FOTO Pungi de popcorn pentru scene la bustul gol şi săruturi pasionale. Lista câştigătorilor la premiile MTV Movie Awards 2013
0
„Răzbunătorii“ şi „Scenariu pentru happy-end“ au fost filmele recompensate cu cele mai multe trofee MTV Movie Awards. La festivitatea neconvenţională desfăşurată în oraşul californian Culver, câştigătorii au primit pungi aurite de popcorn, pentru cele mai surprinzătoare interpretări.
Timp de două ore, Rebel Wilson (foto) a prezentat evenimentul MTV Movie Awards, ce a premiat cele mai ciudate „valori“ cinematografice.
La evenimentul desfăşurat în studiourile Sony Pictures Studios din oraşul Culver, din vestul statului California au mai urcat pe scenă şi Adam Sandler, Amanda Seyfried, Zoe Saldana, Bradley Cooper, Chris Rock, Danny McBride, Kerry Washington, Ke$ha, Melissa McCarthy, Seth Rogen, Zac Efron, Henry Cavill şi Brad Pit, care au prezentat şi înmânat trofeele hilare, cu forme de pungi de popcorn, cu floricele aurite.

Cu toate că a ratat Oscarul pentru „Scenariu pentru happy-end“ (Silver Linings Playbook), Bradley Cooper a primit un Popcorn de Aur pentru interpretarea din aceeaşi peliculă. Actorul a fost primul câştigător la evenimentul ce s-a desfăşurat duminică seara.

Premiul MTV Generation Awards i-a revenit lui Jamie Foxx, actorul american de comedie primind această distincţie pentru rolurile sale impresionante în filme precum „Django Dezlănţuit“ (2012) şi „Collateral“.
În timpul spectacolului s-a derulat şi trailerul pentru filmul „The Hunger Games: Catching Fire“, în premieră, dar şi secvenţe din „Iron Man 3“.
Câştigătorii la premiile MTV Movie Awards 2013
Filmul Anului (Movie of the Year) - „Răzbunătorii“ (Marvel's The Avengers), regizat de Joss Whedon
Cel mai bun moment muzical (Best Musical Moment Winner) - Anna Kendrick, Rebel Wilson, Anna Camp, Brittany Snow,Alexis Knapp, Ester Dean şi Hana Mae Lee în „Pitch Perfect“, regizat de Jason Moore
MTV Generation Award – Jamie Foxx
Cea mai bună interpretare a unui personaj negativ (Best Villain Winner) - Tom Hiddleston în „Răzbunătorii“, regizat de Joss Whedon
Cea mai bună interpretare la bustul gol (Best Shirtless Performance Winner) - Taylor Lautner pentru „Saga Amurg: Zori de Zi, partea a II-a“ (The Twilight Saga: Breaking Dawn - Part 2), regizat Bill Condon

Premiul pentru interpretarea ieşită din comun (Breakthrough Performance Winner) - Rebel Wilson pentru „Pitch Perfect“, regizat de Jason Moore
Premiul pentru geniul comediei (Comedic Genius Award) - Will Ferrell
Cel mai bun sărut (Best Kiss Winner) - Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper în „Scenariu pentru happy-end“, regizat de David O. Russell
Premiul pentru pionierii în film (MTV Trailblazer Award) - Emma Watson
Cea mai bună luptă (Best Fight Winner) -Robert Downey Jr., Chris Evans, Mark Ruffalo, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson şi Jeremy Renner în „Răzbunătorii“, regizat de Joss Whedon
Cel mai surprinzător moment (Best wtf moment winner) - Jamie Foxx şi Samuel L. Jackson în „Django Dezlănţuit“, regizat de Quentin Tarantino
Cea mai bună interpretare masculină (Best Male Performance) - Bradley Cooper în „Scenariu pentru happy-end“, regizat de David O. Russell
Cea mai bună interpretare feminină (Best Female Performance) - Jennifer Lawrenceîn „Scenariu pentru happy-end“, regizat de David O. Russell
Cea mai înfricoşătoare interpretare (Best scared-as-s**t Performance) - Suraj Sharma în „Viaţa lui Pi“ (Life of Pi), regizat de Ang Lee
Cel mai bun duet pe micile ecrane (Best On-Sceen Duo) - Mark Wahlberg şi Seth MacFarlane în „Ted“, regizat de Seth MacFarlane