Prof. Dr. Alexandru-Vlad Ciurea ne dă un sfat pentru fericire: „Nu încărcaţi creierul cu breaking news dimineaţa“

Prof. Dr. Alexandru-Vlad Ciurea ne dă un sfat pentru fericire: „Nu încărcaţi creierul cu breaking news dimineaţa“

Prof. Dr. Alexandru-Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie. FOTO: SANADOR

Profesorul Alexandru-Vlad Ciurea, neurochirurg şi director ştiinţific la Spitalul Clinic SANADOR, vorbeşte despre importanţa dezvoltării unor obiceiuri sănătoase pentru menţinerea funcţionării creierului, printre acestea numărându-se un somn odihnitor, plimbările, dar şi socializarea, obiceiuri de care trebuie să ţină cont în special cei care au fost infectaţi cu coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Neurochirurgul Alexandru-Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar, directorul ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a fost infectat cu SARS-CoV-2, un moment care l-a făcut să acorde o atenţie mai mare propriului organism. Acum se odihneşte mai mult şi nu se mai implică în dispute. „Am încercat să lucrez cu frâna de mână trasă, cum zic românii“, spune profesorul Ciurea, într-un interviu acordat „Weekend Adevărul“, în care îi roagă pe oameni să încerce să fie optimişti pentru a trece mai uşor peste afecţiunile pe care le pot dezvolta. Profesorul explică cum putem să scădem riscul de a dezvolta anumite afecţiuni neurologice, precum Alzheimer şi Parkinson, care se dezvoltă, printre altele, pe fondul suprasolicitării cerebrale, dar şi al privării de somn. Ne trebuie o zi de odihnă minimum.

„Weekend Adevărul“: Domnule profesor Ciurea, pentru ce fel de probleme vin cel mai des pacienţii în cabinetul dumneavoastră?

Prof. Dr. Alexandru-Vlad Ciurea: Vin valuri-valuri. Putem stabili două linii diferite. Prima este cea de patologie neurologică şi neurochirurgicală, care constă, din nefericire, în leziuni intracraniene, tumorale, vasculare, de diferite tipuri. Apoi sunt discopatiile cervicale, toracale şi lombare, şi mai sunt nervii care merg spre mână de pildă, adică afectarea nervilor periferici. Toate acestea ţin de neurochirurgie. Şi mai sunt şi altele, precum epilepsii sau nevralgia de trigemen, pe toate le constatăm şi trebuie să le găsim o soluţie neurochirurgicală.

Şi cea de a doua linie?

Al doilea grup mare e al pacienţilor care au o serie întreagă de afecţiuni la limită şi care s-au decompensat în timpul pandemiei de COVID-19, mai ales acest burnout care a apărut şi care este pandemia secolului XXI – o „epuizare nervoasă“ care s-a accentuat în această perioadă. Burnout-ul arată că acest creier al nostru, atât de superb, este suprasolicitat. Avem foarte multe informaţii în cutia craniană, creierul le adună ca un supercalculator şi vrea să răspundă la toate. Uitaţi-vă câte lucruri trebuie să facem noi pe minut. Cu cât faci mai multe lucruri, cu atât mai mult informaţiile cresc în cascadă. Sunt prea multe informaţii, prea multă activitate pe săraca celulă nervoasă, care nu se mai poate odihni. Iar când spunem: „Gata, mă odihnesc“, urmează breaking news, urmează filme care sunt fascinante şi care îţi captează mintea, urmează nopţi în care eşti privat de somn, din cauza multiplelor griji sau necazuri pe care le avem. Iar dimineaţa te scoli şi eşti în continuare obosit. Acesta este burnout.

„TRIUNGHIUL COVIDULUI“

De burnout am suferit aproape cu toţii într-un punct, iar de el s-au plâns şi pacienţii care au suferit de COVID-19. Ce se întâmplă la nivelul sistemului nervos al unui pacient care a suferit de această boală?

