Ce avem de făcut pentru a ne menţine sănătatea mintală

Aşa cum am învăţat să fim atenţi la igiena corporală, este necesar să fim atenţi şi la igiena mintală. Dacă nu am ignora o fractură încurajându-ne că „dacă gândim pozitiv, va trece”, la fel nu trebuie ignorate problemele cu care ne confruntăm, anxietatea, tristeţea profundă sau alte provocări mai copleşitoare de atât. Aşadar, ce avem de făcut pentru sănătatea noastră mintală?

Rolul specialiştilor în sănătatea mintală

Autorul Matt Haig vorbeşte în cartea sa, „Câteva motive să iubeşti viaţa” despre experienţa lui cu depresia, dorindu-şi o normalizare a relaţiilor pe care le avem şi modului în care abordăm o persoană cu probleme de ordin psihologic.

În carte, există o pagină cu titlul „Lucruri pe care oamenii le spun depresivilor, dar nu şi celor aflaţi în alte situaţii care le ameninţă viaţa”, din care citez aici „Ah, meningită. Haide, mintea le biruie pe toate” şi „Da, ok, poate că paraşuta ţi-a cedat, dar rămâi optimist!”. Sănătatea mintală nu ţine de cât de „puternici” suntem sau cât reuşim să „gândim pozitiv”. Uneori chiar avem nevoie de ajutor medicamentos, de susţinere psihoterapeutică, de o alianţă sănătoasă cu cei din viaţa noastră.

Rolul specialiştilor din domeniul „psi” este acela de a ne sprijini în confruntarea cu problemele legate de sănătatea mintală, de a ne asista pe drumul recuperării, de a ne furniza tratamentul potrivit pentru a lupta cu problema cu care ne confruntăm. Dorinţa de a te vindeca, de a-ţi recupera viaţa şi a o îmbunătăţi, nu este niciodată un motiv de stigmatizare.

În 2016, Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţa că există peste 400 milioane de oameni care suferă de probleme mintale, neurologice sau psihosociale. Sănătatea mintală este, ca răspândire, cea de-a doua cauză de dizabilitate peste tot în lume, cu tulburări mintale care reprezintă mai mult de 15% din totalul dizabilităţilor existente.

Tulburările mintale precum depresia, schizofrenia, tulburările alimentare, tulburarea bipolară, anxietatea, ADHD sau Alzheimer sunt câteva dintre problemele considerate la fel de serioase şi invalidante precum cancerul, în termeni de moarte prematură şi degradare a calităţii vieţii. Tot mai mulţi tineri acuză astfel de probleme.

Să practicăm compasiunea

Suntem mai înţelegători când vorbim despre problemele legate de sănătatea mintală decât atunci când ne confruntăm cu prezenţa vreunei probleme de acest tip. Pe scurt, înţelegem dacă nu intrăm în contact cu ea. Altfel, ne întoarcem la aceeaşi stigmatizare, atitudini de evitare, de respingere, de reţinere în faţa cuiva care duce o astfel de luptă.

Ştiai că şi anxietatea este o problemă de sănătate mintală? Poţi spune că pe parcursul vieţii tale nu ai suferit niciodată de anxietate? Dacă eşti norocos, au fost episoade pasagere, dacă eşti norocos, s-a legat de aspecte unice ale vieţii, dacă eşti norocos, nu te lupţi cu o astfel de problemă zi de zi. Peste 70% din populaţia tânără suferă de anxietate.

Margaret Mead, celebra antropoloagă, citată adesea datorită unei lucrări a fizicianului Ira Byock în care este redată această replică a ei, afirmă că primul semn al civilizaţiei a fost un femur vindecat. Nicidecum uneltele. Civilizaţia a apărut atunci când cineva a fost rănit şi o altă persoană a oferit îngrijiri pentru a permite vindecarea. Practic, vorbim despre conectare, compasiune, grijă.

Fiinţele umane, şi nu numai, pentru a supravieţui, nu au nevoie doar de hrană, ci, în primul rând, de conectare, de atingere, de ataşament. Cultivarea compasiunii faţă de persoanele care se confruntă cu probleme legate de sănătatea mintală înseamnă inclusiv încurajarea lor spre a cere ajutor, a urma tratament sau terapie în funcţie de situaţie. Este o reafirmare a legăturilor umane prin care spunem „te văd, contezi, eşti important, vreau să fii bine”. Aceleaşi atitudini este necesar să le îndreptăm şi către noi.

Să ne dezvoltăm autonomia

Mintea noastră pendulează constant între trecut (atrăgând, deseori, regrete şi nostalgii) şi viitor (provocând anxietate). Uneori, să o readucem în prezent, reprezintă o reală provocare, dar este absolut necesară pentru sănătatea mintală. Din acest motiv recomand să practicăm mindfulness sau meditaţia.

De regulă, în trecut se află sursa multor probleme cu care azi ne confruntăm şi pe care le folosim precum o lupă prin care privim viitorul. În copilărie, dacă am avut nevoi neîmplinite de către părinţi, purtăm o rană nevindecată. Atunci, ca orice copil, ne-am ales părinţii, relaţia cu ei, ataşamentul faţă de ei, în detrimentul propriei autonomii.

Sănătatea mintală este îmbunătăţită atunci când ne reapropiem de noi înşine, de emoţiile noastre (fie ele şi negative), de nevoile din spatele lor. Să ne ascultăm mai des instinctele, să învăţăm să punem limite în relaţiile cu ceilalţi, să fim sinceri întâi cu noi înşine, apoi cu restul şi să ne cultivăm egoismul sănătos.

Suntem autentici atunci când nu suntem pe placul tuturor, când învăţăm să primim şi să oferim, să acceptăm, dar şi să refuzăm. Sunt exerciţii de aplicat în viaţa de zi cu zi, iar dacă ne este teamă să le punem în practică, este firesc atunci când nu suntem obişnuiţi cu ele. Putem începe în cercul nostru de încredere, cu prietenii, cu cei dragi şi apropiaţi. Important este să ne ascultăm noi nevoile, să vedem cum le putem împlini şi ce avem nevoie de la ceilalţi.

Cultivarea unor ataşamente sănătoase

Stilul de ataşament se formează în primii ani de viaţă şi de multe ori acesta ia forma anxietăţii, dependenţei sau evitării, complicându-ne atât relaţia cu noi înşine, cât şi cu ceilalţi. Dar există şi vindecare. Ataşamentul securizant, dezirabil pentru echilibrul său, se construieşte atunci când cultivăm relaţii sănătoase cu cei din jur.

Pentru acest lucru, este necesar să ne distanţăm de relaţiile toxice, să alegem diferit partenerul de cuplu, să punem limite acolo unde ne sunt încălcate. Ataşamentul sănătos este necesar pentru sănătatea mintală, iar rănile se vor vindeca atunci când schimbăm tiparul relaţiilor, când ieşim din capcana zonei de confort.

Să învăţăm aşadar să cerem ajutorul, nu doar să îl oferim, să contăm într-o relaţie, nu să îi prioritizăm constant pe ceilalţi, să primim sprijin, înţelegere şi ascultare, nu doar să absorbim stresul celor din jur. Să învăţăm să ţinem cont de noi.

Continuarea articolului, aici