„Din culisele cinematografiei“. Serialul „Lumini şi umbre“, interzis de Elena Ceauşescu. Dialogul senzaţional despre alegerile din 1946: „Am nevoie de o urnă, 230-260 de buletine şi o ştampilă!“

„Romanul cinematografic“ conceput de către Titus Popovici, care a marcat multe generaţii de români la începutul anilor '80, „Lumini şi umbre“, a fost oprit de la difuzare de mai multe ori de cuplul conducător al Republicii Socialiste România.

52 de episoade scrise, 36 filmate şi 33 difuzate, dar cu întreruperi! 400 de actori, câteva mii de figuranţi, şi trei regizori: Mihai Constantinescu, Andrei Blaier şi Mircea Mureşan. 50 de decoruri construite şi exterioare filmate la Mediaş, Sibiu, Sibiel, Sălişte, Dumbrăveni, Braşov, Bucureşti.

Pe scurt, „Lumini şi umbre“, cel mai lung serial românesc, producţie a Televiziunii Române, în colaborare cu Centrul de Producţie Cinematografică „Bucureşti“, realizat şi difuzat între 1979 şi 1982. Personaje precum Virgil Bălan, zis „Împăratul“ (interpretat de Mitică Popescu) şi sergentul Vasile Şaptefraţi (Valentin Uritescu) au intrat în folclor. În alte roluri principale au apărut Ilarion Ciobanu (Gheorghe Bălan), Margareta Pogonat (Maria Bălan), Florin Călinescu (Mihai Bălan), Ion Besoiu (Honorius Cosma), George Motoi (Liviu Cosma), Adrian Pintea (Zeno Cosma), Rodica Mureşan (Odette Cosma), Gheorghe Dinică (Ştefan Barta). Iar românii aşteptau cu sufletul la gură ziua de sâmbătă, în faţa televizoarelor alb-negru, pentru a-şi vedea eroii favoriţi.

Naraţiunea urmărea destinele şi evoluţia sinuoasă a membrilor câtorva familii dintr-un orăşel românesc din Transilvania, în perioada cuprinsă între 23 august 1944 şi 30 decembrie 1947. „Aveam ambiţia de a scrie un mare roman, numit «Lumini şi umbre», în care să fac o frescă a societăţii româneşti din ultimii cincizeci de ani. Şi atunci îi trăgeam de limbă pe tot felul de aşa-zişi eroi ai epocii, astfel încât mi-am făcut o bună imagine despre ce a fost Partidul Comunist din România între războaie“, îşi amintea scenaristul Titus Popovici într-un interviu acordat lui Mihai Tatulici şi publicat în cartea „Nemuritorii – Interviuri filmate şi nedifuzate“.

Ilie Ceauşescu, membru în comisia de aprobare

Trecerea de la roman la „roman cinematografic“ s-a făcut în urma unei discuţii cu Nicolae Ceauşescu pe tema acestui proiect. „El a comandat serialul. «De ce să dăm seriale ca Dallas, în care se face apologia capitalismului?». «Sunt de acord», am zis, «dacă se consideră că a venit momentul ca unele adevăruri istorice să fie spuse ca atare. Bineînţeles, în limita intereselor de stat»“, mărturisea Popovici. După difuzarea primelor două episoade, cuplul conducător a dat însă ordin ca serialul să fie oprit. „Am ajuns din nou să discut cu el. Era foarte supărat, dar nu putea să-mi spună de ce. În fond, ştiam: el se aştepta să fie personajul principal al serialului. Dar când i-am pus problema interdicţiei, a spus: «Eu nu l-am văzut». Deşi îl văzuse. «Dar mi s-a spus că acolo apare o muncitoare care poartă pălărie». «Da, acţiunea se petrece în Ardeal, iar la noi nevasta unui muncitor calificat avea o condiţie care îi permitea să poarte pălărie». Apoi, după alte observaţii pe care mi le-a făcut, i-am spus: «Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, am auzit că sunteţi un mare jucător de şah». «Da», zice, «îmi place acest joc». «Şi dumneavoastră judecaţi o partidă după primele două mutări?» Cu asta l-am închis. «Da, dar să se mai facă o comisie, care să-l vadă!» Şi s-a făcut o comisie uriaşă, de vreo sută şi ceva de oameni: muncitori, ţărani, intelectuali…Îl băgase în comisie şi pe frate-său, Ilie, generalul“, dezvăluia scenaristul. Astfel, serialul a putut continua, fiind însă supus constant unei cenzuri draconice.

