„Pretty Woman“ a avut iniţial un alt final. Julia Roberts a dezvăluit cum trebuia să se termine celebrul film
0
Actriţa americană Julia Roberts (51 de ani), care a interpretat-o pe Vivian Ward în celebrul film „Pretty Woman“ din 1990, a dezvăluit că iniţial povestea nu a fost gândită ca fiind o comedie romantică, iar finalul era cu totul altul.
Julia Roberts, într-un interviu pentru emisiunea Actors on Actors, a mărturisit că titlul fimului care i-a adus celebritatea era „3000“, iar pelicula scrisă de J.F. Lawton prezenta o poveste crudă despre viaţa unei prostituate, scrie Variety.
Actriţa a vorbit despre faptul că filmul trebuia să fie „o dramă întunecată şi curajoasă despre prostituţie“, iar în varianta iniţială a scenariului finalul era altul. Prostituata Vivian avea o altă soartă, sfârşind aruncată dintr-o maşină pe o alee întunecată, în timp ce milionarul aruncă bani în ea.
„Lewis (milionarul interpretat de Richard Gere – n.r.) o dădea jos din maşină şi arunca peste ea banii pe care îi datora pentru serviciile prestate, după care pleca, lăsând-o singură pe o stradă murdară“, a spus Julia Roberts.

Lewis (Richard Gere) şi Vivian (Julia Roberts) FOTO Cinemagia

Lewis (Richard Gere) şi Vivian (Julia Roberts) FOTO IMDb
Actriţa a mărturisit că atunci când a citit scenariul filmului nu a fost deloc încântată să accepte rolul: „Nu aveam nimic de-a face cu o peliculă de genul acesta“.
Ulterior, scenariul filmului a ajuns la Disney. „Şi au schimbat totul şi a devenit într-adevăr mai pe stilul meu faţă de ceea ce a fost iniţial“, a continuat actriţa.
Filmul „Pretty Woman“, din anul 1990, este cel care i-a adus faimă mondială actriţei americane Julia Roberts. În pelicula respectivă, Julia Roberts a interpretat rolul unei prostituate de care, în final, se îndrăgosteşte un milionar, interpretat de starul hollywoodian Richard Gere, iar la finalul filmului, cei doi rămân împreună.