Actrița Louise Fletcher, premiată cu Oscar pentru rolul din „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, a murit

0
0

Actriţa americană Louise Fletcher a murit la vârsta de 88 de ani, a anunţat vineri seară agenţia Associated Press, citată de Reuters. Aceasta a fost premiată cu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 „One Flew Over the Cuckoo's Nest" („Zbor deasupra unui cuib de cuci”).

Louise Fletcher, într-o scenă din filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” FOTO Profimedia
Louise Fletcher, într-o scenă din filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” FOTO Profimedia

Potrivit sursei, actrița a murit în somn în prezența membrilor familiei, în reședința ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franţei. 

Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriţei, a declarat pentru The Hollywood Reporter că Louise Fletcher a murit vineri din cauze naturale. Celebra actriţă fusese diagnosticată de două ori cu cancer, însă a ieşit de fiecare dată învingătoare din lupta cu această boală, scrie Agerpres.

Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul "Zbor deasupra unui cuib de cuci", o ecranizare regizată de Milon Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962.

Pelicula a câştigat alte patru premii Oscar, impunându-se şi la categoriile "cel mai bun film", „cel mai bun regizor" (Milos Forman), "cel mai bun actor în rol principal" (Jack Nicholson) şi "cel mai bun scenariu adaptat" (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).

Maniera în care a interpretat acel personaj de film a fost atât de memorabilă, încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat „Ratched", care prezintă prima parte a vieţii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare, scrie Agerpres.

Estelle Louise Fletcher s-a născut pe 22 iulie 1934 şi a fost al doilea copil într-o familie cu patru copii. S-a căsătorit cu producătorul Jerry Bick la începutul anilor 1960, cu care a avut doi fii, John şi Andrew. Louise Fletcher şi Jerry Bick au divorţat în 1977.

Filme


Ultimele știri
Cele mai citite