Nu exista episod fără „Împăratul“

Regizorul Mircea Mureşan a început să lucreze la partea a doua a serialului, când povestea avansase deja până în primăvara anului 1946. „Eu cu Titus Popovici aveam o relaţie foarte specială. Ne conversam despre cum ar trebui construit subiectul în continuare, în aşa fel încât să se îmbine familiile între ele, într-un fel de paralelism politic. Am stat o vară întreagă la Gura Zlata, într-un decor superb, unde Titus avea o cabană de vânătoare. Acolo am conceput poveştile. Evident, nu exista episod fără «Împăratul», care era spuma. Aveam tabele cu toate personajele, scrise pe cartoane duplex mari, pe care le atârnasem pe pereţi, ca să le avem în faţă permanent. La un moment dat, după o lungă perioadă de discuţii, cred că ajunsesem cam pe la episodul 50, mi-a zis Titus: «Stai să le scriu pe astea, iar apoi, dacă merge treaba, mai vedem!»“, şi-a reamintit cineastul.

„Noi eram şi foarte presaţi de timp, cu producţia, pentru că în fiecare sâmbătă trebuia difuzat câte un episod. M-am înţeles cu Blaier în felul următor: el să filmeze interioarele, numai pe platourile televiziunii, iar eu să să mă ocup de exterioare. Lucram cu operatorul Nae Niţă, zis Ochi, un profesionist desăvârşit. Spre deosebire de «Toate pânzele sus», nu am pus foarte tare piciorul în prag, aşa că filmul s-a tras jumătate pe bandă magnetică de televiziune şi cealaltă jumătate pe peliculă de 16 milimetri. Din această cauză, calitatea imaginii scârţâie. Dacă se făcea pe peliculă de cinema, de 35 de milimetri, ar fi arătat excelent astăzi! S-a filmat toată vara, toamna, iarna. Printre picături, Titus mai schiţa nişte episoade, naraţiunea funcţiona. Eu am schimbat Mediaşul, care era incomod pentru actori, cu Sibiul şi împrejurimile. La Mediaş veneau cu trenul, la Sibiu puteau ajunge cu avionul. Şi salvau o zi! Am filmat o scenă şi-n Spania, care n-a mai intrat. Walter Roman ne-a scos-o, a spus că în realitate a fost cu totul altfel! Era vorba despre personajul interpretat de Ovidiu Iuliu Moldovan, Petru Bălan, care fusese membru al brigăzilor internaţionale comuniste din războiul civil spaniol“, a povestit Mureşan pentru „Weekend Adevărul“.

Dialog senzaţional scăpat din „furcile caudine“ ale cenzurii Ninel Bereanu (activist de la judeţeană): Trezeşte-te, tovarăşe Bălan, am pierdut (n.r: alegerile din 19 noiembrie 1946)! Gheorghe Bălan (primarul localităţii, fost muncitor): De unde ştii? N.B: Păi cum, n-avem oamenii noştri la comisia de numărătoare?! Ridicol! Ne-am furat singuri căciula. Acuma n-avem timp de pierdut! Am nevoie de o urnă, 230-260 de buletine şi o ştampilă! G.B.: Da’ ce vrei să faci cu ele? N.B: Păi ce să facem? Ştampilăm buletinele şi le trecem la numărătoare! G.B: Nu! N.B: Dumneata eşti dement?! Bă, Bălane, peste o oră, cel mult, află şi ăilalţi rezultatul şi atunci… G.B: Asta-i foarte grav. Înseamnă că am muncit prost, că n-am putut să înlăturăm frica celor terorizaţi. Dar ar fi şi mai grav dacă am falsifica rezultatele!

