Mădălina Ghenea, scenă nud în primul trailer al filmului italian „Tinereţea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Top modelul român Mădălina Ghenea (26 de ani) este protagonista unei scene nud în primul trailer al filmului „La giovinezza/Tinereţea“, semnat de cineastul italian Paolo Sorrentino.

Mădălina Ghenea, originară din Slatina (judeţul Olt), joacă rolul unei tinere câştigătoare a concursului Miss Universe şi a filmat o scenă în care este goală într-o piscină, fiind admirată de doi bărbaţi, interpretaţi de actorii Michael Caine şi Harvey Keitel. Românca mai apare şi în costum de baie, defilind pe podiumul unui concurs de frumuseţe.

„La giovinezza“, care va avea premiera în luna mai a acestui an, este regizat de italianul Paolo Sorrentino şi îi mai are în distribuţie pe Rachel Weisz, Harvey Keitel şi Jane Fonda. Filmul spune povestea a doi prieteni în vârstă, un dirijor şi un regizor, care se duc împreună într-o vacanţă în Alpi şi îşi dau seamă că sfârşitul nu este departe.

Într-una dintre scene, Mădălina Ghenea a apărut doar în costum de baie FOTO Splash 

madalina ghenea
madalina ghenea

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi actori britanici, laureat de două ori cu Oscar, Michael Caine (81 de ani) a filmat câteva scene împreună cu frumoasa româncă. Mădălina Ghenea nu este la prima colaborare celebră, ea jucând alături de Jude Law, în pelicula „Dom Hemingway“. De asemenea, Ghenea a filmat nud şi pentru serialul „Borgia: Adevăr şi frică “, unde o interpretează pe Dorotea Malatesta, amanta lui Cesare Borgia, fiul nelegitim al papei Alexandru al VI-lea. Românca este şi protagonista unor scene de sex, alături de actorul britanic Mark Ryder, interpretul personajului principal. 

Mădălina Ghenea a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti“, în regia lui Enrico Lando, iar în 2012 a fost recompensată cu premiul Sorriso diverso Roma, pentru interpretarea din „Razzabastarda“ de Alessandro Gassman. De asemenea, a mai jucat în filmul „Dom Hemingway“, semnat de Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law.

Pe de altă parte, în 2012, numele româncei s-a aflat în topul celor mai dorite femei întocmit de site-ul AskMen.com. Mădălina Ghenea a avut relaţii cu mai mulţi actori de la Hollywood, iar ultimul dintre aceştia a fost nominalizatul la Oscar Michael Fassbender. Anterior, românca a fost logodnica lui Gerard Butler, starul filmului „300“. Presa internaţională a asociat adeseori numele ei şi cu cel al actorului american Leonardo DiCaprio.


Despre Mădălina Ghenea mai puteţi citi şi:

VIDEO Mădălina Ghenea este protagonista unor scene de sex, în serialul „Borgia: Adevăr şi frică“

FOTO Mădălina Ghenea joacă într-un film alături de celebrul actor Michael Caine

Mădălina Ghenea: „Nu sunt ţigancă, nu am această onoare“ 

Mădălina Ghenea: „Am vândut castraveţi şi roşii în piaţă“ 

VIDEO Mădălina Ghenea în România: „Când am plecat de acasă, nu aveam absolut nimic. În 12 ani, mi-am îndeplinit visele“ 

INTERVIU Mădălina Ghenea: „M-am lovit de probleme pentru că sunt româncă“ 

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite