„O femeie din şase, de peste 50 de ani, are tiroidită autoimună“

„O femeie din şase,
de peste 50 de ani, are tiroidită autoimună“

Dr. Corina Neamţu

Patologia tiroidiană a crescut mult în ultimii ani. Dintre bolile glandei tiroide, tiroidita autoimună – cunoscută şi ca tiroidită Hashimoto – este cea mai frecventă, mai ales în rândul femeilor. Dr. Corina Neamţu, medic primar endocrinolog la Spitalul Clinic Sanador din Bucureşti, doctor în ştiinţe medicale, explică de ce este importantă diagnosticarea corectă a tiroiditei autoimune şi ce riscă pacienţii care nu-şi tratează această afecţiune

Ştiri pe aceeaşi temă

Numărul bolilor tiroidiene a cunoscut o creştere spectaculoasă în România, în ultimul deceniu. Astfel, ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică înregistrau, în 2016, circa 83.500 de noi cazuri, faţă de doar 35.500 de cazuri, în 2010. Dintre bolile tiroidei, tiroidita autoimună este cea mai frecventă, ea afectând mai ales femeile.

 „Weekend Adevărul“: Ce rol are tiroida în organism şi cum funcţionează ea atunci când funcţionează normal?

Dr. Corina Neamţu: Ca să-l parafrazez pe profesorul Parhon, fără tiroidă, civilizaţiile nu ar exista. Pentru că tiroida are roluri extraordinar de importante încă din viaţa intrauterină. Dacă mama are un deficit sau dacă la făt nu se dezvoltă tiroida, poate să apară cretinismul. Adică un IQ foarte redus şi un copil care va fi un fel de eşec social. În perioada uterină, tiroida ajută la dezvoltarea creierului, a conexiunilor neuronale, la mielinizare (n.r. – substanţa care înveleşte axonii neuronului), deci este extrem de importantă.  În viaţa adultului, când creierul este deja format, tiroida are roluri metabolice foarte importante. În primul rând, hormonii tiroidieni ne încălzesc. În acest sezon, au rol important. În al doilea rând, ne fac să avem o piele frumoasă şi suplă. Sunt implicaţi în toate metabolismele.

Care sunt factorii declanşatori ai bolilor de tiroidă?

Cea mai frecventă boală de tiroidă este tiroidita autoimună, numită după cel care a descris-o prima oară – Hashimoto. Ea apare cu o incidenţă ridicată – aproximativ 5% din adulţi sunt afectaţi –, iar la femeile în vârsta de postmenopauză – 15 %. Destul de mult, dacă ne gândim că o femeie din şase, de peste 50 de ani, are această boală. Factorii declanşatori nu sunt lămuriţi, dar există nişte factori de risc. Primul este genetica. Dacă o persoană are în familie părinţi, fraţi, rude apropiate cu boala de tiroidă autoimună în special sau cu alte boli autoimune, de obicei ne gândim că ar putea avea boala autoimună de tiroidă. În al doilea rând, este vorba despre excesul de iod. Excesul de iod la persoanele care dezvoltă autoimunitate tiroidiană blochează temporar funcţia tiroidiană. De aici şi un fel de scandal care s-a produs în relaţie cu administrarea sau nu a iodului. În al treilea rând, deficitul de seleniu şi în al patrulea rând, fumatul. Fumătorii, în general, dezvoltă un tip particular de tiroidită autoimună – cea cu hiperfuncţie – şi nu pe cea mai comună cu hipofuncţie. Şi sexul contează, pentru că boala este mai frecventă la femei, de cinci-opt ori. Adică avem un bărbat bolnav la şapte doamne.

„Pacientul primeşte diagnosticul cu multă anxietate“

Sunt anumite semnale de alarmă care ar trebui să ne trimită la cabinetul medicului endocrinolog?

În general, formele de început – care nu au o disfuncţie hormonală. Pentru că vorbim de tiroidită atunci când observăm în analizele pacientei un nivel crescut de anticorpi. Se determină mai multe tipuri de anticorpi – antitiroidperoxidază, antitiroglobulină, – precum şi anumiţi anticorpi pentru hiperfuncţie. Atunci când îi vedem pozitivi, putem pune o etichetă fără să exagerăm. Pentru că, dacă concentraţia lor este crescută peste normal – şi în funcţie de laborator, normalul înseamnă 5, 20 sau 50 – şi este crescută moderat până la 102, este posibil ca persoana să aibă o uşoară dereglare autoimună, dar să nu dezvolte niciodată boala. Astfel, s-a făcut un studiu care arată că 20% din oamenii sănătoşi au un titru uşor crescut al anticorpilor antitiroidieni şi nu dezvoltă niciodată disfuncţia. Deci trebuie să fim foarte atenţi pentru că pacientul primeşte diagnosticul cu foarte multă anxietate, boala apare de multe ori la oameni tineri. La femeile tinere care-şi doresc o sarcină evaluarea funcţiei tiroidiene a început să intre în algoritmul de presarcină. Şi în reproducerea asistată este obligatoriu să se ştie că pacienta nu are patologie tiroidiană. În cazul în care ea există, evident că se iau măsuri constând în tratamente şi monitorizări.

Afecţiunile de tiroidă influenţează fertilitatea?

Da, există această informaţie. Studiile arată că femeile care au anticorpi pozitivi antitiroidieni sunt mai puţin fertile, au şanse mai mici de sarcină, chiar şi în reproducerea asistată, nasc înainte de termen. Deci, toate aceste lucruri sunt puţin diferite la femeile care au aceşti anticorpi, dar pot să vă spun din experienţa de zi cu zi că majoritatea reuşesc să le depăşească şi să aducă pe lume copii sănătoşi.

Tiroidita autoimună a cunoscut o creştere spectaculoasă în ultimii ani. De ce s-a întâmplat acest lucru?

Nu ştim exact dacă tiroidita cronică a crescut ca incidenţă, cât faptul că acum putem doza aceşti anticorpi la toate laboratoarele din ţară şi astfel o putem descoperi mult mai frecvent. Acum 20 de ani poate doar Institutul Naţional de Endocrinologie doza anticorpii şi încă două-trei laboratoare. Faptul că populaţia are acces  la aceste dozări şi faptul că în portofoliul medicului de familie intră aceste dozări este foarte important, pentru că aşa descoperim mult mai multe cazuri.

Problema cu frigiderul

Pentru că vorbim despre femei, multe dintre cele mai grăsuţe dau vina pe glanda tiroidă pentru kilogramele în plus. Spun: „Am probleme cu glanda“. Problemele de tiroidă duc la creşterea în greutate?

Nu este o cauză reală. Dacă tiroida are noduli şi funcţionează corect, nu are nicio problemă. De asemenea, pacientul care are anticorpi pozitivi şi funcţie normală, din nou nu are nicio problemă. Cei care au hipofuncţie, dacă aceasta este subclinică, adică nu e clinic manifestă, ei nu au nicio problemă, sunt perfect sănătoşi. Cei la care boala se manifestă clinic, nu se îngraşă. Au o rată metabolică mai scăzută, dar ei îşi menţin greutatea. Ce se întâmplă? Reţin apă. Pentru că nu au suficienţi hormoni tiroidieni se „împăstează“. Acest fenomen aduce doar câteva kilograme pe cântar, dar ei nu au ţesut gras mai mult. Eu le răspund acestor paciente care îmi spun că au probleme cu glanda că „glanda care nu funcţionează sau funcţionează în exces este frigiderul“.

Putem, totuşi, să verificăm doar uitându-ne la propriul corp dacă există anumite dereglări?

Nu putem să verificăm. Putem să ne dăm seama doar că se schimbă ceva în calitatea vieţii, în starea generală. Atunci trebuie să mergem şi să efectuăm un bilanţ la medicul de familie să vedem dacă tiroida funcţionează normal, pentru că, oricum, este cea mai investigată dintre glandele endocrine şi cu patologia cea mai frecventă.

Analizele pot fi făcute la medicul de famile

Cum se face diagnosticarea corectă a tiroiditei autoimune?

Tiroidita autoimună se diagnostichează prin prezenţa anticorpilor antitiroidieni, respectiv antitiroidperoxidază (ATPO) şi antitiroglobulină şi, mai rar, antireceptori TSH (n.r. – TSH, hormonul de stimulare tiroidiană), acesta fiind implicat mai ales în cazul de hiperfuncţie tiroidiană şi anume boala Graves-Basedow – care este şi ea o formă de tiroidită autoimună cu hiperfuncţie.

Când şi unde ar trebui să facem analizele?

Primul drum trebuie făcut la medicul de familie. Acesta are în portofoliu aceste analize, repectiv TSH, tiroxina liberă (FT4 – fracţia liberă din tetraiodotironina), şi ATPO, restul le poate da suplimentar sau nu, iar dacă ele sunt modificate probail că va primi trimitere către medicul endocrinolog.

Care sunt valorile normale ale hormonilor tiroidieni?

TSH este cel mai bine de luat în calcul, pentru că indiferent de laborator, la nivel mondial, kit-urile sunt cam aceleaşi. În general, valorile sunt între 0,5 şi 4,5 miliunităţi pe mililitru. Ceilalţi hormoni au valori variabile. Sunt mai mulţi producători şi mai multe kit-uri şi atunci valorile pot fi diferite de la laborator la laborator.

Sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate?

Da. TSH, ATPO şi FT4, din câte ştiu eu.

Ce boli vin „la pachet“ cu tiroidita

Tiroidita autoimună poate fi însoţită şi de alte boli autoimune?

Da. Fiind o afectare a sistemului autoimun, tiroidita autoimună poate să apară „la pachet“ cu alte boli, fie înaintea acestora, fie după acestea. Să le luăm în ordinea frecvenţei: mulţi pacienţi au vitiligo – pete depigmentate albe, care apar la început la nivelul mucoaselor, apoi la nivelul braţelor, la nivelul feţei. Pot să apară şi alte boli mai grave, cum ar fi poliartrita reumatoidă, lupusul, boala celiacă. Când există o dereglare a sistemului autoimun este mai probabil ca un pacient să mai dezvolte şi o altă patologie autoimună. Aş mai vrea să spun despre alergii. De foarte multe ori, pacienţii ne vin de la medicul alergolog. Pentru că dezvoltă tot felul de alergii. Şi aici este o schimbare la nivelul populaţiei: nu erau aşa de multe alergii.

Care ar fi cauza?

Probabil modul de viaţă, aerul pe care îl respirăm. Nu ştim exact, dar este real că se întâmplă. Aproape 25% din populaţie are diferite forme alergice. Şi aceştia sunt trimişi la noi pentru că medicul alergolog constată că au anticorpi pozitivi împotriva tiroidei. Lucrurile sunt, cumva, în acelaşi tablou de dereglare a sistemului imunitar.

Când ar trebui instituit tratamentul?

Tratamentul ar trebui instituit diferenţiat. În acest moment, ghidurile nu ne mai îndeamnă să tratăm pacientul cu un TSH de 4,5 sau 5. Discuţia în lumea medicală este – având în vedere faptul că hormonii tiroidieni sunt cel mai prescris medicament pe piaţa SUA – dacă nu ar trebui să tratăm pacientul atunci când TSH-ul depăşeşte 10. Adică atunci când iese din forma subclinică, când boala este manifestă. Pentru că hipotiroidismul subclinic în care doar TSH-ul este crescut şi hormonii sunt în limite normale nu are manifestări clinice la majoritatea pacienţilor. Şi nu trebuie trataţi. Singurul grup de pacienţi vulnerabili sunt femeile care-şi doresc să rămână însărcinate. Şi care trebuie să intre în sarcină şi pe parcursul ei să aibă o funcţie tiroidiană normală pentru a permite fătului să se dezvolte optim la nivelul sistemului nervos central.

Cât timp durează tratamentul?

Odată început este, de obicei, pe viaţă.

„Hipotiroidismul netratat duce la deces“

Internetul abundă în reţete naturiste de tratament. Ce riscă pacientul care nu urmează terapia indicată de endocrinolog?