Personaje preluate şi reluate

Sergentul Vasile Şaptefraţi a fost reluat de Titus Popovici în scenariul filmului „Noi, cei din linia întâi“, regizat de Sergiu Nicolaescu, unde a fost interpretat tot de Valentin Uritescu. De asemenea, legionarul Horia Baniciu, jucat în serial de Ion Caramitru, apăruse prima oară în filmul „Conspiraţia“, regizat de Manole Marcus, în care fusese interpretat de Victor Rebengiuc.

„Unde m-a văzut Popovici fumând şi pupându-mă prin maşini cu vagabonzii?!”

Regizorul şi-a reamintit şi cum încercau realizatorii să nu-i supere pe Ceauşeşti: „Se mergea cu aparatul de proiecţie la ei în casă şi li se punea episodul, imediat ce era gata. Operatorii ăia aveau însă urechile ciulite şi ascultau tot ce şopteau ei în timpul vizionării. Se transmiteau «fără fir» ecourile şi în episoadele următoare se încerca evitarea unor detalii care i-ar fi deranjat“. Nu se putea însă să nu intervină fatalitatea. Într-o zi, s-a dat din nou ordin ca serialul să fie oprit. „Ceea ce i-a supărat nu a fost scena deturnării alegerilor, care se desfăşura, bineînţeles, într-o localitate neînsemnată, sau faptul că, spre final, regele se auzea vorbindu-le cetăţenilor la radio. Nu. Am făcut o greşeală cu totul involuntară. Personajul feminin, admirabil jucat de Valeria Seciu, era o tânără activistă pe care o chema Petrescu. Şi madam Ceauşescu s-a identificat cu ea. Astfel a început drama. Pentru că eroina, fiind nervoasă, văduvă tânără şi fără bărbat, fuma mult. «Unde m-a văzut pe mine Popovici fumând şi pupându-mă prin maşini cu toţi vagabonzii?!», striga ea“, povestea scenaristul. „După aceea, Titus îşi dădea cu pumnii-n cap: «Cum dracu de i-am zis Petrescu, nu m-am gândit deloc la tâmpita asta!» El nu intenţionase nici cea mai vagă aluzie, personajul urma să aibă în viitor o soartă asemănătoare cu cea a Anei Pauker, chiar dacă acţiunea se petrecea în Ardeal. Aşa s-a interzis definitiv serialul. Iar pentru mine, perspectivele cinematografice erau incerte la momentul respectiv, pentru  că, după ce «ciocănise» la maşina de scris peste 1.000 de pagini degeaba, Titus nu prea avea chef de alte proiecte!“, a povestit şi Mircea Mureşan. „S-au ţesut multe legende pe tema interzicerii, dar cert e că ei îşi doreau să apară în film. Într-o discuţie cu Titus Popovici, cu care mai juca şah, Nicolae Ceauşescu chiar i-ar fi sugerat asta. «Ăla-i alt film», ar fi zis Titus. «Atunci pe ăla să-l faci». N-a fost chip să-i înduplece. Un an de zile am tot aşteptat să reia serialul, dar degeaba...“, şi-a reamintit şi actorul Mitică Popescu.

„Şi astăzi îmi zice lumea: Să trăieşti «Împărate»”

Puţini ştiu că Titus Popovici a construit personajul Virgil Bălan după chipul şi asemănarea unchiului său, pe care-l chema chiar Virgil şi care „devenise, pe neaşteptate şi pe căi pe care nu le-a dezvăluit niciodată - din îngrijitor al bisericii din Beiuş şi al cimitirului de peste deal - un capitalist de-o energie, o inventivitate şi o lipsă de scrupule care l-ar fi dus foarte departe dacă în sfere, lui inaccesibile, nu s-ar fi decis angajarea ţării pe drumul luminos al socialismului şi comunismului“. Culmea e că actorul care l-a interpretat magistral în film, Mitică Popescu, a fost la un pas să renunţe la rol după prima zi de filmare.