Acest virus atacă membranele celulare, iar noi încă nu -l-am înţeles pe deplin. Virusul merge pe vasul de sânge, produce coagulări, intravascular, deci vasul nu mai transportă sânge, oxigen, hrană, se blochează. Deci ajungem la creier, care, blocat fiind, nu mai funcţionează. Asta e la nivel de vas. La nivel de celulă nervoasă, aceasta nu mai primeşte ce are nevoie. Creierul are nevoie de o anumită alimentaţie ca să poată funcţiona optim. Dacă-l ţii încontinuu în stres şi între patru pereţi, atunci se produce un fel de oboseală a encefalului. Şi atunci, părţi din creier nu mai funcţionează cum trebuie. Pentru că foarte multă lume, în această perioadă de pandemie, a stat într-un triunghi format din: dormitor, bucătărie, televizor. Cele trei – „triunghiul Covidului“ – n-au dus decât la închistare. Socializarea a fost foarte puţină, iar majoritatea oamenilor au fost speriaţi. Ca doctor, eu am putut circula, lucra, vorbi cu lumea – un avantaj formidabil. Am putut vorbi! Trebuie să vorbeşti cu cineva, să schimbi o informaţie. Einstein spunea cât de importante sunt informaţia, curiozitatea. Aşa e, toate stimulează creierul să funcţioneze. Dacă stai între patru pereţi, toate funcţiile cerebrale se reduc treptat.

Eu, dimineaţa, trebuie să fac tot posibilul să ingerez substanţe care să-mi producă hormonul fericirii. Apropo de fericire, mai e o problemă de care trebuie să ţinem cont dimineaţa: nu încărcaţi creierul cu breaking news, mai bine ascultaţi o melodie care vă place, face foarte bine. Un alt lucru foarte important: încercaţi, dimineaţa, să faceţi lucrurile încet, nu pe fugă, nu cu o cafea băută pe jumătate.

Auzim adesea expresia „hrană pentru creier“, mai ales în legătură cu ideea de citit. La ce altceva ne-am putea referi?

La ceea ce am putea numi „hrană spirituală“. Ne plac anumite cărţi, ne fascinează, la fel este şi în cazul muzicii, care este ceva fantastic. S-a dovedit că sunt zeci şi zeci de mii de centri care se aprind în special la o anumită muzică, pe care probabil am moştenit-o în genomul uman, în burtica mamei (n.r. - în dezvoltarea intrauterină). Toate se acumulează în creierul uman. Dacă vrem să avem un creier sănătos, în afară de aceste elemente frumoase din afară pe care trebuie să i le oferim, ne ajută să stăm cât mai mult în aer liber şi curat. Apoi, cu cât se consumă apă cât mai curată, cu atât mai bine. Doi litri de apă pe zi mă curăţă. Şi mai contează şi mişcările de înviorare. De pildă, eu fac tot posibilul să mă trezesc la ora 5.00 – maximum 5.30, fără ceas. Am deschis geamurile, mi-am făcut mişcările de înviorare, şi organismul deja e pus în mişcare, ca o locomotivă. Încă avem pe ici, pe colo, o atmosferă plăcută, dar mai ales aer curat în Bucureşti. Aerul a intrat în plămâni şi de acolo s-a dus direct în creier – 20% din oxigenul inhalat merge direct la creier.

„DIMINEAŢA, FACEŢI LUCRURILE ÎNCET“

În legătură cu felul în care ar trebui să mâncăm dimineaţa, ce ne puteţi spune?

Nu trebuie să ne îndopăm de dimineaţă cu multe lucruri, trebuie să mâncăm foarte puţin şi cu multă atenţie. Există aceste sucuri naturale sau cafeaua, care stimulează, sunt toate formele de seminţe, nuci, fructele – toate ne fac bine dimineaţa şi ne pun în mişcare. De ce? În interiorul lor se află nişte substanţe care, ca petalele unei flori, conţin neurotransmiţători. Iar când primeşte aceşti neurotransmiţători, creierul este foarte fericit. Aşa se produce un hormon – hormonul fericirii, serotonina. Deci eu dimineaţa trebuie să fac tot posibilul să ingerez substanţe care să-mi producă hormonul fericirii. Apropo de fericire, mai e o problemă de care trebuie să ţinem cont dimineaţa: nu încărcaţi creierul cu breaking news, mai bine ascultaţi o melodie care vă place, face foarte bine. Un alt lucru foarte important: încercaţi, dimineaţa, să faceţi lucrurile încet, nu pe fugă, nu cu o cafea băută pe jumătate. Lucrurile trebuie făcute, după cum zic germanii: „Mai încet, dar sigur“ – proverbul german: „Langsam aber sicher“. Să ştiţi că eu, când am fost în Germania, nu i-am văzut aşa grăbiţi şi agitaţi cum suntem noi, românii.

În ultimii ani, parcă au escaladat cazurile de Alzheimer şi alte boli ale memoriei.

Creierul, acest suprem organ, este prea hăituit, prea folosit, şi atunci apare suprasolicitarea. Şi un alergător, aleargă cât aleargă, dar, la un moment dat, spune: „Nu mai pot“. În primul rând, privarea de somn afectează celula nervoasă. În timpul somnului se acumulează nişte substanţe (aminolizii) pe care nişte mici celule denumite microglii le neutralizează complet. Microglia este foarte importantă pentru că ea curăţă – ca pe un copăcel – celula nervoasă de uscături, iar aceasta poate funcţiona normal. Dacă nu le-ar îndepărta, aceşti amiloizi s-ar depune, iar celula n-ar mai putea funcţiona. Aşa se ajunge la Alzheimer. Iar noi, în România, avem o creştere a cazurilor de Alzheimer şi de Parkinson – care au venit odată cu creşterea gradului de civilizaţie. Dacă aţi căuta să vedeţi câţi actori de la Hollywood şi câţi preşedinţi de ţară au făcut această boală, v-aţi speria. De ce? De suprasolicitare, de suprafolosire cerebrală şi de privare de somn sau din cauza obiceiurilor de a folosi tot soiul de substanţe stimulatoare sau activatoare ale sistemului nervos.

Care ar fi principalii trei inamici ai memoriei şi creierului?

În primul rând, o alimentaţie grea. Au românii o vorbă: „A mâncat bine, a dormit bine, dimineaţa a fost găsit mort“. Ce s-a întâmplat? Apoi, regimul de viaţă complet dezorganizat trebuie îndepărtat. Al treilea lucru e lipsa de somn. Pledez pentru odihnă, pentru că s-a dovedit că somnul reface organismul, în somn sunt secretaţi hormonii prin care copilul creşte şi întregul sistem endocrin poate funcţiona.

Ce anume ar putea anunţa o boală de memorie?

Semnele sunt multiple, trebuie mers la medicul de familie, care este foarte bine pregătit. Primul om în faţa pacientului este medicul de familie. Noi nu-l folosim cum trebuie, pentru că el are informaţii din toate domeniile. Apoi, peste medicul de familie, avem neurologul şi neurochirurgul. Cum spuneam, semnele pot fi de tot felul: „Tata a încurcat cuvintele, în loc de «friptură» a zis «şiret»“. „Parcă bunicul nu mai mişcă mâna atât de bine“. Sau poate observăm o tulburare de echilibru – „M-am trezit brusc şi parcă se învârte casa cu mine“. OK, poate te ţine o zi, dar dacă te ţine şi a doua, acolo sunt clar probleme.

Trebuie să fii alături de pacient, să încerci să-l înţelegi, să-l încurajezi. Trebuie să te pui în locul lui şi să-i spui: «Asta este boala». Şi trebuie mereu să-l laşi să ştie că există o rază de speranţă, există în orice, deci întotdeauna trebuie să gândim pozitiv şi să obţinem ceva din aceste lucruri.

Apropo de durerile de cap, care sunt semnele ce ar trebui să ne trimită la medic în acest caz?

Durerea de cap, numită cefalee, este frecventă. Vreau să vă spun că ştim enorm de mult, şi totuşi, nu ştim nimic. Ce se întâmplă exact în creier, în durerea de cap fără cauză, este foarte greu de explicat. Dar dacă vă doare capul, cel mai bine este să mergeţi la doctor. Investigaţia cea mai bună este RMN-ul cerebral, care nu te iradiază aşa cum o face CT-ul. Singurul lui efect negativ este că poate să declanşeze claustrofobia, dar, în rest, totul e minunat.

„N-am crezut că o să am COVID, am crezut că o să mă pot apăra de această boală cumplită“

În această perioadă, toată lumea a fost atentă, bineînţeles, la pierderea gustului şi a mirosului.

Da, e foarte interesant. Coronavirusul merge în organismul uman, spre creier, prin plămâni. Odată intrat, urmează calea de sânge, hematogenă. Iar a doua cale este prin nas, ajungând direct în creier (calea aerogenă). Centrul olfactiv, adică cel al mirosului, este în mijlocul creierului şi este apropiat de cel al gustului, în centrul encefalului. Atunci se produce această dereglare.

Şi dumneavoastră aţi fost infectat cu virusul secolului. Cum a fost experienţa dumneavoastră?

N-am crezut că o să am această boală, am crezut că o să mă pot apăra. Însă, cu toate eforturile care se fac în spitalul în care lucrez, purtători există şi, cum vezi 10–15 pacienţi pe zi, cu tot soiul de boli, sigur a venit un purtător de la care am luat această boală. Nu mai aveam putere, nu mai eram eu. Ţin minte că am avut o adunare cu doi colaboratori mai tineri şi, la un moment dat, le-am zis: „Parcă nu mă pot concentra ca înainte“. Aveam brain fog, o stare de oboseală totală, psihică şi fizică. Urcarea treptelor devenea o problemă, dar şi adunarea datelor, memorizarea. Am luat un tonic, am zis că-mi revin. În momentul acela, am anunţat medicul infecţionist, am făcut analize, am aflat că m-am infectat cu acest virus în urma a două teste rapide şi a unui test RT-PCR. La sugestia medicului infecţionist din cadrul spitalului în care lucrez, am optat să mă internez într-un spital cu specific de boli infecţioase. M-au dus cu izoleta acolo şi m-au tratat. Într-o săptămână, deja aveam o ameliorare, aşa că m-au trimis acasă, unde, după încă o săptămână, mi-am revenit. În mod surprinzător, am rămas, însă, în primele săptămâni după externare, cu o stare uşoară de oboseală fizică.

OPTIMISMUL, UN INGREDIENT SPECIAL

Ce aţi schimbat în stilul dumneavoastră de viaţă după ce v-aţi vindecat?

În primul rând, m-am odihnit mai mult, iar în al doilea rând, n-am mai participat la toate disputele. Nu mă mai interesează. Apoi am încercat să lucrez cu frâna de mână trasă, cum zic românii. Am încercat să fac şi lucruri pentru organismul meu, adică să stau în aer liber mai mult, să mănânc cât mai natural posibil şi – un alt lucru foarte, foarte important – să fiu din ce în ce mai optimist.

Spuneţi-ne, vă rugăm, şi câte ceva despre noutăţile din neurochirurgie – tratamente, intervenţii, aparatură, studii.

Cred că, în materie de dotare, SANADOR are una dintre cele mai scumpe săli de operaţie de neurochirurgie, în care e inclavată aparatură de mare performanţă, extrem de sofisticată. Pe noi, neurochirurgii, ne ajută foarte mult neuronavigaţia şi microscopul operator. Ca să te duci, în deschiderea craniului, exact unde e leziunea, ai nevoie de ele. Am avut o pacientă din Republica Moldova cu o tumoră cerebrală profundă şi, dacă n-am fi avut neuronavigaţia, cred că opream operaţia. Aparatul ne-a dirijat clar: mergea antena şi ne arăta unde e leziunea. Noi eram lângă ea, dar, ţesuturile fiind în profunzime lipite, nu-ţi poţi da seama. Nu poţi să intri altfel în sistemul nervos şi să atingi centri atât de vitali şi de sensibili. De asemenea, avem şi mese operatorii care ne permit să poziţionăm pacientul în mod corect. Eu admir aceste dotări, pentru că oferă echipelor de neurochirurgi condiţii excepţionale de performanţă.

TEMERILE UNUI NEUROCHIRURG

Aţi făcut zeci de mii de operaţii. V-a rămas vreun anumit caz în minte?

Toate cazurile mă impresionează. Trebuie să fii alături de pacient, să încerci să-l înţelegi, să-l încurajezi. Trebuie să te pui în locul lui şi să-i spui: „Asta este boala“. Şi trebuie mereu să-l laşi să ştie că există o rază de speranţă, există în orice, deci întotdeauna trebuie să gândim pozitiv şi să obţinem ceva din aceste lucruri. Dar, ca să vă răspund la întrebare, mi-am amintit acum despre un caz mai vechi, al unei doamne din Mangalia care avea un anevrism – o dilatare anormală a unui vas de sânge – şi s-a rupt anevrismul. A avut sângerare, iar atunci embolizările (n.r. – excluderea din circulaţie a dilatărilor anevrismale) care se fac astăzi, introducându-se catetere, nu erau atât de dezvoltate. În urmă cu vreo 15 ani, am intrat şi am clipat – adică obturat – anevrismul. A fost greu, era la baza creierului. Mi-a tremurat inima. Mi-a fost frică să nu pocnească anevrismul, că ar fi decedat intraoperator. Al doilea lucru de care mi-a fost teamă a fost să nu îi lezez nervul optic, care era în apropiere. De asemenea, mi-a mai fost teamă şi de tulburările cardiace, întrucât putea să nu suporte intervenţia operatorie. A ieşit atât de frumos pe picioare, complet vindecată... Cred că m-a ajutat Dumnezeu!

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările