Ei, robotii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Exista si functioneaza cu succes robotii-chirurgi. Defibrilatoarele moderne simt pulsul si iau singure decizia, anuntand personalul uman, cu o voce simulata electronic, sa se dea la o parte, ca sa

Exista si functioneaza cu succes robotii-chirurgi. Defibrilatoarele moderne simt pulsul si iau singure decizia, anuntand personalul uman, cu o voce simulata electronic, sa se dea la o parte, ca sa nu-l afecteze socul electric. Analizele si testele de laborator sunt, astazi, efectuate cu aparate dirijate de computer, iar rezultatele, afisate pe ecran, pot fi comparate de oricine cu valorile de referinta. Pana la un sistem integrat, care sa puna singur diagnosticul si sa aplice tratamentul, nu mai e decat un pas. Chiar daca stiinta nu va face prea curand acest pas, il fac medicii. Comportamentul cadrelor medicale, in Occident, s-a "robotizat". Ca sa nu greseasca, medicii respecta "protocoale de interventie", foarte asemanatoare cu instructiunile date creierelor electronice: timpul 1 - se dezbraca pacientul; timpul 2 - se ia tensiunea; daca e crescuta se trece la timpul 3 - perfuzare cu diuretice, daca nu, se administreaza solutii saline s.a.m.d. Intuitia, aproape ca nu mai conteaza. Magia practicata de regretatul profesor Mihail Anton, de la Coltea, care punea diagnosticul din usa, observand cum sta pacientul in pat, ce culoare au obrajii, sau unghiile, ascultandu-l cum respira, apartine trecutului. Astazi, in lumea medicala occidentala sentimentele sunt excluse. Medicul trebuie sa ramana neimplicat, sa analizeze sansele la rece si sa aleaga varianta cu probabilitate cea mai mare, conform "protocolului", ca sa fie acoperit, daca lucrurile merg rau. Si sa se incadreze in consumurile de medicamente si reactivi, caci el raspunde si in fata administratiei, nu doar fata de pacient. Studii sociologice care sa evadeze impactul "robotizarii" nu s-au facut. Pacientii se plang, insa, ca sunt tratati mai degraba de masinarii decat de oameni. Automatele de cafea s-au inventat de jumatate de secol, dar iata ca publicul prefera inca sa astepte chelnerul. Probabil fiindca, spre deosebire de masini, acesta poate sa-i zambeasca... Noi putem astepta linistiti sa se transeze disputa om-masina in tarile dezvoltate. Pericolul "robotizarii" medicinei romanesti este foarte mic. Intai ca robotului nu-i poti da jumatate din necesarul de curent electric, spunandu-i: lasa, stim noi ca primesti plicul cu electroni pe sub masa. Al doilea - robotul costa milioane de dolari. Facultatile de medicina scot absolventi cu cateva mii. N-ar fi exclus ca, pe viitor, pacientii din Vest sa vina in Romania la tratament, asa cum astazi turistii merg in Spania, pentru ca serviciile hoteliere sunt mai bune. Un avantaj competitiv avem si el se va manifesta duminica seara, la Sala Radio. Orchestra de Camera a Medicilor sustine un concert simfonic. Intr-o lume care se gandeste numai la profit, in care medicii tarifeaza ora de consultatie ca taxiul, sa participi la sute de repetitii, unele dupa o noapte de garda, sa-ti pierzi orele de consultatie "in privat", ca sa faci semenilor o bucurie muzicala... Simpla existenta a unei astfel de orchestre spune mult despre calitatea corpului medical romanesc. Si demonstreaza ca medicii pot actiona cordonat, intr-o echipa, sub o singura bagheta, chiar daca sunt de specialitati diferite. Da, dar dirijorul e dirijor profesionist si vine din afara.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite