Partea II. Ce cred în realitate cei care decid cine va câştiga Oscarul: „«Lupul de pe Wall Street»? Revoltător. Matthew McConaughey a fost ridicol de bun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un al doilea membru al Academiei Americane de Film şi-a dezvăluit preferinţele cu privire la filmele şi actorii înscrişi în cursa pentru râvnitele statuete Oscar. Acesta a declarat pentru publicaţia „The Hollywood Reporter“ că „Lupul de pe Wall Street“ a fost un film „cu adevărat revoltător“, iar interpretarea actriţei Lupita Nyong'o din drama „12 ani de sclavie“ „i-a sfâşiat inima“.

Jurnalistul Scott Feinberg, de la „The Hollywood Reporter“, a reuşit să stea de vorbă cu cinci dintre membrii Academiei Americane de Film, cei care decid cine va primi Oscarul în acest an. Aceştia şi-au exprimat într-un mod „brutal de sincer“, după cum scrie jurnalistul, părerile despre nominalizările din acest an la Premiile Oscar.

Dacă ieri, am prezentat opiniile unuia dintre regizorii cu drept de vot, astăzi este rândul unuia dintre cei 418 membrii ai comitetului de sunet. 

Cel mai bun film

  • „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave“ m-a impresionat cel mai tare, atât din postura de cineast, cât şi din cea de părinte. Aşadar, pentru mine este numărul unu.
  • „Dallas Buyers Club“ mi-a atins coarda sensibilă, mai ales văzându-l cum se schimbă (Matthew McConaughey, protagonistul filmului, n.r.).
  • „Gravity: Misiune în spaţiu“ cred că a fost într-adevăr fenomenal.
  • „Căpitanul Phillips/ Captain Phillips“ mi-a plăcut, de altfel, toate filmele în care joacă Tom Hanks mi-au plăcut foarte mult, este un mare păcat că regizorul nu a primit o nominalizare.
  • „Ţeapă în stil american/ American Hustle“ mi-a plăcut pentru că distribuţia în ansamblul ei a făcut o treabă foarte bună.
  • „Ea/ Her“ a fost interesant, dar a fost un pic prea ciudat pentru gusturile mele.
  • „Nebraska“ m-a plictisit de moarte.
  • „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street“ a fost atât de revoltător – ar fi trebuit să fie amuzant să vezi cum oamenii sunt traşi pe sfoară de acel idiot (referire la Jordan Belfort, n.r.)? Am avut un prieten care a fost distrus de Bernie Madoff.
  • „Philomena“ nu a fost deloc pe gustul meu.

Cel mai bun regizor

  • Alexander Payne („Nebraska“) şi Martin Scorsese („Lupul de pe Wall Street“) au fost din start eliminaţi din lista mea.
  • Steve McQueen („12 ani de sclavie“) sau David O. Russell („Ţeapă în stil american“) ar merita să câştige dacă am vorbi doar despre felul în care şi-au mânuit actorii.
  • Alfonso Cuaron („Gravity“) primeşte votul meu pentru că numai faptul că acest film a fost dus la bun sfârşit este incredibil şi inovator. Cunosc oameni care au lucrat cu el şi mi-au spus că este un maniac al controlului şi a tratat cu o deosebită atenţie până şi cel mai mic detaliu al filmului.

Votul merge la Alfonso Cuaron - „Gravity“

Actorii Sandra Bullock şi George Clooney, în filmul „Gravity“ FOTO Ascot Elite

gravity foto the atlantic

Cel mai bun actor

  • Christian Bale („Ţeapă în stil american“) a făcut o treabă foarte bună, dar distribuţia în ansamblul ei a rezonat mai mult decât a făcut oricare dintre actori.
  • Bruce Dern („Nebraska“) – am nevoie de mai mult de la el.
  • Leonardo DiCaprio („Lupul de pe Wall Street“) a fost bun, dar m-am plictisit de film, a fost mult prea lung şi repetitiv.
  • Chiwetel Ejiofor - Băiatul din „12 ani de sclavie“ – niciodată nu-i pot pronunţ corect numele – a fost pur şi simplu fenomenal.
  • Şi totuşi, am fost cu adevărat surprins de Matthew McConaughey („Dallas Buyers Club“), chiar dacă în trecut nu am fost un fan al lui. A fost ridicol de bun, plus pierderea în greutate şi tot ce a trebuit să facă pentru acest rol au fost lucruri de necrezut. A fost cea mai grea alegere pentru mine.

Votul merge la Matthew McConaughey - „Dallas Buyers Club“

Actorul Matthew McConaughey, în filmul „Dallas Buyers Club“ FOTO Ascot Elite

image

Cea mai bună actriţă

  • Judi Dench („Philomena“) - soţia mea s-a îndrăgostit de ea, mie nu mi-a păsat.
  • Sandra Bullock („Gravity“) a fost bună.
  • Meryl Streep („Ţinutul din mijlocul verii/ August: Osage County“) este întotdeauna fantastică. Niciodată nu am simţit că face acelaşi lucru.
  • Amy Adamas („Ţeapă în stil american“) a făcut o treabă fenomenală, dar nu mi-a plăcut filmul.
  • Cate Blanchett („Blue Jasmine“) a fost îndrăzneaţă, nu cred că există o persoană pe această palnetă care ar fi putut să joace mai bine acel rol.

Votul merge la Cate Blanchett

Actriţa Cate Blanchett, în filmul „Blue Jasmine“ FOTO cinemagia.ro

image

Cel mai bun actor în rol secundar

  • Jonah Hill („Lupul de pe Wall Street“) a fost din start eliminat, pur şi simplu nu pot.
  • Bradley Cooper („Ţeapă în stil american“) a fost bun.
  • Dar Jared Leto („Dallas Buyers Club“) a oferit o interpretare nebunească, devenind cu adevărat acel personaj. Cred că el a fost fără cusur.

   

Votul merge la Jared Leto - „Dallas Buyers Club“

image

Actorul Jared Leto, în filmul „Dallas Buyers Club“ FOTO Ascot Elite

Cea mai bună actriţă în rol secundar

  • În mod normal nu sunt un fan al Juliei Roberts („Ţinutul din mijlocul verii“), dar cred că de această dată a făcut o treabă fantastică, a fost foarte curajos rolul ei şi nu mi-a amintit de niciun altul pe care l-a făcut până acum.
  • Jennifer Lawrence („Ţeapă în stil american“) a făcut o treabă bună, dar nu am simţit că a fost pusă cu adevărat în valoare, a apărut doar în câteva scene.
  • Dar Lupita Nyong’o („12 ani de sclavie“) a fost atât de convingătoare, mi-a sfâşiat inima. Pentru mine este foarte important impactul pe care un film sau un actor îl are asupra mea.

Votul merge la Lupita Nyong'o - „12 ani de sclavie“

Actriţa Lupita Nyong'o, în filmul „12 ani de sclavie“ FOTO cinemagia.ro

image
Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite