„Pacientele între 21 şi 29 de ani ar trebui să efectueze testul Babeş-Papanicolau la un interval de trei ani“. Semnele cancerului de col uterin

„Pacientele
între 21 şi 29 de ani ar trebui să efectueze testul Babeş-Papanicolau la un
interval de trei ani“. Semnele cancerului de col uterin

Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare

Neoplasmul de col uterin se află pe locul al treilea ca incidenţă la nivel mondial în rândul femeilor şi reprezintă o cauză importantă de mortalitate în ţările în curs de dezvoltare.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul campaniei de prevenţie „Asumă-ţi să fii sănătos!“ derulată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, în parteneriat cu Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, dr. Tudor Ştefan,  medic primar chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale, şef de lucrări la disciplina Chirurgie, explică de ce la noi incidenţa cancerului de col este foarte mare şi ce ar trebui făcut ca această situaţie să se schimbe.

Din păcate, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte incidenţa cancerului de col uterin cu cea mai mare mortalitate asociată, remarcă specialistul.  Predominant sunt afectate femeile trecute de 50 de ani şi asta din lipsa educaţiei privind screeningul pentru această patologie, precum şi din lipsa vaccinării anti-Human Papilloma Virus.

Testul Babeş-Papanicolau s-a dovedit a fi cel mai eficient în screeningul cancerului de col. Acesta detectează celulele precanceroase şi canceroase prin recoltare de la nivelul zonei de transformare a colului şi examinarea frotiului. Pacientele între 21-29 de ani ar trebui să efectueze testul Babeş-Papanicolau la un interval de 3 ani; între 30-65 de ani, testare HPV împreună cu testul Babeş-Papanicolau la fiecare 5 ani sau doar testul Babeş-Papanicolau la fiecare 3 ani. După vârsta de 65 de ani, testarea nu este recomandată dacă screeningul anterior a fost negativ şi nu există criterii de risc crescut.

Sângerările anormale, semnale de alarmă

Printre simptomele de alarmă se numără sângerările vaginale anormale, disconfort - durere la nivel vaginal, secreţii modificate şi urinare dureroasă. În toate aceste cazuri, este recomandat screeningul pentru cancerul de col uterin. Depistarea precoce este esenţială, prognosticul de supravieţuire la 5 ani este de peste 90% în stadiul I şi de 60-80% în stadiul II.

Tehnologia şi mijloacele de tratament se află într-o continuă evoluţie. O echipă multidisciplinară stabileşte indicaţia terapeutică potrivită fiecărei paciente: tratament multimodal individualizat, ce îmbină efectele radioterapiei, chimioterapiei cu cele ale intervenţiei chirurgicale. În România, chirurgia pastrează încă un rol în arsenalul terapeutic al cazurilor de cancer de col uterin local avansat.

Experienţa acumulată în ultimele decade în Clinica de Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni în tratamentul chirurgical al cancerelor genitale la femeie a fost continuată în  mod natural cu abordarea cu ajutorul noilor echipamente de video chirurgie. 

Astfel, în ultimii 10 ani, 106 paciente au beneficiat de operaţii minimal invazive, fie că a fost vorba de histerectomie totală radicală cu limfodisecţie pelviană (97 de cazuri, din care 81 cazuri robotice şi 16 cazuri laparoscopice) sau de exenteraţie (rezecţie) pelviană (9 cazuri).

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: