INTERVIU Prof. dr. Dafin Mureşanu, neurolog: „Societatea modernă ne absoarbe timpul, iar creierul nu se poate adapta“

Cauza numărului mare de afecţiuni ale sistemului nervos la vârste tot mai tinere este, în primul rând, stilul de viaţă modern, spune prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România şi gazda celui de-al doilea Congres European de Neuroreabilitare, care a avut loc la Bucureşti între 26 şi 28 iunie.

„Adevărul“: O persoană din trei din Europa suferă de o tulburare neurologică sau psihiatrică. Aşa de mult?

Prof. dr. Dafin Mureşanu: Da, pentru că este o abordare globală, nu o analiză detaliată. Într-adevăr, mulţi au probleme, pentru că aici se includ şi alte perturbări: şi bolile grave, dar şi acuzele care însoţesc sau prevestesc bolile grave, cum sunt stresul, insomniile şi aşa mai departe.

În ce măsură aceste probleme ale sistemului nervos central sunt cauzate de factorii societăţii moderne?

Aşa-numita societate modernă în care trăim şi care ne afectează foarte mult modul nostru de viaţă are un impact definitoriu. În primul rând, aş menţiona aici exacerbarea rolului factorilor de risc: hipertensiune arterială, ateroscleroză (depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor de sânge) etc. Aceşti factori sunt amplificaţi prin dinamica vieţii, prin modul de alimentaţie, prin calitatea alimentaţiei, nu numai prin modul în care ne alimentăm. Aici trebuie să ţinem cont şi de timpul pe care-l acordăm alimentaţiei noastre, cât de liniştiţi suntem atunci când mâncăm sau dacă mâncăm în mers sau chiar în fugă. Sigur, este esenţială şi calitatea alimentelor pe care le introducem în organismul nostru. Pe de altă parte, ne afectează modul în care societatea modernă ne absoarbe timpul. Nu mai avem timp pentru noi, ca indivizi. Nu mai ai timp pentru o activitate fizică rezonabilă. Nu mai ai timp suficient de odihnă. Presiunea aceasta în creştere este nocivă. Şi modul de a ne mişca şi interacţiunea crescută cu computerul, modul în care imaginea prodomină în dauna cuvântului – toate sunt elemente care duc la o reconfigurare continuă a structurii sistemului nervos, a creierului nostru.

Inclusiv radiaţiile provenind de la computer şi de la telefoanele mobile?

Bineînţeles! Mediul fizic în care trăim astăzi nu este acelaşi cu mediul fizic de acum 50-100 de ani, iar distanţa în timp de 100 de ani este foarte mică pentru un organism. Schimbările sunt mult prea multe şi diverse pentru acelaşi organism, aceeaşi fiinţă umană, care timp de 100 de ani nu a avut vreme să se adapteze. Această adaptare necesită o perioadă îndelungată.

Care sunt consecinţele? Este îmbătrânirea prematură a creierului una dintre ele?

Este foarte greu să facem afirmaţii de acest tip din punct de vedere ştiinţific. E greu de spus că avem de-a face cu o îmbătrânire accelerată a creierului. Mai degrabă, putem spune că e o combinaţie de factori. Şi anume, faptul că anumite patologii sunt detectate mai devreme, avem o populaţie mai consistentă de vârsta a treia, iar anumite patologii devin mai vizibile. Trebuie să deosebim această vizibilitate a patologiilor de impactul real al vieţii moderne asupra individului.

Ne aflăm la congresul de neuroreabilitare. Ce înseamnă, de fapt, neuroreabilitare?

Este o competenţă complexă, izvorâtă din nevoia de a reda bolnavilor noştri capacitatea funcţională şi calitatea vieţii cât mai apropiată de cea de dinaintea evenimentului negativ sau patologiei care l-a afectat. Practic, neuroreabilitarea devine din ce în ce mai mult o ştiinţă de sine stătătoare, pentru că neuroreabilitare înseamnă, de fapt, cercetare fundamentală şi descrierea modului în care creierul se regenerează, în special a conceptului de neuroplasticitate, descrierea a ceea ce se întâmplă în ştiinţă în plan translaţional, adică ceea ce învăţăm noi din cercetarea fundamentală şi încercăm să aplicăm în clinică. În acest domeniu se fac studii clinice care să ne arate ele însele ce tip de terapie este mai bună, ce tip de medicament este mai folositor...

Care ar fi cele mai importante progrese în neuroreabilitare în ultimii ani?

Cele mai importante progrese sunt în domeniul cercetării fundamentale, adică identificarea conceptului şi a fenomenului de neuroplasticitate. Aceasta este capacitatea creierului de a se modifica, de a se schimba, de a se regenera...

Un concept care nu era cunoscut...

Da, nu era cunoscut şi nici acceptat până nu demult, adică în urmă cu câteva zeci de ani. Avem şi progrese tehnologice, şi farmacologice – au apărut medicamente noi, mai eficiente – toate acestea au adus un plus de sprijin medicului. Această tehnologie modernă – vedeţi, robotica şi-a spus cuvântul – nu trebuie privită ca pe un element curativ în sine, ci doar ca pe un element adjuvant care vine în sprijinul medicului. Relaţia medic-pacient nu poate fi suplinită de nicio maşină şi de nicio interfaţă. Empatia şi dialogul cu bolnavul, înţelegerea lui şi comunicarea umană sunt cele mai preţioase ingrediente ale terapiei.

Există în creier resurse proprii de neuroreabilitare? Putem stimula cumva regenerarea creierului?

Bineînţeles! Capitolele de analiză şi de activitate ştiinţifică se referă la capacitatea endogenă de regenerare, care există. Că de aceea ne facem bine şi ne revenim după diverse suferinţe spontane, dacă ele nu au o anumită gravitate. Sigur că este foarte important să putem ajuta acest proces. Cel mai important este, însă, să nu le perturbăm prin ceea ce facem, să le putem sprijini. Pe de altă parte, e tot mai mult adusă în discuţie, pe lângă această terapie endogenă stimulată de regenerare, şi terapia celulară. Mai exact, introducerea de celule aşa-zise de tip stem, care vin şi ele să sprijine regenerarea creierului. Acestea sunt intervenţii extrem de complexe, care sunt încă în faza de cercetare şi de care nu putem uza imediat şi total. De altfel, şi descoperirea telocitelor de către echipa academicianului Laurenţiu Popescu se încadrează în peisajul academic ridicat şi de elită din ţara noastră şi ar putea avea implicaţii şi în neuroreabilitare.