Mitică Popescu, „Împăratul“ neîncoronat

„Era o zi geroasă de decembrie şi trebuia să filmăm o secvenţă din episodul 17, la Gara Chitila. După ce am îngheţat o zi întreagă printre linii şi vagoane - în condiţiile în care eu nu suport deloc frigul - a venit operatorul-şef la domnul Blaier şi i-a spus că nu se poate monta materialul. Noi trăgeam cu două camere - plan şi contraplan - şi cu priză directă. O cameră avusese filtru, cealaltă nu! Mi-am spus: am călcat cu stângul, nu mai joc. Avem şi noi, actorii, superstiţiile noastre. Şi i-am zis regizorului: «Oricum trebuie să refaceţi ziua de filmare, o s-o faceţi fără mine». Atunci domnul Blaier - un om extraordinar şi un prieten adevărat al actorilor - a mimat o criză de inimă, m-a rugat să rămân. Şi m-am înduioşat...“, a povestit îndrăgitul actor pentru „Weekend Adevărul“. În realitate, unchiul lui Titus Popovici nu suferea de tuberculoză, precum Virgil Bălan, dar boala a fost introdusă în scenariu tot ca o măsură de siguranţă pentru realizatori. „Mi s-a zis de la început că e posibil ca personajul meu să nu placă, dar că serialul trebuie să meargă înainte, cu «Împăratul» sau fără el. Apoi mi-au spus: «Tu l-ai făcut să trăiască!». M-am simţit extraordinar în pielea lui Virgil. Şi astăzi îmi zice lumea: Să trăieşti «Împărate»!“, a mărturisit Mitică Popescu. O altă scenă memorabilă a fost cea în care „Împăratul“ se răzbună pe poeţii şi pictorii care-l ironizaseră anterior, punându-i să scrie poezii despre el şi să-i facă portrete. A fost atunci o complicitate între realizatori şi cenzori, profitând de faptul că familia Ceauşescu era într-o vizită oficială în străinătate. Personajul lui Mitică Popescu ar fi avut o evoluţie extrem de interesantă dacă serialul ar fi continuat, el urmând să ajungă director de fabrică. „«Împăratul» ar fi renăscut precum «Pasărea Phoenix», iar destinul său s-ar fi intersectat din nou cu cei care-i trădaseră încrederea. Iar răzbunarea ar fi fost pe măsură. Din câte ştiu, Titus Popovici ar fi continuat povestea până la începutul anilor ‘60“, a mai spus actorul. Odette Cosma a fost slăbiciunea lui Virgil Bălan în ultima parte a serialului şi a profitat din plin de naivitatea „Împăratului“ îndrăgostit.

„Îi mai spuneam lui Besoiu: «Ce faci, tataie?»“

Rodica Mureşan, care i-a dat viaţă pe ecrane, îşi aminteşte la rândul ei cu drag de atmosfera de la filmări. „M-am bucurat că am putut să joc ceva diferit. Ştiţi ce era interesant? Fiind familia reunită destul de des, chiar ne simţeam foarte aproape unul de altul, relaţiile erau foarte bune. La personaje mă refer, că între actori erau oricum bune. Se crease o anumită chimie între noi. Îi mai spuneam lui Besoiu: «Ce faci, tataie?» La care el: «Hai, gata, ajunge, ieşi din rol». A fost o perioadă excepţională! Puţin mai delicate au fost scenele din pat, atunci când m-a prins tata cu un tânăr. Mă rog, la filmare era destul de nostim. Sigur, te învârţi în pat, îţi mai cade o bretea, îţi mai iese un picior…Făcea Blaier: «E puţin cam mult! Bagă la loc piciorul, trage-ţi breteluţa»“, a povestit ea pentru „Weekend Adevărul“.