Noul virus aviar va fi transformat într-o posibilă armă biologică de cercetători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă de oameni de ştiinţă intenţionează să transforme noul virus aviar din China într-unul mult mai virulent, pentru a-i înţelege mai bine modul de acţiune. Dar cât de etic este să creeze un virus mai periculos pentru om, chiar dacă specialiştii garantează că nu va părăsi laboratorul?

Specialiştii care vor să transforme noul virus aviar într-un inamic public de temut sunt Ron Fouchier (Centrul Medical „Erasmus“ din Olanda) şi Yishihiro Kuwaoka (Universitatea Wisconsin, SUA), aceiaşi care acum doi ani au modificat în laborator alt virus aviar, H5N1, într-o potenţială armă biologică. Mai precis, ei au manipulat materialul genetic al virusului gripei aviare astfel încât acesta să se transmită cu uşurinţă de la un om la altul, ceea ce-l transformă într-o ameninţare globală.

Controversele din lumea ştiinţifică legată de activitatea lor în acest sens a determinat Guvernul american să intervină şi să suspende publicarea rezultatelor studiilor lor în revistele de specialitate.

Acelaşi lucru vor să îl facă şi în ceea ce priveşte noul virus gripal aviar H7N9, care a ucis deja 43 de oameni. Specialiştii vor să-l modifice genetic astfel încât să-l transforme într-un virus mai virulent, care se poate transmite cu uşurinţă de la o persoană la alta, pentru a-i înţelege mecanismele de acţiune, au spus ei în articolele în care şi-au prezentat proiectul, publicate în  revistele de specialitate „Nature“ şi „Science“.

Mortalitate de 32%

Tulpina virală H7N9 a apărut în februarie anul acesta în China şi în Taiwan şi, deocamdată a rămas izolat în această regiune. Până la 20 iulie au fost confirmate 134 de cazuri de gripă aviară cu noul virus la om şi au fost înregistrate 43 de decese, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceasta se traduce printr-o rată de mortalitate foarte ridicată, de 32%.

De curând, autorităţile chineze au avertizat că s-a înregistrat un prim caz confirmat de transmitere de la o persoană la alta, în restul situaţiilor, îmbolnăvirile producându-se prin contactul cu păsări bolnave.

„În mod obişnuit, atunci când lumea este ameninţată de o eventuală pandemie, autorităţile sanitare se bazează pe rezultatele studiilor epidemiologice şi pe analizele virusului prelevat de pe teren pentru a-i analiza mecanismele şi relaţiie. Dar această procedură nu lasă suficient timp pentru a găsi mijloacele eficiente de a lupta cu virusul şi de a-i limita răspândirea“, justifică autorii intenţia lor de a transforma virusul aviar într-o posibilă armă biologică.

De fapt, ei încearcă să găsească în laborator mutaţiile genetice succesive necesare pentru ca virusul să devină uşor transmisibil de la un om la altul, etapă la care tulpina virală nu a ajuns încă în mod natural.

Este pusă în pericol siguranţa mondială?

„Acest tip de studii permit reperarea mutaţiilor pe care le poate suferi tulpina virală, astfel încât să poată fi realizat un vaccin din timp. Dar nu putem fi siguri că mutaţiile obţinute în laborator sunt aceleaşi care vor avea loc în mod natural. De exemplu, virusul H5N1, studiat de mai mulţi ani chiar de aceiaşi cercetători, nu a devenit încă transmisibil cu uşurinţă de la om la om în mod natural“, a explicat Vincent Enouf, de la Centrul Naţional de Referinţă pentru Virusul Gripei, din cadrul Institutului Pasteur, din Paris, pentru „Le Figaro“.

În apărarea controversatei cercetări vine Richard Webby, de la Spitalul Universitar „St. Jude“, din Memphis, care spune că „dacă există riscul contaminării, acesta îi priveşte mai ales pe cercetătorii care lucrează în laboratorul respectiv“. Riscul ca virusul modificat să „scape“ este aproape nul, cred cercetătorii, laboratoarele respective fiind super-securizate (nivelul 3 de securitate). De altfel, după polemicile iscate anul trecut privind cercetarea anterioară asupra virusului H5N1, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a crescut standardele de biosecuritate a laboratoarelor. 

CIteşte şi:

Noul virus care ameninţă Europa a provocat deja 30 de decese. Ce trebuie să ştii despre el

Numărul total al cazurilor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 53, cele mai recente trei cazuri fiind depistate în Italia. Virusul, care face parte din familia celor care dau SARS (Sindromul Acut Respirator Sever), este cu atât mai periculos cu cât se transmite de la un om la altul, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Italia: Trei cazuri noi de îmbolnăvire cu coronavirus

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite