Prietenii ne pot creşte speranţa de viaţă

Prietenii ne pot creşte speranţa de viaţă

Relaţiile de prietenie trebuie cultivate permanent

Bolile de inimă şi stările de anxietate pot fi ţinute sub control printr-o viaţă socială activă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit cercetătorilor australieni, persoanele care trăiesc mai mult au prieteni pe care se pot baza atât la bine, cât şi la greu. Specialiştii au monitorizat, timp de 13 ani, aproximativ 1.500 de persoane cu vârste curpinse între 50 şi 70 de ani. O dată la patru ani, s-a făcut o trecere în revistă a modului în care voluntarii socializau cu cei din jur (prieteni, rude, vecini şi familie). Astfel, s-a observat că voluntarii care se întâlneau şi vorbeau frecvent la telefon cu prietenii lor aveau un risc cu 22 la sută mai mic de a muri în următorii ani. Aceasta deoarece, spre deosebire de familie, prietenii îi încurajau să meargă mai des la medic şi le întindeau o mână de ajutor în momentele dificile. Prin urmare, voluntarii erau mult mai relaxaţi, iar episoadele de nelinişte îşi făceau apariţia mai rar. “Întrucât o dată cu înaintarea în vârstă mulţi dintre prietenii de suflet mor înaintea nostră este recomandat să cultivăm mereu noi relaţii de prietenie”, spune doctorul Lorna Layward, coordonatorul studiului.

Inima, mai protejată

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă suedezi a scos la iveală faptul că persoanele care cultivă relaţiile de prietenie au un risc cu 50 la sută mai mic de a suferi un infarct miocardic. Aceasta deoarece boli precum diabetul sau hipertensiunea arterială, care favorizează apariţia bolilor cardiovasculare, pot fi ţinute mai uşor sub control. “Persoanele care socializează frecvent sunt mai puţin stresate şi astfel inima le este protejată. Se ştie că, sub acţiunea stresului, organismul eliberează substanţe toxice în sânge, iar, în timp, vasele sanguine se degradează”, spun specialiştii. De asemenea, suntem mai fericiţi de boli atunci când prietenii locuiesc mai aproape de casa noastră. Prin monitorizarea timp de 20 de ani a 5.000 de voluntari s-a observat că persoanele care aveau prieteni care locuiau la o distanţă mai mică de un kilometru erau mult mai fericiţi şi mai binedispuşi.

Unele prieteniile pot fi stresante

Psihologii atrag atenţia că nu toţi prietenii ne influenţează în bine starea de sănătate. De exemplu, un studiu publicat anul trecut în revista “Hormones and Behavior” a scos la iveală faptul că prietenii care vorbesc excesiv de mult despre propriile probleme ne cresc nivelul de stres şi astfel ne periclitează starea de sănătate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările