană are de luptat cu o specie de monştri, Kaiju, care iese din apele oceanelor. În rolurile principale apar Idris Elba, Rinko Kikuchi şi Charlie Hunnam.
„Elysium” (16 august)
După succesul lui „District 9”, venit oarecum de nicăieri, Neil Bloomkamp e unul dintre cel mai interesante nume în lumea iubitorilor de SF. „Elysium” e o distopie, o satiră a lumii capitaliste deghizată în science-fiction: în 2159, omenirea e scindată în două mari clase sociale, cei extrem de bogaţi, care trăiesc lipsiţi de griji pe staţia spaţială Elysium, şi oamenii obişnuiţi, înghesuiţi pe un Pământ supra-populat, cu resursele naturale epuizate. Matt Damon şi Jodie Foster sunt capete de afiş, alături de William Fichtner şi Sharlto Copley.
„Gravity” (octombrie)
O producţie extrem de „secretoasă”, cu Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile a doi astronauţi a căror navă se deteriorează până în punctul în care îşi pierd speranţa că vor mai supravieţui. Excelent în a crea atmosfere apocaliptice, Alfonso Cuaron („Children of Men”) a filmat, se pare, în cadre extrem de lungi, unele chiar de 20-30 de minute.
„Jocul lui Ender” (1 noiembrie)
Mult-aşteptata ecranizare a romanului clasic SF scris de Orson Scott Card vine în sfârşit pe marile ecrane. Într-un viitor îndepărtat, Ender (Asa Butterfield din „Hugo”) este un copil cu daruri neobişnuite, care este trimis la o academie militară unde se antrenează pentru a preveni o invazie extraterestră. Din distribuţie mai fac parte Harrison Ford, Ben Kingsley şi Abigail Breslin.
Lars von Trier şi „Stoker”
Unul dintre cele mai aşteptate filme din 2013, în lumea întreagă şi în cinematografele din România, vine în luna mai: „Marele Gatsby”, ecranizarea romanului lui F. Scott Fitzgerald cu Leonardo DiCaprio şi Carey Mulligan. Pe lângă starurile de pe afiş, unul dintre atuurile acestui film este regia lui Baz Luhrman, un romantic al adaptărilor cinematografice clasic hollywoodiene, autor al unor filme ca „Australia”, „Moulin Rouge” sau „Romeo şi Julieta”.
Cel pe care presa străină îl numeşte „copilul teribil” al Cannes-ul va lansa în mai „ Nymphomaniac”, un film „porno hard-core”, după chiar spusele lui Lars von Trier. Ulterior, şi-a nuanţat conceptul, filmul urmând să aibă două versiuni, una „soft”, de cinema, şi una „hard”. Von Trier a adunat mărturisiri despre viaţa sexuală de la diverse femei de peste 50 de ani şi le-a compilat într-un scenariu al cărei protagonistă este Charlotte Gainsbourg. Stellan Skarsgård, Udo Kier, Shia LaBeouf, Connie Nielsen, Jamie Bell, Christian Slater completează distribuţia.
Remake după „Oldboy”
„Stoker”, pimul film în limba engleză a regizorului sud-coreean Park Chan-wook („Oldboy”) le aduce împreună pe Mia Wasikowska şi Nicole Kidman într-un thriller psihologic cu accente horror (specialitatea lui Chan-wook). Cele două se refac după moartea soţului, respectiv tatălui, când un unchi enigmatic se mută în casa lor. Tot din partea unui regizor asiatic vine şi „The Grandmaster” , un portret al mentorului lui Bruce Lee, maestrul în arte marţiale Yip Man, jucat de starul chinez Tony Leung. Filmul lui Wong Kar-wai va deschide Festivalul de la Berlin.
După celebrul „Oldboy” (2005), regizorul Spike Lee a încercat un remake în limba engleză, cu Josh Brolin, Elizabeth Olsen, Samuel L. Jackson şi Sharlto Copley pe generic. Criticii nu îi dau foarte multe şanse lui Lee, având în vedere primirea extrem de entuziastă - şi dificil de recâştigat – de care a avut parte pelicula lui Park Chan-wook, deja un clasic cult. Lansarea, în luna octombrie. În seria remake-urilor intră şi horror-ul „Carrie”, o nouă versiune a cărţii lui Stephen King, de data asta cu Chloë Grace Moretz şi Julianne Moore în rolurile de fiiică şi mamă, care va intra pe ecrane în martie.
Fraţii Joel şi Ethan Coen, premiaţi cu Oscar pentru „No Country for Old Men”, revin cu „Inside Llewyn Davis”, drama unui cântăreţ de folk care încearcă să răzbată în zbuciumaţii ani 60. Oscar Isaac e protagonist, iar Justin Timberlake şi Carey Mulligan au rolurile secundare. Martin Scorsese lucrează la „The Wolf of Wall Street”, o nouă incursiune în lumea brokerilor de pe Wall Street, cu Leonardo DiCaprio în postura unui corporatist lacom şi fără scrupule. Data lansării nu a fost însă stabilită.
George Clooney revine cu „The Monuments Men”
Nici premiera lui „Only God Forgives” nu a fost încă anunţată, se va întâmpla probabil într-unul dintre marile festivaluri ale anului, cert este că filmul lui Nicholas Winding Refn este unul dintre cele mai aşteptate din 2013, după imensul succes cu „Drive”. Mai ales că protagonistul este tot Ryan Gosling.
George Clooney va lansa anul acesta , în decembrie, „The Monuments Men”, un soi de „Ocean’s Eleven” plasat în Germania nazistă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când un grup de curatori şi istorici ai artei britanici încearcă să salveze mai multe opere de artă pe cale să fie distruse. Distribuţia este sclipitoare: George Clooney, Daniel Craig, Matt Damon, Cate Blanchett, Bill Murray, John Goodman, Hugh Bonneville, Jean Dujardin. Pe Johnny Depp îl vom vedea în „The Lone Ranger” al lui Gore Verbinski, în iulie. E un western cu o mână de staruri, de la Helena Bonham Carter şi Armie Hammer la Tom Wilkinson.