Nu e o mare problemă dacă funcţia tiroidiană este normală sau într-un hipotiroidism subclinic – deci cu hormonii normali. Pacienţii nu pot păţi nimic grav decât dacă administrează iod în cantităţi foarte mari. Pentru că iodul blochează funcţia tiroidiană. Tiroida normală poate depăşi acest blocaj, dar tiroida care este atacată de anticorpi rămâne mai mult timp blocată. Abia atunci se poate declanşa boala. Dar, în general, suplimentele nu sunt neapărat pe bază de iod. Neavând studii clinice pentru suplimente, părerea mea personală este mai rezervată. Dar dacă pacientul are hipotiroidie şi o neglijează cu anii – în special pacientul trecut de 60 de ani – pot apărea nişte complicaţii redutabile. Cum ar fi boală coronariană, pentru că, odată cu hipotiroidismul clinic manifest cresc valorile de colesterol care vor afecta iremediabil arterele. Pe de altă parte, pacientul are tendinţa de a reţine lichide şi nu le reţine numai la nivelul tegumentelor. Le reţine în anumite cavităţi, în primul rând în pericard – foiţa care înveleşte inima. Pericardita mixedematoasă este o complicaţie şi trebuie tratată cu seriozitate. În mod normal, acest hipotiroidism netratat poate să ducă la deces.

Ce rol joacă iodul în organism pentru că tot aţi pomenit de el şi de controversele pe care le-a iscat de-a lungul timpului?

Controversele nu sunt în totalitate corecte. Pentru că iodul are un rol extrem de important în organism şi avem destul de puţine surse naturale pentru el. De aceea este bine să se dea – gravidele în mod obligatoriu trebuie să ia iod în perioada de sarcină, pentru că nu au suficient din alimentaţie. Necesarul zilnic al organismului este în funcţie de vârstă, dar în jur de 100 de micrograme pe zi. Noi avem nevoie de acest iod pentru că el se fixează pe o tiroglobulină care există în foliculii tiroidieni şi din el se formează hormonii tiroidieni. Dacă nu avem iod nu avem din ce să formăm hormoni tiroidieni, caz în care creşte TSH – hormonul care controlează tiroida din hipofiză – şi produce creşterea în volum a glandei tiroide ca să facă faţă la un sport insuficient de iod. Aceste cicluri de creştere până la urmă nodularizează tiroida.

„Între patru şi zece la sută din noduli pot fi canceroşi“

În ce măsură un nodul tiroidian creşte riscul de cancer?

Tiroida, de asemenea, poate dezvolta noduli. În ţara noastră există anumite regiuni guşogene în care patologia a fost foarte frecventă. Prin iodarea sării ea a scăzut mult, dar în aceste zone continuă ca nodulii să fie mai frecvenţi. Nodulii trebuie şi ei gestionaţi în funcţie de caz. Nodulul tiroidian unic – pentru că vorbim despre un singur nodul în tiroidă sau despre o guşă polinodulară –  are un risc mai mare de cancer. Între patru şi zece la sută din noduli pot să aibă origine malignă. În general, la guşile polinodulare procentul este ceva mai mic, dar nici acolo nu e lipsit de sens. Se pare că, odată cu înaintarea în vârstă, majoritatea dintre noi avem noduli tiroidieni, astfel încât la peste 40 de ani, mai mult de jumătate din adulţi au noduli în tiroidă. Unii nici nu află dacă nu-şi fac vreun examen ecografic, iar alţii dacă nu-l simt când înghit sau nu le atrage cineva atenţia: „Vezi că ţi-a crescut ceva în gât“. Deci, sunt foarte frecvenţi nodulii tiroidieni.

Ce şanse au pacienţii diagnosticaţi cu cancer tiroidian?

Bune. Cancerul tiroidian diferenţiat – cel în care celulele din tumoarea malignă seamănă mult cu cele din foliculii tiroidieni – şi pentru că seamănă mult, după operaţie, ei vor urma un tratament cu iod radioactiv care distruge restul celulelor rămase, iar pacienţii au un procent lipsit de boală de foarte mulţi ani. Adică după zece ani mai mult de 80-90% din pacienţi nu mai au boala. Este unul din cancerele considerate cu o evoluţie mai blândă.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: